Sf Luca al Crimeei: „Se în­tâmplă că iertăm doar în cuvinte, ne plecăm celui care ne-a supărat, dar în inimile noastre rămâne iritare, ură faţă de el”

„Sufletul meu este între lei; eu stau între cei care aruncă foc, între fiii oamenilor, dinţii cărora sunt suliţe şi săgeţi şi limba cărora este sabie ascuţită”  a spus Prorocul David. (Psalmul 56, 5).

Dacă limba noastră este asemenea sabiei ascuţite înseamnă că putem uci­de cu ea oameni. Şi ucidem, deseori ucidem, şi nu ne indignăm de noi, nu ne considerăm ucigaşi. Necruţător străpungem inima aproapelui nostru cu defăimarea noastră grosolană, îi înjosim demnitatea omenească, îi zdruncinăm inima cu cuvinte rele – oare nu este aceasta o ucidere duhovnicească?

Auzim că unul dintre oamenii cunoscuţi nouă săvârşeşte desfrânare si ni se umple inima de o profundă indignare. Nu este greu să ne indignăm de alţii. Este dificil să ne indignăm de noi înşine. Avem oare dreptul si ne indignăm de alţii, dacă noi înşine suntem departe de acea înălţime a înţelepciunii despre care ne-a învăţat Hristos? Sunt mulţi între noi cei care niciodată nu au fost robiţi de privirea pătimaşă la o femeie sau la un bărbat? Puţini, foarte puţini.

Iar Domnul Iisus Hristos numeşte privirea necurată la o femeie adulter. Chiar dacă nu în faptă, dar în inimă acesta a fost săvârşit. Marele Sfânt Tihon de Zadonsk a spus odată: „Ce păcate vedem noi în oameni, pe acelea le avem şi noi“. Este un adevăr profund.

Tot ce vedem păcătos în oameni există şi în noi înşine, poate într-o măsură mai mică, dar în fond este la fel – aceeaşi necurăţie a inimii care se manifestă în minciună, insultă, răutate. Această necurăţie este în fiecare inimă. Si acesta cuvinte ale Sfântului Tihon de Zadonsk trebuie să le ţinem minte toţi, să le păstrăm mereu în inimile noastre…

Este revoltătoare purtarea datornicului crud la inimă, căruia Milostivul Stăpân i-a iertat o datorie de 10.000 de talanţi, iar el, întâlnind pe un sărac necăjit, care îi era dator o sumă infimă de 100 de dinari, l-a apucat de gât şi a început să-l sugrume. Săracul îl ruga să-l mai îngăduie, îi spunea aceleaşi cuvinte pe care le-a spus şi cel crud la inimă cu puţin timp în urmă în faţa Stă­pânului: Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi întoarce totul! Dar el nu vru să rabde, şi-l sugrumă, şi-l puse în închisoare pe datornicul său.

Ce poate fi mai revoltător şi mai grosolan? Da, desigur, este gradul extrem de nerecunoştinţa, lipsa milostivirii, a dorin­ţei de a ierta apropiaţilor noştri datoriile lor. Aceasta este deplina uitare a făptu­lui pentru care ne rugăm în fiecare zi lui Dumnezeu: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Nu vrem, nu vrem să lăsăm datoriile greşiţilor noştri, dar vrem şi aşteptăm să primim iertare de la Dumnezeu…

Dar să pătrundem în inima noastră, să căutăm: nu există oare în noi înşine patima iubirii de argint, nu există oare în noi o inimă crudă? Sunt puţini dintre noi cei care sincer dispreţuiesc banii, care nu doresc bogăţie? Puţini, foarte puţini! Iubirea de arginţi este păcatul majorităţii oamenilor. Revoltându-ne de extrema iubire de argint a acestui datornic iertat, trebuie să recunoaştem cu smerenie că singuri suntem vinovaţi de acest păcat. Noi vedem în acest datornic iertat cea mai brutală manifestare a iubirii de sine, a egoismului. Dar oare nu ne iubim noi înşine mai mult decât pe apropiaţii noştri, oare împlinim noi porunca: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi?…

Câţi îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi? Câţi au grijă de aproapele ca de sine însuşi? Doar sfinţii. Dar noi toţi nu suntem sfinţi, noi toţi suntem vinovaţi de acele păcate pe care le vedem la alţii, cum a spus Sfântul Tihon de Zadonsk…

Şi trebuie să iertăm, aşa cum cere Hristos, aşa cum a spus El în finalul pildei – din toată inima. Fiindcă se în­tâmplă că iertăm doar în cuvinte – ne plecăm celui care ne-a supărat, dar in inimile noastre rămâne iritare, ură faţă de el. Aceasta nu este iertarea din toa­tă inima.

Să ne învăţăm să îndeplinim această poruncă a lui Hristos – să fim milostivi, aşa cum este Tatăl nostru Cel ceresc, şi să iertăm din toată inima apropia­ţilor noştri greşelile făcute faţă de noi. Şi atunci şi noi vom primi iertare de la Tatăl nostru Cel ceresc. Amin.

Fragment din Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!