În biserică auziţi mai mult decât orice altceva glasurile sfinţiţilor slujitori, citeţilor şi cântăreţilor, care se roagă pentru miluirea noastră. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că noi, toţi câţi suntem în biserică, după păcatele noastre suntem vrednici de pedepsele lui Dumnezeu şi că, mai înainte de toate, suntem datori să ne amintim după ce venim la biserică de faptul că suntem păcătoşi, că am venit la Domnul cerului şi al pământului, la Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, pe Care în toată ziua şi în tot ceasul îl mâniem cu nedreptăţile noastre, ca să îl rugăm fiecare pentru sine şi chiar – din creştinească dragoste – pentru alţii ca să ne miluiască.
Rugăciunile pentru miluire – ecteniile – sunt fie mici, fie mari, fie întreite. Dat fiind că în biserică nici un cuvânt nu e de prisos, la cântarea ecteniei întreite trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu cu deosebită putere, din adâncul sufletului, din inimă cât se poate de înfrântă, precum se şi vorbeşte despre asta la începutul ecteniei: Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem: În acest răstimp trebuie să lepădăm până şi cea mică răceală, cea mai mică neluare-aminte şi să înălţăm duhul smerit, ce s-a făcut cu totul luare-aminte, sus, la Ziditorul, prin rugăciune preafierbinte pentru miluirea noastră, a păcătoşilor. Dar ce vedem când preotul rosteşte şi cântăreţii cântă ectenia întreită şi pe cea mare? În cea mai mare parte, obişnuită neluare-aminte şi nepăsare a celor ce se roagă.
Dacă fratele tău face în timpul slujbei ceva greşit sau care arată o oarecare nepăsare, nu te întărâta împotriva lui nici lăuntric, nici la arătare, ci fă pogorământ cu mărinimie faţă de greşalele lui, aminte aducându-ţi că şi tu faci în viaţă multe, multe greşale, ca şi tu eşti om cu toate neputinţele omeneşti, că Dumnezeu este îndelung-Rabdator şi Multmilostiv şi nenumărat de mult iartă ţie şi nouă tuturor nedreptăţile noastre. Adu-ţi aminte de cuvintele din rugăciunea Domnească: şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Cuvintele acestea trebuie să ne amintească întotdeauna că noi înşine suntem în toată vremea datornici mari, mari păcătoşi înaintea lui Dumnezeu, şi aducându-ne aminte de acest lucru să ne facă să ne smerim în adâncul inimii noastre şi să nu fim foarte aspri cu greşalele fraţilor neputincioşi asemenea nouă, căci fraţii mădularele noastre sunt, ca noi înşine. Omul este iute la mânie din pricina necunoaşterii de sine, a trufiei şi a faptului că nu ne dăm seama cât se vatămă prin aceasta firea noastră şi că puţin L-am cunoscut pe blândul smeritul Iisus.
Cei care merg la slujbă după ce au mâncat îşi iau de bunăvoie o povară nefolositoare şi chiar vătămătoare, asurzindu-şi dinainte sufletul în ce priveşte rugăciunea, oprind gândurilor sfinte şi simţămintelor sfinte calea spre el. Trebuie să ne ferim cât putem de mult să mâncăm înainte de slujbă. Trebuie să ne amintim că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură (Rom. 14, 17), adică nu poate împărăţi Dumnezeu în inima îngreunată cu îmbuibarea şi băutură.
Spre slava preasfântului nume al Stăpânului nostru, Domnul lisus Hristos, şi a Stăpânei de Dumnezeu Născătoare, vă spun că am simţit de mii de ori în inima mea că după împărtăşirea cu Sfintele Taine sau după ce m-am rugat cu osârdie acasă după obicei ori în urma vreunui păcat, vreunei patimi, vreunui necaz, vreunei strâmtorări, Domnul mi-a dat cu rugăciunile Stăpânei (sau însăşi Stăpâna, prin bunătatea Domnului) parcă o nouă fire a duhului – curată, frumoasă, măreaţă, luminoasă, înţeleaptă, bună în locul celei necurate, trândave şi molatice, puţine la suflet, întunecate, proaste, rele. De multe ori m-am schimbat cu minunata, mare schimbare, spre propria mea mirare, adesea şi spre a altora. Slavă puterii Tale, Doamne! Slavă îndurărilor Tale, Doamne, care le arăţi asupra mea, a Păcătosului…
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!