În Scheii Braşovului se păstrează memoria unui preot care a murit în vremea ciumei. Acesta a fost omorât de plutonul de execuţie și îngropat apoi într-o poiană deasupra Scheiului.
Părintele a mers din casă în casă în Sâmbăta Mare să nu îi lase pe credincioşi neîmpărtășiți. Preotul i-a împărtăşit pe oameni dându-le acestora Sfânta Împărtășanie direct din mână și a fost împușcat pentru că a încălcat legea.
La mai mult timp după execuția tragică s-a dovedit că toţi oamenii care s-au împărtăşit au scăpat nevătămați de ciumă. Mai mult, în anul următor de Înviere s-a aflat un izvor în locul unde fusese îngropat trupul preotului. Părintele a fost dezgropat de localnici și purtat pe brațe până la cimitir unde a fost îngropat. Izvorul poartă numele astăzi de “izvorul de la Fântâniţa Popii”.
Morala poveștii noastre este că uneori Cezarul caută să restricționeze sau să interzică activitatea bisericii și a slujitorilor ei, având motivații din cele mai nobile. Dar se face abstracție în acest context de faptul că biserica înseamnă Hristos, biserica este și un spital de suflete care găzduiește taine ce transced materia și puterea de înțelegere a oamenilor. În locul persecutării, autoritățile și societatea ar putea să vadă în biserică nu problema, ci o posibilă soluție în rezolvarea problemei.
Reamintim că prima școală românească a apărut în incinta unei biserici iar primul spital de pe teritoriul țării noastre a apărut în incinta unei mănăstiri de pe strada Azilului din orașul Sibiu, pe data de 24 iunie 1292 (nemaivorbind de bolnițele medievale întemeiate pe lângă mănăstiri). Biserica a fost așadar atât leagănul educației cât și a sistemului sanitar. E timpul să ne amintim de aceste lucruri și să ne reîntoarcem la originile noastre cu nădejde și credință în rezolvarea problemelor ce ne stau în cale.
Nu este doar povestea unui preot din Scheii Brașovului care a călcat carantina și a intrat în sinaxarele nescrise ale bisericii. Este o mărturie că acolo unde este credință nu există moarte.
Multă sănătate tuturor!
Articolul a apărut într-o formă originală pe blogul lui Alexandru Ghiurutan.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
Adevărat.Esențial este ca in aceste vremuri sa tinem CALEA DREAPTĂ IN HRISTOS.Să luăm aceste provocări așa cum vin si sa încercăm din toate puterile noastre si cu ajutorul Bunului Dumnezeu sa le depășim.Trăim vremurile unui veac plin de ispite si tulburări dar intarindu ne in credință vom face față cu bine mai ales sufletește unde lucrurile din pacate nu stau prea bine si de aici isteria ,panica,frica neliniștea celor din jurul nostru care vrând,nevrând au un impact negativ asupra celorlalți.Așadar aflându ne intr o perioada de post sa postm ,sa ne rugăm mai mult ,sa facem mai mult bine celor aflati in nevoie si sa fim mai buni unii cu ceilalți.Bunul Dumnezeu sa aiba grija de noi pacatosii.DOAMNE AJUTĂ necredintei noastre.
Comentariile sunt închise.