"Vrem spitale, nu catedrale!" - O campanie a egoismului, a inculturii și a intoleranței

“Vrem spitale, nu catedrale!” – O campanie a egoismului, a inculturii și a intoleranței

|
31/12/2013
|
56 comentarii
|

Eu, eu, eu! Banii mei! România mea! Eu vreau. Eu nu vreau. Mie nu îmi trebuie. Pe mine nu mă interesează. Mie nu îmi pasă. Mie nu îmi convine.

Asociația Secular-Umanistă din România a stârnit un val de afișări publice a celor mai gregare sentimente de superioritate, exclusivism, intoleranță, iraționalitate, incultură și dezinformare. Au făcut exact ceea ce știu să facă mai bine. Să își astupe urechile și să strige isteric și disonant, plini de ei și goi pe dinăuntru, fiindcă asta este singura modalitate în care știu să se facă auziți. De ani de zile repetă sec și strident aceleași refrene fără sens, fără substanță și fără coerență. Își arogă niște valori pe care nu și le pot asuma, și lovesc în niște valori pe care nu le pot înțelege, nu le pot accepta și nu le pot îngădui.

Lovesc fără încetare, și cu o totală lipsă de reacție rațională la argumente și cifre. Dacă viul este caracterizat prin reacția la prezența viului din jur, Asociația Secular-Umanistă din România are foarte puțin din caracteristicile viului. Mesajul lor este ca un scheunat stridet de hienă ce stă la pândă. Comunicatele lor, toate după calapodul preluarilor în presa de duzină, includ fără excepție un citat al vice-președintelui asociației, Toma Pătrașcu. Asta fiindcă presa se grăbește să se înfrupte din scandalul pe care îl vor crea cu micile lor ieșiri în șcenă. Între sutele de rețete de slăbit, știri de can-can, cutremurele care sigur or să vină luna viitoare, A.S.U.R. primește spațiu jurnalistic pentru a pune degetul adânc în rana mușcăturilor câinilor mediatici.

”Alexandru Ioan Cuza a folosit averile mănăstirești pentru întreținerea școlilor și spitalelor, dar guvernanții actuali ignoră criza din sistemul sanitar pentru a îmbogăți Biserica. Trebuie să le trimitem un mesaj clar: Vrem spitale, nu catedrale! Vrem o Românie laică! Cultele religioase trebuie să se autofinanțeze din contribuțiile voluntare ale credincioșilor!” a declarat Toma Pătrașcu, vice-președintele Asociației Secular-Umanistă din România.

Limbaj de lemn, formulări de prost gust, emfază egolatră. Sentințe și decizii unilaterale. Centrul suntem noi. Marginea sunt ei. Noi vrem. Ei trebuie. Nouă ni se datorează o Românie laică. Ei trebuie să se autofinanțeze.

Cei 99.75% dintre Români, cei pe care A.S.U.R. nu îi reprezintă și care nu vor o Românie secular-atee (definția de drept a laicității pentru domnul Toma Pătrașcu), ei trebuie să finanțeze o Românie seculară pentru cei 0.25% fără credință. 20.000.000 de români trebuie să se autofinanțeze când vine vorba de ce vor ei, de ce au nevoie ei. Iar 50.000 pot beneficia de educație, sănătate, infrastructură construite și susținute în proporție de 99% din banii celorlalți, fiindcă și ei contribuie la buget?

În condițiile în care un salariat contribuie cu de 50 de ori mai mult către sănătate față de contribuția către culte, domnul Toma Pătrașcu consideră că “statul îmbogățește Biserica”? Acest de tip de calcul debil este prezent peste tot în comentariile care însoțesc luările de poziție A.S.U.R. sau articolele de scandal apărute în presă.

Dacă un om care primește 50RON ar țipa că altcineva lângă el a primit 1 RON care i se cuvenea lui, l-am considera nebun. L-am considera zgârcit. Ne-ar indigna profund atitudinea lui. Dacă, iarăși, un altul s-ar arăta indignat și ar zice că de ce să primească acesta 1 RON când ar fi mai de folos celuilalt, să aibă el 51 RON, l-am băga oare în seamă? Ni s-ar părea rațională atitudinea lui?

Dar dacă, mai mult, personajul grijuliu care vrea să facă dreptate, și-ar sfâșia hainele zi de zi, an după an, că acela care a primit 1 RON se “îmbogățește” în timp ce se “ignoră criza” celui cu 50 RON, nu am considera oare că avem de-a face cu un om incapabil să funcționeze normal? Să discenernă și să cântărească potrivit realitatea?

Narcisism ideologic, despre asta este de fapt vorba în mesajul secular-umaniștilor. Nu un mesaj al rațiunii. Nu un mesaj al toleranței. Nu un mesaj al grijii și al dorinței de mai bine. Ci un mesaj al urii, al iraționalității și batjocurii.

