Un alt sat creștin din Africa a fost masacrat: 100 de morți

121

Un alt sat creștin din Africa a fost masacrat: 100 de morți

|
14/07/2019
|
0 comentarii
|

Conform asociației Open Doors, care monitorizează persecuțiile împotriva creștinilor în Asia și Africa, un sat din republica africană Mali a fost masacrat de grupul extremist islamic Fulani. Peste 100 de persoane de toate vârstele au fost ucise în timpul nopții iar satul Sobame Da a fost practic „șters de pe fața pământului”, potrivit CBN.com.

Este vorba despre o localitate din regiunea Mopti, în centrul statului Mali din vestul Africii, vecin cu Nigeria, Burkina Faso și Algeria.

Tragedia s-a întâmplat în noaptea de 10 iunie. Conform relatărilor unui membru al Fundației Barnabas jihadiștii au înconjurat noapte, în mod coordonat, satul creștin și au dat foc la tot ce mișca. Au fost arse pe lângă case și adăposturile cu animale.

Un supraviețutor a povestit cum atacatorii au venit cu motociclete și camionete, bine înarmați, au înconjurat satul și împușcau pe oricine încerca să fugă. Aceștia erau în număr de aproximativ 50 de militanți.

Conform declarației date agenției AFP de către Fundația Barnaba „a fost ars întregul sat, inclusiv toți oamenii care se aflau în case. Doar câțiva oameni au reușit să se salveze din flăcări”. Au fost recuperate peste 100 de trupuri arse.

În ultimul an sute de creștini și-au pierdut viața sau au fost răpiți în Mali. Mulți au părăsit casele și s-au refugiat în zona de sud.

Atacanții extremiști aparținea grupului etnic al fulanilor, unul dintre cele mai mari grupuri etnice din Sahel și Africa de Vest, dispersat în toată regiunea. Fulanii au venit din Africa de Nord și Orientul Mijlociu și s-au amestecat ulterior cu localnicii din Africa de Vest. Ca grup etnic sunt legați între ei prin limba fula, prin afilierea la islam și prin cultura nomadă comună.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *