În anul 2019 mai mulți preoți misionari ortodocși, printre care părintele Efrem din Alaska, ucenic al lui Gheronda Efrem, au călătorit în India chemați de mai multe comunități locale ce își doreau să afle mai multe despre ortodoxie.
Părinții au vorbit despre învățătura de credință ortodoxă, despre Sfânta Liturghie și în jur de 2.000 de credincioși s-au pregătit și au primit Sfânta taină a Botezului. Dintre aceștia 50 de persoane erau pastori protestanți din India.
De fapt inițiativa a venit din partea acestora, ei chemându-i pe preoții creștin-ortodocși în India. Practic în septembrie 2018 un mic grup de predicatori protestanți au corespondat cu părintele Athanasius Kone (Parohia ortodoxă Theotokos of Iviron, Hawai) și cu părintele Efrem de la Schitul Sfântului Nilus din insula Kodiak (Alaska). Aceștia au venit în India și au vorbit în fața mai multor congregații despre ortodoxie și tradiție apostolică. Micului grup de pastori s-au adăugat ulterior și alte comunități ce au cerut oficial să devină creștini ortodocși. Echipa misiunii a fost formată din preoți și călugări din Statele Unite, Canada și Rusia. Ulterior s-au botezat și alte persoane din India dar misiunea a trebuit să întrerupă activitatea din păcate.
În India trăiesc aproximativ 30 de milioane de creștini reprezentând aproximativ 2,44% din populația de 1,3 miliarde.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!