Sari la conținut
Prima pagină » Dr Ștefan Mindea: „Valoarea omului constă în a fi cât mai apropiat cu sufletul de Cel Care l-a creat.”

Dr Ștefan Mindea: „Valoarea omului constă în a fi cât mai apropiat cu sufletul de Cel Care l-a creat.”

Doctorul Ștefan Mindea este unul dintre neurochirurgii de top ai Universității Stanford și s-a întors în țară în urmă cu câțiva ani. Tatăl a șase copii și coordonator al Secției de Neurochirurgie si Neuro-Oncologie din Constanța, Dr Ștefan Mindea a fost hirotonit preot de către ÎPS Teodosie la mănăstirea Văcăreștii Noi din comuna Lumina, o replică viitoare a mănăstirii demolate în timpul comunismului.

Pe doctorul Mindea cel ce l-a adus acasă în România a fost Valeriu Gafencu, viața sfântului din închisorile comuniste, spune acesta într-un interviu pentru ziarul Lumina: „Când am citit cartea despre viaţa lui Valeriu Gafencu am rămas absolut şocat. Nu am crezut că poate fi posibil aşa ceva, oameni de asemenea sacrificiu. Vieţile unor astfel de oameni, sfinţi, influenţează sufletul omului de azi. Cât de mult s-au luptat ei pentru ţara aceasta, cât de mult s-au jertfit pentru aproapele lor. Aceste idei m-au condus la întrebarea: eu pentru cine mă jertfesc? Aşa că împreună cu soţia mea ne-am tot gândit la ideea plecării în România din ce în ce mai mult, şi cu sprijin de la duhovnic şi alţi prieteni am luat decizia întoarcerii acasă.” Părintele duhovnic despre care vorbește Dr Mindea este părintele Iustin Pârvu.

Credința aduce sens, ordine, așezare în viața oamenilor spune părintele doctor: „Credinţa în Hristos este esenţa vieţii omului. Vă daţi seama că, dacă pentru o clipă Dumnezeu nu ar fi în viaţa noastră, toate ar fi fără un scop, fără un rost. Ar fi un fel de randomness (dezor­dine). Nimic nu ar fi important, viaţa veşnică nu ar exista. Degeaba a­juţi pe altul. Ar fi total un haos. Cre­dinţa în Hristos este esenţială pentru existenţa noastră ca oameni.”

Astăzi noi căutăm valoarea în multe direcții spune doctorul Ștefan Mindea, dar o valoare deosebită ne este adăugată în viață de legătura cu Dumnezeu: „În primul rând pot să vă spun ce nu dă valoare vieţii unui om. Ne ocupăm cu foarte multe lucruri în ziua de astăzi, vorbesc specific în calitate de medic. Avem în vedere pacienţii, lucrurile administrative. Mai există şi familia, facultatea, studenţii. Dar, dacă la suprafaţă toate acestea sunt foarte importante, importanţa lor se reduce dacă omul nu păstrează o legătură cu Dumnezeu.

Poţi să faci foarte multe lucruri frumoase şi să crezi că asta e totul. Poţi să pari că te străduieşti pentru toţi şi eşti foarte darnic, dar dacă se pierde legătura cu Dumnezeu, dacă nu ai o credinţă adevărată, dacă nu-ţi cercetezi credinţa, degeaba le faci pe toate. Valoarea omului constă în a fi cât mai apropiat cu sufletul de Cel Care l-a creat.”

 

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Averea Bisericii