Când vorbim (profund) despre superficialitate, nu putem să nu ne gândim la stereotipuri și prejudecăți. Noţiunea de „stereotip” a fost introdusă în anul 1922 de Walter Lippman, care susținea că oamenii nu se raportează în mod direct la realitatea exterioară, ci la o reprezentare a acesteia. Nevoia de a înţelege şi controla mediul înconjurător este, adesea, imposibil de satisfăcut din cauza informaţiilor prea numeroase cu care intrăm în contact. Pe scurt, oamenii încearcă să simplifice realitatea, introducând-o în câteva scheme şi categorii care să le uşureze raportarea la mediu.
Stereotipuri, prejudecăți și stabilirea priorităților
Deşi stereotiparea este văzută, în genere, ca un mod de gândire negativ, teoreticienii clasifică stereotipurile în două mari clase. Stereotipurile pozitive (sau neutre) reunesc în structura lor trăsături valorizate în mod pozitiv la nivel social. Acestea sunt un fel de carte de vizită sau de ecuson pentru o anumită entitate. Astfel, nemţii sunt întotdeauna riguroşi şi punctuali, iar japonezii sunt dependenţi de muncă şi pasionaţi de tehnologia înaltă şi de miniaturizare. Adesea legăm anumite produse sau îndeletniciri de o anumită cultură naţională. Fără să ne dăm seama, ceasurile (foarte bune şi valoroase) sunt elveţiene, ciocolata (de calitate) este belgiană, iar industria IT este inevitabil legată de japonezi. Stereotipurile negative sunt mult mai numeroase şi reunesc valori cu conţinut negativ. Psihologii remarcă faptul că individul dezvoltă stereotipuri negative referitoare la alte grupuri mai mult decât la cele din care el face parte.
Gordon Allport defineşte „prejudecata” drept o atitudine negativă faţă de un individ, membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grupul respectiv. În relaţiile sociale, stereotipia poate avea o funcţie utilă: prin clasificarea indivizilor, le putem anticipa comportamentul şi planifica reacţiile. Dar stereotipurile pot conduce la prejudecăţi, la opinii negative despre ceilalţi. De aceea, stereotipurile şi prejudecăţile se constituie drept obstacole majore în calea unei comunicări eficiente, devenind cauze ale unor acţiuni şi emoţii negative.
Majoritatea stereotipurilor se dezvoltă din cauză că grupul extern („victima”) nu face parte din viața cotidiană a grupului intern (cel care judecă) și, deci, există prea puține date pentru a susține teze care s-au instalat deja ca atare. O apropiere a grupurilor, crearea posibilităților de cunoaștere reciprocă, ar putea fi soluții pentru eliminarea în timp a respectivelor stereotipuri.
Ținând cont de ceea ce s-a spus mai sus, radicalii pot fi mai lesne manipulați, pe când moderații sunt mai rezistenți, având controlul asupra propriilor lor preconstructe cognitive și asupra comportamentului lor social. Securitatea individului se face în spiritul protecției propriei persoane prin filtrarea și selectarea informației. În cazul în care o informație amenință să perturbe echilibrul intern al individului, asistăm la apariția unor mecanisme de menținere sau restabilire a echilibrului. Disonanța cognitivă reprezintă inconfortul psihologic dat de contradicția dintre informația deținută și informația nouă și este un aspect important al motivației umane și un mijloc de autoapărare. Individul aflat într-o astfel de situație de dezechilibru cognitiv va trece la organizarea informației astfel încât aceasta să corespundă structurii sale atitudinale anterioare. Eliminarea unor informații incomode, memorarea selectivă, interpretarea defensivă sau negarea autorității sursei sunt câteva dintre mijloacele folosite pentru restabilirea unui echilibru interior convenabil.
Manipulare și atitudine
Se folosește astăzi, din ce în ce mai des, tehnica numită „agenda setting” (rezumată în formula „noi nu îți spunem ce să gândești, ci îți spunem la ce să te gândești”), care constă în a promova în fruntea listei de priorități din percepția pe care o are publicul asupra realității înconjurătoare a unor teme anume, care uneori nu ține neapărat de interesul public imediat și nici nu are caracter de prioritate de grad înalt. Cu cât devenim mai profunzi, cu atât lucrurile devin mai clare; cu cât ne detașăm de detalii inutile, cu atât putem obține o imagine mai amplă. Dacă suntem ocupați cu detalii inutile, va fi mai greu să reușim să vedem imaginea de ansamblu.
În acest context valoarea edificării unei Catedrale, promovarea familiei versus cuplul unisex, prezența orei de religie în învățământ sunt teme ce căpătă valori cuantificabile informațional și pot fi disjuncte acestei agende. Dar aceasta nu ar trebui să afecteze mintea creștinului care la randul său face o evaluare a lumii prin Evanghelie.
Mintea creștinului care evaluează lumea prin prisma Evangheliei ar trebui să fie ferită de stereotipuri și prejudecăți datorită legii fundamentale a iubirii. Însuși Mântuitorul a eliminat multe dintre stereotipurile și prejudecățile epocii Sale, care domneau de sute de ani sau care erau relativ recente. Nu trebuie să asumăm ceea ce exprimă alții, să lăsăm să se decidă pentru noi pentru de a fi în trend cu gândirea superficială care se propagă extrem de rapid. Iar singura cale de a balansa elementele negative ce îi afectează pe cei din jurul nostru este să mărturisim.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
