Sari la conținut
Prima pagină » Pelerinajele au fost întotdeauna antecamera minunilor personale

Pelerinajele au fost întotdeauna antecamera minunilor personale

Apropierea sfinților, prezența în comunitatea euharistică a Sfintei Liturghii, rugăciunea sunt adevărate terapii în aceste vremuri pandemice. Sunt terapii care pot fi cuantificate și imunitar sau psihologic, sunt trambuline pentru a merge mai departe cu binecuvântare. De aceea pelerinajul de Sfântul Dumitru este un puseu de energie spirituală pentru noi toți.

În acest context nu pot fi de acord cu declarația domnului Theodor Paleologu care considera astăzi, într-un interviu către Europa Liberă, că accesul la Sfântul Dimitrie este o decizie absurdă, o aberație, populația Bucureștiului fiind mult prea mare și fiind necesare eventual testele Covid.

Cel mai mult m-a dezamăgit, sincer, replica de la final: „Eu nu m-aș duce să pup racla, categoric nu. Un om cu scaun la cap nu se duce acum la înghesuială. N-are sens.”

Are sens. Înghesuiala poate fi evitată ușor, benzile de delimitare nu au fost inventate doar pentru supermarket. Sau pentru alegerile electorale. Organizarea de astăzi, pe Dealul Mitropoliei, este impecabilă. Cineva care este voluntar mărturisea aseară: „oamenii respectă regulile, raclele se dezinfectează non-stop, m-am simțit mai în siguranță decât în oricare alt spațiu public!”

Credința nu este un exercițiu doar pentru vremuri bune. Sensul închinării este o relație ce nu cred că poate fi standardizată în termeni raționaliști. Bătrânica ce vine cu flori de toamnă la Sfântul Dumitru, așteptând ore în șir întâlnirea, este într-o dimensiune esențială a existenței sale. Sunt taine ale credinței pe care nu putem și nu vreau să le despic. Pelerinajele au fost întotdeauna antecamera minunilor personale, necuantificate de niciun pateric.

Nu putem anula viața din prevenție excesivă, altfel apostolii nu ar fi ajuns la acei bolnavi contagioși, care conform normelor sociale trebuiau să stea departe, în afara cetății. La fel Sfântul Luca doctorul sau părintele Antim din insula leproșilor. Cred că pentru cineva, pe drumul vieții, întâlnirea cu sfinții care l-au susținut, întâlnirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie sunt momente deosebit de importante, care trebuie asumate personal. Tot ce putem noi, cred, este să apărăm libertatea de credință, acesta este norma.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Edi Dumitrache