Deși chemarea a fost către laicitate, și deși Toma Pătrașcu a invitat participanții să se fotografieze în fața instituțiilor statului, mai toți au ales să se fotografieze în fața bisericilor, cu mesaje care arătau clar că, de fapt, își doresc ca acele biserici să nu existe deloc. Să nu se fi construit. Iată câteva din aceste mesaje:

“Dacă bisericile sunt mai importante decât spitalele, de ce nu tratați bolnavii în biserică” (aici)

Inabilitatea intelectuală a multora de a înțelege natura și rostul bisericilor și al spitalelor. Și faptul că sub nicio formă bisericile și spitalele nu se compară ca importanță. Se comite o eroare elementară, o eroare logică, o eroare de categorie. Un asemena argument pe care Toma Pătrașcu îl promovează, arată clar cât de jos este de fapt putința dânsului de a raționa în această dezbatere. Și cât de jos se pot coborî argumentele, cât de departe de realitate și de rațiune pot ajunge.

Vrem spitale, nu catedrale. Vrem educație, nu îndobitocire. (aici)

Vreau știință, nu umilință! Și copii sănătoși, nu tembeli religioși! (aici)

Ce se mai poate spune? De aceea luptă A.S.U.R. pentru excluderea învățământului religios din școli. Fiindcă religiozitatea este a fi “tembel”. Religioazitatea este o boală psihică, consideră dânșii. Modestia este un stigmat, ultimul lucru de dorit.

Acum, se stie ca preotii nu s-au avut niciodata bine cu logica si stiintele, dar scaderea numarului populatiei nu ar fi trebuit sa aiba acelasi efect si asupra bisericilor? Cum de ele s-au inmultit cu o rata atat de mare de multiplicare si inca in criza? (aici)

Generalizare de foarte, foarte prost gust. Generalizare de birt de gară. Generalizare de comunist de uzină.

Îmbătrânirea populației și scăderea populației datorită scăderii natalității nu duce în mod necesar la scăderea numărului de biserici. În România există încă o biserică ortodoxă la 1450 de credincioși ortodocși, și în medie 25 de copii într-o sală de clasă. Faceți calculele și diferența, domnule Pătrașcu, care vă aveți bine cu “logica și științele”. Mai ales cu psihiatria, de puneți diagnostice asupra copiilor religioși.

Problema de interes public apare atunci când statul român alocă miliarde de euro pentru construcții de noi biserici, pentru activitatea cultelor. (aici)

Miliarde de EUR? Atâta matematică știe domnul Pătrașcu și domnul Cernea, că pun câte 3 zerouri în plus, numai pentru efect.

Și poate cel mai trist este că o familie și-a postat copilul cu mesajul “Vreau să CERCETEZ, nu să cred!”. O aluzie la cel mai comun mit privitor la relația credință-cercetare. Dacă oamenii de știință de la începutul modernității ar fi ales să creadă și să nu cerceteze, deși erau credincioși de talia lui Blaise Pascal sau Galileo Galilei, astăzi nu am fi avut știință. Cu incultura celor din campania aceasta, nu aveam niciodată știință, ci doar o sumă de mituri care îmbracă ignoranța și mânia oarbă.

“Opriți îndoctrinarea religioasă în școli! Religia este o alegere!”

Deși A.S.U.R. a inițiat o campanie de informare ca să arate părinților că au dreptul și au libertatea să retragă, dacă doresc, copiii de la ora de religie, ei insistă să numească educația religioasă “îndoctrinare”. Ca și cum secular-umanismul nu este o doctrină, ca și cum toate campaniile lor nu sunt îndoctrinare. Ca și cum noi, părinții contribuabili la bugetul de stat, nu avem dreptul și libertatea să beneficiem de pe urma finanțării noastre. Ca și cum banii publici nu mai sunt banii celor 99.75% dintre români.

Ca și cum principiul doctrinei secular-umaniste are o mai mare putere asupra “banului public” și asupra felului în care trebuie să fie condusă această țară, și asupra felului în care trebuie să ne educăm copii.

Ca și cum România nu ar fi un stat laic și neutru. Ci un stat ateocrat. Un stat guvernat totalitar, îndoctrinar secular-umanist, intolerant și opresiv. Un stat în care se ia de la cei mulți, și se dă celor foarte puțini.

Este România lui “eu vreau-voi trebuie”. Este România lui “mie nu îmi convine”, “mie nu îmi pasă”. Este România lui “doar eu”.

