Parlamentul a votat în octombrie un proiect legislativ care va scădea numărul de ore în școlile românești. Ministrul Educației a lansat o dezbatere în ceea ce privește modul în care va fi regândită noua programă școlară, noile planuri cadru ce vor stabili disciplinele pe care le fac elevii și câte ore pe săptămână vor studia copiii materiile respective.
În acest context unele asociații au început să facă presiune din nou pentru scoaterea orei de religie din școală. Părinții s-au alarmat și au pornit la rândul lor o petiție care circulă în social media.
Am vorbit cu Eduard Dumitrache, vicepreședinte al Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”, despre situația orei de religie și care ar putea fi viitorul ei în școala românească.
Ce părere aveți, se va regăsi ora de religie în noul plan cadru gândit de Ministrul Educației?
E.D.: În urmă cu câțiva ani a fost îndreptată împotriva orei de religie o campanile media fără precedent: părintele trebuia să conștientizeze cât de periculoasă și nefolositoare pentru educația copilului este învățătura creștină, respectiv ora de religiei. Dar tot răul a fost spre bine, părinții au depus atunci peste 2.000.000 de cereri în favoarea acestei ore. A fost o adevărată mărturisire de credință a României profunde, un referendum sui generis.
Ora de religie se va regăsi în continuare în noul plan cadru, ca părinte poți opta ca ora de religie să facă parte sau să nu facă parte din orarul copilului tău. Din punct de vedere creștin, părerea mea este că o educație completă a copiilor presupune și dimensiunea spiritualității iar aceasta se desfășoară atât în școală, cât și în familie și biserică.
Care este contextul legislativ al orei de religie?
E.D.: În România educația religioasă se fundamentează pe Constituție, respectiv pe articolul 32: „Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.” De asemenea articolul 33 din Constituția României completează acest aspect: „Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale”.
Deci Statul roman susține sau ar trebui să susțină direcția de prezervare a tradiției spirituale a țării noastre. De fapt această componentă spirituală a fost exclusă forțat din școala românească doar în timpul comunismului, după modelul învățământului sovietic.
Este România o excepție în acest sens, în contextul Comunității Europene?
E.D.: Prezența orei de religie în educație este o normă a libertății și democrației. O regăsim în Comunitatea Europeană în state precum Germania, Austria, Finlanda, Belgia, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Portugalia sau Olanda. Peste 30% dintre elevii germani dau la bacalaureat obiectul religie, având în programă două ore pe săptămână. Nu se cunoaște din păcate această realitate. Direcția este de a facilita accesul elevilor la educație spirituală, de exemplu în mai multe landuri din Germania și în Austria a fost acceptată în școli și ora de religie creștin ortodoxă.
Asociația noastră conlucrează cu asociația profesorilor de religie pentru creșterea nivelului acestei ore în școlile noastre, îi așteptăm pe părinți să ne ajute în această lucrare, de asemenea să ne semnaleze eventuale disfuncții sau probleme ce afectează buna ei desfășuare.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!