Cum să trăiești pe pământ, cu inima în Cer

Primii creștini sărbătoreau Învierea cincizeci de zile, nu doar trei zile, ca în vremurile noastre. În Săptămâna Luminată se săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare zi și oamenii se împărtășeau, trăind deplin Bucuria Învierii.

Dacă viața noastră nu tinde spre Înviere, dacă nu nădăjduiește în Înviere, este lipsită de sens! Dacă nu punem această Sărbătoare ca și căpătâi al existenței noastre pământești, vom fi complet lipsiți de sens. Priviți puțin lumea și vedeți ce e viața, cât de repede trece și cât se chinuie omul, cu boala, cu bătrânețea. Vedeți că, oricâte utopii a creat omul și încă mai încearcă să creeze, toate ajung în același punct, toate duc spre aceeași prăpastie. A-ți crea paradisul pe pământ este cu neputință. Istoria umanității ne arată că cine crede că așa, sub forma aceasta, vom petrece veșnicia, că omul își poate construi paradisul aici, eșuează lamentabil.

Am văzut zilele acestea un reportaj despre ce înțeleg oamenii din această Sărbătoare, pe ce pune accentul fiecare. Te crucești…unii pe cozonaci, alții, pe ouăle roșii, alții, pe iepuraș și daruri. Vedeți, omul încearcă să-L îndepărteze, să-L scoată pe Dumnezeu din viața sa, crezând că acestea- lucrurile materiale- îi aduc bucurie veșnică.
Iisus a zis un cuvânt teribil: “ÎMPĂRĂȚIA MEA NU ESTE DIN LUMEA ACEASTA!”

Trăiți viața frumos, cu bucurie, dar trăiți-o ca pe o școală, pentru că noi ne pregătim să mergem în Împărăție, într-un alt loc și este foarte important să înțelegem Împărăția lui Dumnezeu ca fiind dezideratul existenței noastre, ca fiind sfârșitul și încununarea școlii acesteia pământești. Dacă vom înțelege acest aspect, viața noastră va căpăta sens, se va desfășura în Lumină și vom cuprinde și învăța tot ce ne va da Dumnezeu să trăim. Dacă nu vom înțelege lucrul acesta însă, viața noastră va fi un chin. Nu va avea gust, nu va avea sens, totul ni se va părea apăsător și imposibil de purtat.

Dacă începi să te apropii de Hristos, te va învăța El cum să trăiești pe pământ, cu inima în Cer. Priviți Învierea ca pe o mare bucurie. Zilele acestea, mai ales, nu aveți voie să fiți triști, să vă certați cu cineva. Alungați din sufletele dumneavoastră tristețea, frica de boală și de moarte.
Salutăm cu: “Hristos a înviat!” și “Adevărat a înviat!”, însă aceasta nu este doar o formulă de salut, ci este o mărturisire, un crez. Oare credem, într-adevăr, ceea ce spunem? 

Îmi amintesc o istorioară, care ne poate ajuta să înțelegem mai bine lucrul acesta. Fiind secetă mare, un preot îi cheamă pe enoriași să se roage împreună pentru ploaie. Vine lumea și preotul, căzând pe gânduri, le spune: “Nu ne mai rugăm!”. “De ce, părinte?”, spun oamenii uimiți. “Pentru că, deși ați venit să ne rugăm pentru ploaie, niciunul nu are umbrelă.”

Așa e și cu Învierea…Dacă noi credem, cu adevărat, în Înviere, unde ne este bucuria?