Din păcate, țipătul strident al acestui gălăgios irațional și fără discernământ nu se va opri aici. Este strigătul unui surd la nevoile altora, și este strigătul narcisismului ideologic, iubitor de atenție, iubitor de zgomot, iubitor de sine.

contributie sanatate

Comparație între contribuția lunară a creștin-ortodocșilor și a ateilor din Romînia către sănătate, la un venit mediu brut de 2.200 RON.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • Mircea Balatescu

    1. Vad ca pornesti toate socotelile de la 99.75%. Daca cifra este cea comunicata de ultimul recensamant, ar trebui sa tii cont de faptul ca un procent destul de insemnat au bifat crestin ortodox doar din cauza ca au fost botezati intr-o biserica ortodoxa la o varsta la care nu prea stiau cu ce se mananca treaba asta. Acel procent destul de insemnat intra in biserica de 2-3 ori pe an la cununii, botezuri sau alte evenimente “obligatorii”.
    2. Nu mai pune semn de egalitate intre credincios si religios.

    • Ovidiu

      Problema religiozitatii individuale e o chestiune personala, de aceea exista ASUR, ca exista credinciosi formalisti.
      Biserica are aceleasi cheltuieli de functionare, chiar daca vin 10 oameni sau 100 de oameni in biserica. Deci daca vin mai putini, cu atat mai rau, caci salariile nu se platesc cu 1 leu pe care il da o babuta in pomelnic.

    • “Procent destul de însemnat” nu este o cifră. La fel cum nici “biserici” din numărul promovat de A.S.U.R. nu sunt toate biserici. Unele sunt simple încăperi în spitale sau alte instituții ale statului. Dacă vrei să facem distincții, hai să facem distincții mai încolo. Deocamdată confundăm moscheele cu bisericile, și comparăm bisericuțile de lemn vechi de sute de ani cu spitalele.

      Nu am pus semn de egalitate. Nu facem aici aritmetica semanticii termenilor tehnici. Câteodată trebuie făcută distincția și are sens, alte ori nu. Deocamdată suntem la stadiul în care “religioșii” sunt “tembeli” și “dobitoci”.

      Revenim cu nuanțe peste câțiva ani, când ateismul din România va depăși grosimea ateismului comunist.

      • Alin Kr

        Eu unul sunt spiritual,nu religios. Nu am nevoie de catedrala mantuirii neamului de 500 de milioane de euro,cand cu banii aia ai putea moderniza niste spitale,niste drumuri PUBLICE sau niste scoli. Sunt copii care merg 10 km pe jos, zilnic, ca sa ajunga la scoala.
        De banii aia s-ar putea face niste drumuri spre manastirile din toata tara si s-ar promova niste locuri sfinte. Nu o discoteca imensa binecuvantata de niste oameni oameni care vorbesc despre toleranta, ajutarea semenilor si saracie, imbracati in aur.

        • Catedrala nu o să coste 500 milioane de EUR.

          • pintilie marian

            nu deocamdata se prefigureaza ca o sa coste 400 de milioane…dar intodeauna la o constructie apar costuri suplimentare deci undeva pe la 500…..

          • RON. 400 milioane de RON. Credeam că numai Remus Cernea e în stare să înlocuiască RON cu EUR și milioane cu miliarde.

        • Ciobanu Bogdan

          Imi aduci aminte de prietenul tau cel mai bun: IUDA, vanzatorul lui Iisus:

          3.Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
          4.Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: 5.Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? 6.Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

          Daca ar fi luat din banii tai sa faca catedrala mai ziceam, atata timp cat nu au luat mai taci din gura…

          • Ovidiu

            Toata lumea este experta in Teologie si explicarea textelor Noului Testament. Tu nu iti dai seama ca esti penibil ? Textul nu are nicio legatura cu realitatea romaneasca, Are legatura pentru ca vrei tu sa aiba.
            Mirul Mariei reprezinta stradania noastra in construirea de Biserici, daca tot vrei sa intelegi ceva bun.

          • Bogdan

            Faptul ca esti PROST nu ne intereseaza. Daca ai venit tu, mare teolog, ce sa mai: SFANTUL TEOLOGIEI RASARITENE sa ne explici noua. Auzi explicatie de imbecil: mirul reprezinta stradania noastra in construirea de biserici. Daca tu vrei sa intelegi asta si nu ceea ce spune cu adevarat acel pasaj: si anume ca omul din zgarcenie si din iubirea de argint (care se zice ca este un idol) prefera sa nu slujeasca lui Dumnezeu, cred ca ai gresit teologia. Asta ii spuneam si eu lui Alin: daca ne zgarcim din ceea ce nu este al nostru (ca nu mi-a luat nimeni mie bani sa construiasca catedrale/biserici/etc) da nota ca suntem identici lui Iuda. Iar pt Ovidiu: daca citesti nu inseamna ca si intelegi domnule “teolog”…sau poate din pacate te-ai simtit si tu cu musca pe caciulita

          • Limbajul, vă rog! Nu suntem în gară aici.

