Părintele Pimen de la Schitul Lacu a purtat un dialog folositor în Săptămâna Mare cu Mihai Morar, pentru podcastul „Fain și Simplu”.
Părintele a vorbit despre marea suferință a lumii de astăzi, însingurarea: „Lumea din ce în ce mai mult suferă de singurătate dar nu s-a vorbit niciodată de dragoste mai mult ca acuma. Toate cântecele numai de dragoste, toată lumea vorbește numai de dragoste și toată lumea suferă de singurătate. Știți de ce? Pentru că înțeleg greșit dragostea.
Toți așteaptă dragoste și nimeni nu oferă. Să ne fie clar: dragostea știți ce face? Dragostea doar oferă. Ea niciodată nu cere nimic și nu așteaptă nimic. Dragostea doar oferă. În momentul în care tu aștepți, aia nu e dragoste, e egoism. Și aici încurcăm noi lucrurile, egoismul cu dragostea. Deci noi spuneam: aaa, păi dacă mă iubești, (faci) nu știu ce. Imediat vin cu egoismul și îl pun în față. Nu. Dragostea doar oferă, să ne fie clar”, a spus părintele Pimen.
Părintele a continuat vorbind despre grija pe care ar trebui să avem față de ce vedem în massmedia: „Fără smerenie suntem gata. Când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul, când nu va mai exista dragoste între oameni, atunci va veni sfârșitul lumii. Vedem acum câtă ură este la nivel mondial. Îți pune un dușman pe ecrane și toată lumea îl urăște la comandă. Acesta este interesul… Diavolul are nevoie de ură, nu are nevoie de dragoste. Datoria noastră de creștini este să ne rugăm pentru toți. Un om care are Pace, pe unde trece el, împrăștie dragoste în jur. Dragostea doar oferă, ea niciodată nu cere nimic și nu așteaptă nimic!”, i-a spus părintele Pimen lui Mihai Morar.
Mihai Morar a numit întâlnirea din livada de la poalele muntelui Athos, „în Grădina Maicii Domnului, între pomii înfloriți și cântec de păsări”, e un adevărat mesaj de dragoste, smerenie și pace … pentru a îndrepta patimile acestei lumi.”
Părintele Pimen Vlad este starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos. Mihai Morar a mărturisit că a cunoscut în persoana părintelui care l-a primit ca pelerin „un om român rar, un om cu dar, un monah cu har”.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!