Da, eram la școala generală și toți colegii de clasă eram uniți, mai ales băieții în năzdrăvănii! Eram prieteni pe viață unii, numai că această prietenie a ținut doar în viața de copil.
Am crescut și am plecat la mănăstire! Ruptura a fost așa de mare, încât de abia mai scoteam un Doamne ajuta de la colegii și prietenii mei! Poate ei au crezut că nu am făcut pasul potrivit! Am făcut cel mai potrivit pas!
Ce nu știu ei, este faptul că am lista cu numele lor și în fiecare zi ii pomenesc la rugăciune, să le fie bine, să fie sănătoși! Asta înseamnă că la mine prietenia a rămas în fiecare zi aceiași!
Un singur coleg de clasă mi-a scris și m-a felicitat pentru drumul ales în viața! A scris dupa 25 de ani, dar a fost extraordinar sentimentul! Și a fost colegul la care m-am așteptat cel mai puțin! Mulțumesc colegului A!
De ce nu putem să rămânem copii mereu? Haideți în copilărie, să vedeți ce frumos este!
Un cuvânt al părintelui Ioan Danci de la Schitul Sfântul Pantelimon, Bistrița
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