          • oarecare

            limbaj de om credincios, ce își Iubește aproapele….bravo…mare e grădina Domnului

        • Răzvan Vastea

          Vai de mine și de mine! Te-a luat grija de copiii din mintea ta și ai și o politică clară de promovare a turismului religios, mă întreb de ce îți pierzi vremea pe aici. Dar o socoteală să vezi câți copii ajuți cu banii furați prin licitații de autostrăzi de ce nu faci? Dar cu licitații măsluite timp de 24 de ani câți copii se ajutau? Dar cu banii de deplasări și cazare pentru parlamentari? Hai, socotește

    • Valeriu Carp

      Pai si daca au fost botezat si se declara ortodocsi, care-i problema? Cine sunt eu sa masor credinta fiecaruia? Cine i-a oprit sa se declare daci, zamolxieni, venusieni sau atei daca asta credeau?

      • Valeriu Carp

        *botezati, pardon

      • Corect. Credința nu este un fenomen de tipul alb sau negru. Există grade de convingere, există grade de credință. Dar în viziunea unora ca Toma Pătrașcu, există un singur tip de credință, “îndobitocirea”.

        • George

          Daca am pune in locul orei de religie ora de Marxism (ceea ce nici in Korea de nord nu se face de la clasa 1 cred) s-ar chema indoctrinare. Mintea unui copil nu poate distinge intre adevar si mit. Iar banul public este destinat binelui public (cel putin in teorie) si nu imbuibarii unor culte ce nu au o utilitate sociala ce poate fi dovedita. BOR a furat de la Greco-Catolici fara rusine. Dar crestinii ortodocsi verzi si curati sunt anti-semiti, desi zeul lor este evreu. BOR afuriseste homosexualitatea desi multi din preoti si calugari sunt gay. Isus încurajează iubirea între oameni dar bisericile nu fac decât sa cultive ura. Ăla e tigan, ăla e gay, ăla e sectant. Totul pana la ban, căci când vin alegerile… Se fac frate si cu Becali si cu Ponta si cu oricine da teancul mai mare. Iar vouă va trebuie biserici?! Pai astea care sunt deja sunt pustii 350 de zile pe an! Veniți in cartierul Ozana sau Titan, avem 10-11 biserici unde înainte de 1990 era una si suficientă. Vreți o biserica la fiecare bloc

          • Noi locuim în Titan și bisericile sunt pline.

          • Alex Stavi

            La pr. Mihai Stavara, biserica construita prin 2002 cu mare tam-tam..discutii si procese de la vecinii din zona.. Iar astazi e plina biserica, in fiecare duminica! si e mare!

        • Mihai

          Și în viziunea ta există 99.75% plătitori de taxe, toți cu salariu mediu, care vor să plătească pentru biserici. Atunci cum explici faptul că nu au reușit să strângă destui bani pentru catedrală?
          http://www.construimcatedrala.ro
          Probabil donează și în altă parte dar pe acest site sunt mai puțini donatori decât sunt atei în București. Sunteți atât de bogați, dar nu sunteți în stare să strângeți 400 milioane de lei pentru o catedrală. Și apoi te miri că vă zicem să vă plătiți singuri viciile.

  • Octav Popescu

    Ateii sunt mult mai bogati, nu puneti placa asta tembela cu venitul mediu brut. Eu platesc la stat in taxe si impozite ce 5 ori acel venit brut… Iar din banii mei voi va faceti biserici si va luati limuzine, burtosilor fara obraz…

    • Eu plătesc de 10 de ori mai mult. Fă-ți un ONG și îți promit că fac o donație de 5×30 RON pe an ca să nu mai numești preoții “burtoși fără obraz”.

      • Octav Popescu

        Raspunsul tau e o capcana, ca si textul de mai sus. Nu ma intereseaza cat castigi, eu muncesc si castig bine si din banii munciti de mine nu vreau sa se inbuibe niste nesimtiti cu limuzine xxx. Doneaza cui doresti, pentru mine BOR este o plojnita si atat.

        • Și de crezi atunci că interesează pe alții cît câștigi tu și ce vrei și ce crezi?

          Crezi că ai putea să cîștigi cât câștigi dacă nu ar exista infrastructura construită din banii contribuabilior majortar credincioși? Crezi că din banii ateilor s-au construit spitale și școli și toată infrastructura?

          Din banii munciți de tine, din cei 150 RON pe an nu se îmbuibă nimeni. Ai un mod foarte distorsionat de a vedea realitatea.

          • Octav Popescu

            Eu repar smartphone-uri. Cu surubelnite si piese made in China, pe firma, cu cod de importator, cu plata TVA si impozit pe profit. Raspunsurile tale si stilul de a te exprima tradeaza o superficialitate dezarmanta. Nu are rost sa iti explic de ce, sunt sigur ca ai un doctorat in vrajeala. Ideea e ca din banii mei niste burtosi isi baga motorina in 4×4, in loc ca din banii aia sa se faca autostrazi, scoli sau orice altceva, pentru ca fraierii din tara asta sa o duca putin mai bine.

