Sari la conținut
Prima pagină » Cazul pr Visarion: Cum este să vezi dinspre toate sufletele?

Cazul pr Visarion: Cum este să vezi dinspre toate sufletele?

Cum este acum în familia pr Visarion, în inima copiilor lui? A soției? Cum este în sufletul lui? Cum este în sufletul acelei fete care a depus mărturie, acelor fete dacă sunt mai multe? Cum este să vezi dinspre toate sufletele un moment dat al existenței?
Numai Dumnezeu cunoaște aceasta și poate sfinții lui.

Adesea vedem povestea doar dintr-o direcție. Căderea este posibilă, a fi victimă iarăși este posibil pentru noi toți. Dacă un copil al meu ar fi implicat, în primă instanță aș deveni neom.

Îmi vine în minte tâlharul Dismas, care a fost iertat pe cruce. O brută fizică probabil în viața sa dar în inima căruia Iisus a văzut Lumină. Sau Maria Egipteanca. Singura schimbare la nivel de om este metanoia, schimbarea minții și a inimii cu ajutorul lui Dumnezeu. Acolo sper să ajungă fiecare dintre cei implicați.

Scara pe care urcăm sufletește arată ca în vechea iconografie de la Sinai. Suntem în echilibru fragil și de pe fiecare treaptă suntem trași în jos. Dumnezeu să îi ajute pe toți, să se ridice de acolo de unde sunt. Și pe mine, în primul rând.

Un text de Eduard Dumitrache

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

10 comentarii la „Cazul pr Visarion: Cum este să vezi dinspre toate sufletele?”

  1. Bună ziua!
    Nu mi s-a părut atractiv, dintru început, să scriu ceva aici la…,, Averea Bisericii „(de ce vă numiți așa?)
    Dar… spre surprinderea mea, constat că e chiar cel mai nimerit ;pentru că, da! noi suntem averea bisericii! Sufletele noastre, ale celor cu nădejdea in Hristos.
    E cumplită starea noastră, a tuturor, in această cumpănă a Bisericii.
    Așa cum, cu niște ani in urmă, o crimă oribilă a înnegurat toată obștea orașului, nu numai pe familiile implicate : ca într-o cerneală de care sufletele nu reușeau să se curețe.
    În fiecare, gândul ce i-a răpit pacea este, de la caz la caz, diferit.
    Mie, de exemplu, nu-mi dă pace o întrebare : oare nu avea duduia aceea, care se simte victimă in povestea cu pr Visarion, o altă cale de rezolvare? Doar cu tinichele zornăitoare se pot rezolva?
    Trebuia să încerce, reclamând la cei ce sunt in măsură să ia măsuri. Și, doar dacă nu se întâmpla, să recurgă la acest tam-tam mediatic.
    Îmi pare tare tare rău!

  2. Necuratul nu se gândește la suferința oamenilor…Nu știu ce mare durere sufletească sau fizică a suferit acea femeie în momentul,, mângâierilor,, părintelui Visarion,pe care continui să-l îndrăgesc, însă îmi imaginez suferința soției sale ,a copiilor dumnealui,a părintelui,a noastră a tuturor celor care îl cunosc și îl îndrăgesc…..E de nedescris…Bărbații au slabiciunile lor,chiar de sunt preoți,prelați,etc…sunt bărbați… sunt ispitiți…insă o femeie echilibrată știe să -i facă să renunțe dintr-o privire, dintr-un cuvant,dintr-un singur gest…
    Doamna nu a facut-o…a continuat să-l provoace,să-i dea șanse….și tocmai în Sfânta Biserică….
    E limpede că femeia și-a premeditat totul,și-a ales omul și locul pentru a face tam -tam in toată țara,pentru discreditarea preoților și a Bisericilor noastre!
    Bunul Dumnezeu să ne apere Sfânta Biserică Ortodoxa și pe toți cei care o cârmuiesc!

    1. Doamna draga, un om integru nu ar fi ajuns in situatia in care este el acum. Ar fi trebuit sa se gandeasca la ce suferinte ar putea provoca daca ar fi prins. Si ghinion. A fost prins. Jobul oe care l a avut clar nu i pt el. E vremea sa caute altceva de serviciu

    2. Doamna draga, acum nu e limpede nimic, pentru o minte lucida. Acum sunt fapte înregistrate, declarații, inclusiv prin care preotul isi asuma faptele. Sa lasam justitia sa-si spuna cuvantul.
      Si nicio femeie n-ar trebui sa fie pusă in aceasta situație de vreun preot. Dar daca ganditi ca cei care Doamna draga, acum nu e limpede nimic, pentru o minte lucida. Acum sunt fapte înregistrate, declarații, inclusiv prin care preotul isi asuma faptele. Sa lasam justitia sa-si spuna cuvantul. Dar dacă ganditi ca cei care considera ca merita sa fie violată ca avea fusta prea scurta, nu mai e nimic de comentat.

  3. Eu bine sa fie public, pentru că ascunderea a provocat decăderea Bisericii on folosul únor forte care abia așteaptă.O biserică fără așa oamenii se va impune de la sine,e mare nevoie dar astfel de oameni o pângăresc din interior și sunt mulți

  4. Mi-e foarte greu sa inteleg si sa cred ca, totul s-a întâmplat in biserica in timpul spovedaniei! Ce creștina te poti numi acceptând si provocând asemenea situații?? Parintele a fost ispitit!

  5. Bună ziua tuturor,
    Tare as vrea sa cunosc numele acestei creștine care l-am ispitit pe părintele Visarion…nu cumva a încercat și altă dată să-l ispitească să-l denigreze?
    Acum este nevoită să își caute alt duhovnic care să-i șteargă păcatele…numai că Dumnezeu cercetează inima omului…iar dacă poartă viclenie in veci nu o va ierta…

  6. Pingback: Pr Paisie : „Numai Dumnezeu judecă drept, fiindcă El cunoaşte inimile” - Averea Bisericii

  7. Bună seara! Continui să cred că este o înscenare pentru că, mă tot întreb, de ce nu i-au spus părintelui că este într-o mare ispitire, iar dacă nu voia să înțeleagă, trebuia să-și găsească alt duhovnic. Dumnezeu, în marea Lui bunătate, să lumineze mințile celor implicați, că toți să iasă mai îmbunătățiți din această situație! Doamne ajută!

  8. Pingback: Pr Răzvan Ionescu: În cazul pr Visarion vă îndemn să întețim rugăciunea în detrimentul judecăților grăbite! - Averea Bisericii

Comentariile sunt închise.

Averea Bisericii