V-ați gândit vreodată de ce clasamentul încrederii în instituțiile sociale și private interne din România anului 2015 este condus de Biserică (cu peste 56% încredere multă și foarte multă), în condițiile în care atacurile asupra instituției ecleziale par să se viralizeze tot mai mult? Există persoane care cad în capcana de a deveni prizonierii mentali ai criticii ca formă de dialog steril și lipsit de viață. Și mă refer aici la critica devenită cronică (de tipul „nimic nu e bun”), nu la cea contextualizată și argumentată. Una dintre principalele învinuiri aduse Bisericii o reprezintă faptul că nu mai are nimic spiritual, ci doar a reușit să copieze niște principii de management și marketing, pe care le aplică pentru a se îmbogăți. Eseul de față își propune să arate că acuza adusă Bisericii, cum că ar deveni o afacere ce împrumută principiile marketingului și brandingului, e total nefondată, ci lucrurile stau total invers: brandurile tânjesc după autenticitatea, autoritatea și stabilitatea pe care le oferă religia și Biserica.
Mintea consumatorului
Brandul reprezintă mult mai mult decât un simplu nume sau o siglă, fiind definit drept „o colecție de percepții în mintea consumatorului” (Colin Bates). Altfel spus, un brand e modul în care este văzut un produs, un serviciu, o idee, un stat, o persoană, o companie sau o organizație în ochii celor cu care interacționează. Totul se rezumă acum la încercarea de comercializare a păcii interioare, a împlinirii spirituale, a speranței și a unei vieți mai bune. Brandurile năzuiesc să-și depășească baza de loialitate tradițională și să creeze o legătură similară unei relații de tip religios. Creatorii de branduri se inspiră mereu din modul în care religia și-a comunicat mesajul prin intermediul mitului, simbolului și al metaforelor de-a lungul mileniilor.
Fervoarea religioasă se bazează, în primul rând, pe credință și devoțiune. După asta tânjesc toate brandurile. Pentru un număr mare de oameni, religia reprezintă o sursă de împlinire și așezare într-o lume în care totul se schimbă într-un ritm amețitor și derutant. Credința oferă sprijin de-a lungul întregii vieți și furnizează un model de viață ce cuprinde inclusiv viitorul îndepărtat, asigurând chiar perspectiva de după moarte. În această lume plină de incertitudini, oamenii nu mai par dispuși să facă investiții (bani, timp, alte resurse) în lucruri lipsite de perspectivă, ci se orientează (poate inconștient uneori) spre repere temeinice, care oferă promisiuni solide. Brandingul se străduiește continuu să fie autentic și să construiască o relație cu consumatorii care să dureze de la naștere până la sfârșitul vieții (și chiar dincolo de aceasta).
Mass-media și creștinismul
Astăzi, poate mai mult ca oricând, se încearcă branduirea (sau mai bine spus rebranduirea) valorilor precum iubirea sau toleranța, însă cu semnificații total diferite față de cele oferite de creștinism. Pentru mulți, Biserica devine doar un instrument, la care se raportează negativ de fiecare dată și pe care încearcă cu vehemență să îl contrazică. Prin imensa forță de influențare pe care o are, mass-media poate să creeze branduri și să branduiască valorile sociale. Și chiar o face de multe ori. Însă atunci când anumite branduri, ce se vor impuse cu forța, acționează împotriva valorilor interne, istorice ale unei religii care a adus o reformă morală nouă și mântuitoare, ar trebui să ne punem întrebarea dacă acestea caută realmente adevărul.
Teoria numită „agenda setting” arată că mass-media nu poate spune oamenilor ce să gândească, dar le poate spune la ce să se gândească. În calitatea sa de „instituție de formatare mentală” (cf. Melvin L. DeFleur), presa are puterea să selecteze și să prezinte informații după propria conștiință. Prin folosirea mijloacelor specifice religiei, dar prin golirea de sensul autentic religios, se pot crea branduri conceptuale puternice, dar fără componente creștine. Fie că se recunoaște sau nu, majoritatea brandurilor conceptuale precum iubire, toleranță, libertate, milostenie, valoarea deosebită a persoanei umane, unicitatea acesteia și altele, au origine creștină. Totuși, nu trebuie să le schimbăm sensul și să folosim „libertatea drept acoperământ al răutății” pentru că, după cum spune Sf. Apostol Pavel, „toate sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos”. Iar atunci când ne declarăm împotriva Bisericii, nu mai putem fi numiți nici măcar echidistanți.
Trezvie sau pierderea identității
Dacă un brand dorește să-și unească, prin ceva anume, consumatorii într-o comunitate, trebuie să încorporeze principiile consecvenței, recunoștinței și experienței împărtășite, elemente cu profunde valențe creștine, dar care se doresc reinventate. Totuși, cel mai important element este siguranța că ritualurile sunt împărtășite, întrucât acestea nu își îndeplinesc menirea dacă nu sunt recunoscute și proclamate. Depinde de fiecare dintre noi dacă permitem noilor branduri să uzurpe valorile spirituale, să le ia locul sau să le influențeze, să schimbe înțelesurile morale care au ghidat lumea timp de milenii și să ne transforme, sub umbrela toleranței și a iubirii greșit înțelese, în robii propriei noastre ignoranțe.
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