          • Ideea este că faci niște afirmații găunoase și fără acoperire. Dacă ai în minte numai burtoși și 4×4, du discuția asta în altă parte. Aici nu este loc de “doctorate în vrăjeală” și “banii mei/dushmanii mei”.

            Următoarele tale comentarii vor fi șterse. Dacă păstrezi același stil.

          • Ciobanu Bogdan

            Daca tu platesti de 5 x 2200 = 11.000 lei/luna. Deci o mare mare minciuna. Doar daca nu cumva tu esti bill gates sa ne scuzati. CIne in RO asta repara telefoane mobile si plateste luna de luna 11.000 lei la stat doar impozite? Asta poti sa le spui celor din breasla ta ca mie imi suna a poveste de pescari. De asemenea, daca erai atat de bogat (desi esti putred de sarac) stiai ca multe 4×4 alea de lux in care stau burtosii aia consuma mai putin decat dacia ta papuc. Dar daca nu ai, nu ai de unde stii asta…

          • A spus că căștigă atît. Este agent comercial, și deci este foarte posibil să aibă venituri de 5 ori mai mari decât venitul mediu pe economie.

          • Ciobanu Bogdan

            A zis: “Eu platesc la stat in taxe si impozite ce 5 ori acel venit brut”. Ma pricep la afaceri si stiu ce zic: daca el plateste 11.000 lei la stat pe luna inseamna ca are o cifra de afaceri de peste 200.000 lei avand in vedere ca tva-ul il recupereaza la cumparare, multi nu dau bon/factura ca sa nu achite la stat, deci pentru a achita o suma atat de mare la stat luna de luna (adica de 2 ori mai mult decat rata la un X6 la un ML la un Range rover SPORT) inseamna ca are vanzari colosale, presupun ca repara minim 1 milion de smartphoneuri/luna. Avand in vedere ca de regula castigul este undeva intre 20-50 lei la fiecare reparatie….Dar asa sunt romanasii nostri: si saraci si prosti si cu pretentii :). Scuzati jignirile, dar din pacate realitatea e dura, iar daca Biserica dispare atunci de ce eu sa vb frumos (ca doar frica de Dumnezeu ma face sa nu pacatuiesc vis-a-vis de aproapele meu…). Oricum am devenit un stat al tiganilor (si al comportamentului acestora)…si nu am vazut inca Sfinti tigani…

          • Ai dreptate, mi-a scăpat asta.

          • La partea cu țiganii însă, nu îți dau dreptate. Nu are nicio relevanță aspectul și nu numărăm sfinții pe rase sau naționalități. Se numește rasism și nu are nicio legătură cu creștinismul.

          • Un tigan

            Nici nu vei vedea vreodata sfinti tigani, pentru ca BOR si cu Noua Dreapta sau BOR si cu Ceausescu sau BOR cu Carol II sau BOR si cu legionarii au fost mereu rasisti, misogini, anti-semiti si bineinteles anti-tigani. Cand faci monument lui Antonescu in curtea unei biserici este clar ca ceva e putred in Danemarca, asta daca cunosti cat de putin istoria genocidului din Transnistria, organizat de regimul Antonescu. Dar stiu, eroii neamului, complotul iudeo-masonic, martienii sunt de vina, evreii si tiganii morti in Transnistria de fapt au murit de fraieri, nu de frig, foame sau gloante.

          • “au fost mereu”

            Ura este prima care face generalizări.

          • Ovidiu

            Vai de capul nostru. Sa se faca autostrazi sau orice altceva, doar biserici nu. De ce ? Pentru ca tu in loc sa-i multumesti lui Dumnezeu ca traiesti, ca ai de lucru, ce faci ? Ignori pe Dumnezeu. Asta e nivelul romaniei acum, autostrazi si ..altceva.
            Multi habar nu au ca tara asta a fost construita de Biserica si nu ma refer la drumuri ci la cultura, muzica, educatie, medicina.
            Cand faci o pauza de la reparat telefoane, citeste istoria.

