Astăzi este ziua Sfântului Serafim, eremitul din pădurile Sarovului. Trăia într-o căsuță de bârne dar la părinte era academie spirituală, cei ce veneau plecau înălțați cu sufletul. Dacă am fi onești, ar trebui să facem o școală care să studieze doar în ce cărare a ajuns Sfântul Serafim, la bătrânețe, la starea sa. Sau să mutăm facultățile de teologie într-o zonă vecină ca așezare.
Cuvintele lui lasă niște miride pe cale, de exempu era de o delicatețe aleasă când spunea că trebuie să ne purtăm prieteneşte cu aproapele nostru , silindu-ne ca să nu-l întristăm nici măcar cu privirea. „Dacă vrei să păstrezi pacea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe ceilalţi Împacă-te cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine. Pacea sufletească se obţine prin dureri,” spunea bătrânul. Ce diferență față đe felul în care ne justificăm noi astăzi antipatiile, în tot felul!
Minunată este experiența unui boier care a avut parte de o experiență asemănătoare celei de pe muntele Tabor, când bătrânul pustnic a fost învăluit în Lumină necreată, învățându-l despre scopul vieții de a ținti, dobândirea Duhului Sfânt.
Pe de altă parte, chiar dacă era un ascet care avea ca aproape doar un urs și jivinele pădurii, scria ucenicilor: „Veselia nu este un păcat, ci ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate.”
O zi cu gânduri bune, ca cele din Sarov!
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
