Roma. Străzi pustii, mijloace de transport goale, obloane trase.
Cernobîl? Nu, coronavirus. Înaintez pe străzile altădată gemând de turiști, iar când văd răzleț câte o pereche de îndrăgostiți ținându-se de mână, nu mă pot împiedica să surâd: dragoste în vremea… coronavirusului.Barurile și restaurantele sunt pustii și, oricum, au program limitat de funcționare. Mall-urile sunt închise sâmbăta și duminica. Biblioteci, arhive, muzee, instituții de cultură, școli, universități – totul este închis până la începutul lui aprilie cel puțin. Adunările publice interzise liturghiile și slujbele religioase suspendate.
Zicea cineva că ar trebui să ne bucurăm dacă măcar de Florii și de Paști vom avea slujbă.
Într-un oraș altădată debordînd de viață parcă simți liniștea și zapușeala de dinaintea ciumei. Ciumă? Ah, da.
..La intrare (în magazin n.r.) am fost somată să nu mă apropii la mai puțin de un metru. Mi-am făcut mâna prăjină până la POS, numai cât să ating cardul… asta îmi aduce aminte ca prin vis de ceva. Ciuma neagră, 1347, două treimi din populația Europei moare. Citisem în studenție pe undeva că preoții veniți să îi împărtășească pe muribunzi nu se apropiau, ci, cu ostia pusă pe o prăjină, o întindeau de departe bolnavilor.
Îmi retrag mâna și pun cardul în portofel. Observ peste tot sticle imense de dezinfectant și vînzătoarele cum își pun mănuși ca să împacheteze produsele pe care le lași pe tejghea…
Ies, ascultând „Miserere mei” în iPod. Un cor minunat (de la King’s College?), o variantă barocă, magnifică și strivitoare, cu soprane în loc de castrati – se potrivește perfect. Ciudat sentiment.
Mă întorc la Academie, tot pe jos. Sălcii verzi, iarbă mijind, urzici ieșind de sub dale… natura mustește de viață, dar totul parcă e mort. Și totuși nu credeam că vreodată voi incerca astfel de senzații, credeam că au rămas în urmă, exilate în memoria noastră colectivă, acum zeci de ani, când au fost descoperite vaccinurile și antibioticele… Cu toată tehnologia noastră, iată că ne îngenunchează un virus. Și mă gândesc iar și iar că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul…
Am văzut zilele astea teama de moarte cu ochii mei. Am văzut ce înseamnă instinctul de supraviețuire și cum omul uită de politețe, de bunătate, de orice principii, rămânând doar dorința de a-și scăpa pielea. Am văzut pe mijloacele de transport asiatici agresați verbal pe motiv că „ne-ați adus moartea”. Am auzit de magazine chinezești, din alte zone ale Italiei, care și-au pus în geam afișe rasiste cu „Interzis italienilor”. Și câte și mai câte. Și mă întreb cu amărăciune: Homo homini lupus? Atât mai sunt unii dintre noi? Dar, e drept, am văzut și mulți oameni calmi, receptivi, care respectă fără obiecții reglementările referitoare la această carantină.
Carantină? Stranie coincidență. Păresimi, Patruzecimi, Quadragesima, Quaresima. O etimologie uitată pentru Postul Paștilor, etimologie care are în centru cele 40 de zile de înfrânare ca pregătire pentru marele praznic al Paștilor. Tot de acolo vine și „carantină” – „quarantena”. Cu alte cuvinte: postul cel mai de post din cate au existat vreodată…
Text scris de Diana Marinescu, Roma
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