          • Octav Popescu

            Voiam sa spun ca platesc de 10 ori mai mult decat cei cu venit mediu, dar deh, mai greseste omul. Insa cand discuti cu niste puslamale care nu cunosc nici macar biblia si care se cred experti in istorie si in economie, chiar nu are niciun rost. Faceti bre biserici, faceti manastiri si faceti catedrala mantuirii lui peste prajit, dar faceti-le respectand bunul-simt si banul public. Istoria nu bate pasul pe loc si cei 24 de ani de predare a religiei in scoli isi arata roadele… Cifra mea de afaceri este mare si va creste, caci in tara prostii sunt majoritari in Romania. Si prostii de obicei au smartphone, cat mai mare si mai scump. Si nu costa 20-50 lei sa repari un smartphone, nici la Cocarlati sau de unde o fi Bogdan, expertul ratat in istorie. Cuza si Carol au pus bazele Romaniei moderne, iar Cuza a secularizat averile Bisericii (adica acel sfert din suprafata agricola a Tarilor Romane). Ca sunt idioti care cred ca Dumnezeu locuieste in Biserica si ca asculta doar ce ii sopteste la ureche popa, asta e evident. Ca in democratie acesti idioti au acelasi drept de vot ca si mine, e normal. Dar ca acesti insi sa aiba pretentia ca din taxele mele BOR sa isi faca biserici cu duiumul, asta e nesimtire. Si va dura 10-20 de ani, dar pana la urma majoritatea se va trezi, umilita si indatorata de acesti hrapareti de popi. Dar si cand se va trezi… Revolutia Franceza va poate sugera ce poate urma, apropo de istorie.

          • Eduard Dumitrache

            Octav, bisericile sau catedralele sunt dorite de noi pentru ca pur si simplu nu mai incapem in actualele biserici. Merg la trei biserici din Bucuresti duminica si mi s-a intamplat sa stau pe afara cu cei doi copii din cauza aglomeratiei. Iarna aleg biserica in functie de accesul cu copiii iar cand aveam unul mic in carucior/landou era chiar o problema.
            Eu nu merg la meciuri dar am contribuit indirect la ridicarea National Arena.
            Nu sunt de acord cu avorturile dar acestea sunt facute din bani de la buget.
            Da, vreu o biserica mai spatioasa in Bucuresti si nu mi se pare corect sa mi se strige ”Scoli, spitale nu catedrale”.

          • Octav Popescu

            Vreti biserici? Platiti-le. Vreti preoti fara numar? Platiti-i. Nu poti compara un cult religios cu un teren de fotbal. Sportul este util si accesibil oricui, Religia x sau y e destinata credinciosilor x sau y si nu exista studiu care sa arate ca religia e utila cumva. Dincolo de efectul placebo, bineinteles. Eu nu am nimic cu religia si cu oamenii religiosi. Isus va spune sa va donati averile saracilor de popi si sa tineti post? Ok, donati-va averile si tineti post. Isus va spune sa va duceti rudele cu probleme psihice la Tanacu sa le schingiuiasca si sa le omoare un popa nebun? Grozav. Popa de la Tanacu a scapat cu 2 ani de puscarie, deci e ok. Dar de ce vreti sa faceti extravagantele astea din banul public, din care trebuie sa se faca lucruri de care sa beneficieze tot romanul, nu doar ala ortodox si spalat pe intelect? Fetele alea de s-au facut praf in drum spre munte in Vrancea, in matizul ala albastru poate aveau zile daca cineva astupa gropile alea din curba. Dar cineva ala nu le-a astupat si probabil va pretexta ca nu erau bani. Noroc ca pentru bisericoiul ala oribil sunt mereu bani, iar nefericitul de patriarh cere de la consiliile locale din toata tara cate 300.000 lei. Ce ne mai trebuie azile de batrani zic? Ce ne mai trebuie case de copii? Sa interzicem avortul si sa dam copiii bisericii sa ii faca baieti de altar sau clopotari sau altceva. Ca popi nu au cum sa ajunga, nu au bani sa cumpere loc, am vazut bine cat costa… Dumnezeu sa va ajute si sa va dea numerele castigatoare la loto, daca tot e cu voi… si sa va faceti singurei biserici cate vreti, din banii si pe terenurile voastre. Caci in 10-20 de ani veti vedea de ce Revolutia Franceza a fost anti-clericala… Politica nu are ce cauta in biserica, biserica nu are ce cauta in politica. Sau in scoli. Sau in spitale. Sau in cazarmi sau unitati de pompieri. Caci s-au intins ca raia…

          • Vrei terenuri de fotbal? Plătește-le. Dacă pentru tine sunt mai utile, nu ne impune nouă să facem la fel.
            Nu din banii tăi se construiesc biserici. Dacă te dor așa tare cei 30 RON contribuția către culte, păi nu vrea avem ce să vorbim. Și un bilet la un meci de fotbal costă mai mult.
            Lasă-ne, te rog, cu revoluția franceză, că au fost niște criminali. Dacă îi susții, nu ai ce căuta în discuția asta.

