Aurora Bujeniță era copil când a ajuns în Siberia, deportată împreună cu mama, bunica sa și alți săteni din Bucovina. A deprins credința de la mama care o învăța cum să se roage în ascuns și să își pună nădejdea în Dumnezeu :
„Plângeam: Mamă, îs flămândă! Fratele nici nu grăia. Dar mama, când ne culcam, ne acoperea cu o basma, de la dânsa de pe cap, și mă învăța să zic ‹Tatăl nostru›. Îmi spunea să-l zic, dar să-l zic în gând, să nu mă audă nimeni. Zicea mama: Să nu te audă nimeni! Dacă cineva te-a auzit și te-a pârât că spui ‹Tatăl nostru›, nu primesc bucățică de pâine, măcar că lucrez…
Cum ne-a salvat Dumnezeu, numai El știe!”
Fuseseră ridicați noaptea, fără să poată lua multe bagaje cu ei : „Încărcați în vagoane de vite, nu știu câți erau, că nu pot să știu, dar n-aveai unde te-ntoarce… Și o dată în zi ne deschidea vagonul și ne da pâine neagră și pește sărat.
Nu voi uita niciodată cât de tare plângeam de sete. Ceream de la mama apă, dar de unde avea să ne dea, dacă vagonul era încuiat și ne ducea? Dacă ploua, scoteam mâna prin fereastră, prin gratii – că erau și gratii la ferestre –, să curgă oleacă de apă de ploaie, să ne ude gura”.
O lună de zile a călătorit în aceste condiții. Mama și bunica uscau pe lângă corpul lor scutecele, ca să poată înveli înapoi copiii mici. O treime din cei deportați din satul tușei Aurora erau copii.
„Femeile erau puse să muncească la tăiat copaci în pădure, cu fierăstrău de mână. Nu puține au fost lovite de copaci și au rămas acolo, pe loc. Care se întorceau în baracă, seara, primeau 400 de grame de pâine pentru o zi de lucru. Pentru o zi de lucru în pădure, 400 de grame de pâine! Copiii nu primeau nimic, nici cei bătrâni.”
Mărturiile cutremurătoare ale Aurorei Bujeniță, despre deportarile făcute de sovietici în Siberia, se pot citi în „Destin bucovinean”, editată de Mănăstirea Putna.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