          • Octav Popescu

            He he, domnu Pascu, e grea munca fizica dar si mai grea gandirea… Eu nu vreau stadioane, dar majoritatea care a votat consiliul general al PMB probabil ca vrea, caci consilierii aceia au facut bugetul in care au inclus Arena Nationala. Si din cate stiu stadionul ala ar trebui sa se amortizeze in 20 de ani (teoretic banii se intorc la bugetul PMB asadar). Pe cand bisericile si catedralele sunt pentru membrii cultelor. Nu sunt pentru toata lumea. Sunt ca niste cluburi private, ca poate asa ma intelegeti mai bine. Intreaga societate poate vota pentru lucruri de interes general si atunci procesul democratic e valid. Cand insa o anumita majoritate tine ostateca una sau mai multe minoritati, aceasta este un abuz. Cam ceea ce incearca unii demagogi cu textele de tipul “ortodocsii sunt majoritari” si de aia bugetul de stat trebuie sa sustina toate capriciile nefericitului securist ajuns patriarh.
            Iar referitor la Revolutia Franceza… vom trai si vom vedea. Eu nu sustin excesele, sunt adeptul pasilor marunti. Insa atunci cand puterea vremelnica isi bate joc de drepturile oamenilor, in timp de aduna energii negative ce rabufnesc din timp in timp. Observ ca nu aveti o apetenta deosebita pentru argumente sau logica. Sa fie cumva educatia teologica de vina?
            Eu am vrut sa spun mai sus ca eu prin firma mea platesc de 10 ori taxele pe care le plateste un salariat cu salariu mediu. Nu de 5 ori 2200 lei si nici 30 de ron, cum gresit au spus unii sau altii. Dar asta nu are nicio relevanta, caci nu e vorba aici de cat da cine. E vorba de un abuz si de faptul ca unii romani se cred ca buni, mai speciali decat altii. Si pentru asta ar trebui sa le fie rusine… daca ar stii ce e aia.
            Aici pun punct, am inceput munca si nu imi permit sa imi pierd vremea cu postaci si trolli. Sanatate va doresc tuturor, caci nu doresc nimanui sa ajunga pe mana bisericii…

          • Eduard Dumitrache

            Octav imi doresc si eu drumuri fara gropi, autostrazi. Le consider importante la fel ca si spitalele. Imi dau seama ca este ceva in neregula in Romania din moment ce atat de greu se ajunge la constructia unui kilometru de drum, si acela adeseori prea scump si facut netemeinic.

            Dar religia este o componenta vitala pentru mine la fel ca si pentru marea majoritate a romanilor. Statistic vorbind o buna parte a bugetului este alcatuita din impozite colectate de la acestia deci este normal ca si romanii religiosi sa se
            bucure de ajutor din partea statului in constructia si reparatia cladirilor unde ei isi profeseaza actele de credinta. Este dreptul meu.

            Eu nu cred ca voi folosi National Arena desi personal practic mai multe sporturi. Este o
            investitie inutila pentru mine din punct de vedere practic, hotarata de consilieri la fel cum
            sponsorizarea catedralei hotarata de consilieri este inutila pentru
            tine.
            Cele doua pot fi insa socotite investitii de amandoi. Pe Dealul Mitropoliei mereu
            vad autocare cu turisti europeni si asiatici interesati de spiritualitatea romanilor.

            Imi spui ca nu exista un
            studiu care sa arate folosul credintei. Exista asemenea studii. Acestea
            arata ca oamenii credinciosi intemeiaza mai multe familii durabile,
            ajung mai rar la divort. De exemplu in Romania si Polonia, doua dintre
            tarile religioase ale Uniunii europeane, se înregistrează mai multe
            uniuni civile comparativ cu ţări precum Germania, Elveţia sau Franţa. De
            asemenea statistic vorbind oamenii religiosi sunt mai putin inclinati
            spre sinucidere si depresie. Iti spun aceasta nu ca sa te infrunt.

            Imi spui nedelicat ca ortodoxul este spalat pe intelect. Ca preoții lor
            s-au intins ca râia. Biserica a fost întotdeauna înainte de venirea comuniștilor și în
            spitale, și în școli, și în educație. Este traditia spirituală a acestui neam, asa au trait romanii pana sa le fie impus comunismul de catre regimul sovietic de ocupatie.

            Biserica ramane deschisa si pentru tine Octav, nu este club
            inchis.

          • Alex Stavi

            Stai ca sunt mai multi burtosi in tara asta..Iar preotii pe care ii cunosc, stau cam prost cu veniturile de la oamenii care vin la bisericile lor de la sate uitate de lume..

    • Răzvan Vastea

      Ateii sunt perfecți, niște arieni. Tu însă nu, deci ai scăpare

      • alex

        Perfecti nu, dar peste spalatii pe creier. Asta e clar. E demonstrat si stiintific de altfel ca ateii au un IQ mult peste spalatii pe creier. De ce m-ar mira ca la tara nu exista atei?

        • Răzvan Vastea

          Bine, sa vedem studiile arian mic

  • cristi

    ma amuza naivitatea voastra :)) voi chiar credeti ca daca nu se va mai construi catedrala mantuirii se vor construi spitale si scoli si romania?credeti ca o ramania fara catedrala romania va deveni o tara infloritoare?

    in ultimii 20de ani nu s-a construit catedrala si, vedeti bine, ca de-e bea daca s-a montat un lift la cate un spital amarat.

    suna ca in bancul cu fumatorul si nefumatorul in care nefumatorul ii zice fumatorului ca daca ar fi strans banii pe care i-a chelutuit pe tigari in ultimi 20de ani isi cumpara un BMW..la care fumatorul il intreaba mirat pe nefumator unde si-a parcat BMW-ul..

    putem sa extragem gaze de sist pe gratis ca facturile vor creste incet si sigur. sa extragem mii de tone de aur si traiul romanului nu se va imbunatatii cu nimic.
    banii in tara asta dispar si fara proiecte “faraonice” gen catedrala.
    ma mir ca se mai face ceva ..si poate dupa ani si ani vor veni japonezii sa fotografieze si catedrala asa cum fac azi cu casa poporului. poate are si ea rolul ei.
    cred ca exagerati cu isteria asta legata de biserica ortodoxa.

    • Cristi, dar este undeva, într-o localitate, un preot care a pus pe biserică tablă aurită de 40.000 de EUR. Cam jumătate din suma echivalentă BMW-urilor și Roverelor care opresc la fiecare 5 minute la semafor în București. De asta merge țara prost!

  • Alex Stavi

    Pana la urma, asa trebuie sa se intample: Lumea sa fie impotriva Bisericii, unii sa o apere, si tot asa… O spun cam aiurea, dar ma bucur ca se intampla aceste lucruri

    • Antonia

      Aparati biserica, dumnezeu e in pauza de masa oricum. Biserica cu tabla aurita a cerut Isus, nu sa ajutati pe saraci si pe orfani. Ipocrizia salveaza Romania…

      • Alex Stavi

        Adica Biserica sa dea totul la saraci, la orfelinate etc. ? daca Biserica n-ar avea bani, n-ar avea oamenii unde sa se stranga la rugaciune.

  • Laurentiu Enacge

    Eu vreau sa va intreb un singur lucru: s-au construit inainte de a incepe Catedrala spitale? Au fost oprite lucrarile la autostrazi pentru a ridica aceasta Catedrala? S-au inchis spitale si scoli pentru a ridica aceasta Catedrala? Daca nu ma insel Catedrala este estimata la 100 mil. euro, hai sa facem cateva paralele: – National Arena-280 mil. Cluj Arena – 40 mil. euro. Pasajul Basarab 300 mil euro.

    Mergand pe aceeasi logica ateista pot spune si eu ” Mie nu imi trebuie National Arena, nu sunt microbist si nu ma intereseaza, preferam scoli. Nu am urcat niciodata pe pasajul Basarab, preferam spitale !

    • Claudia Radu

      Diferenta este ca National Arena si Cluj Arena aduna venituri care sunt mai departe investite de catre statul roman. Urmeaza ceea ce in economie este cunoscut ca efectul multiplicator. Adica peste o perioada de timp, vom avea un ROI (return of investment) procentual mai mare decat investitia in sine. Acelasi lucru nu se poate spune despre biserici, catedrale, etc., mai ales avand in vedere ca acestea nu platesc taxe sau impozite.

  • Aurelian Teglas

    Autorul acestui articol are dreptate. Nu vrem autofinantarea asezamintelor religioase ci finantarea acestora de la bugetul de stat. Buget creat si intretinut de marea masa a contribuabililor, fara deosebire de credinta religioasa. Deci mi se pare perfect normal ca banii platiti catre stat de un musulman (sa zicem) sa NU se indrepte spre spitalul in care acel musulman (cetatean roman si platitor de impozit) ar avea posibilitatea sa se trateze, ci spre Catedrala Mantuirii Neamului, in care nu va calca niciodatasi care nu il va ajuta niciodata cu nimic. Iar daca se va impotrivi, cei 99,7% “ortododocsi” vor avea grija sa il invete minte pe acest ateu necredincios sa nu mai indrazneasca sa se ridice impotriva “Cuvantului Domnului”. Pentru ca, nu-i asa, numarul face dreptatea. Intocmai ca la judecarea lui Iisus de catre Pillat din Pont. Gloatele de evrei aveau dreptate, deoarece ei erau cei multi. :)) Cine are urechi de auzit sa auda.

    • Apreciez ironia, dar cred că este nerealistă. Cultul musulman este recunoscut în România și beneficiază de finanțare din partea statului.

  • Pingback: A.S.U.R. și trauma ignoranței anti-religioase | Averea Bisericii()

  • Pingback: Trei întrebări (adică aproape toate) despre banii Bisericii. | Averea Bisericii()

  • Pingback: Toma Pătrașcu, președinte A.S.U.R. – Copiii creștin-ortodocși sunt idioți | Averea Bisericii()