Știri bune ca pâinea caldă! #28mai

Știri bune ca pâinea caldă! #28mai

|
28/05/2020
|
0 comentarii
|

La 40 de zile dupa Înviere, prăznuim Înălţarea lui Iisus Hristos la cer. Astăzi este şi sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română, iar în calendarul popular este Ispasul. Ispas apare în balade ca participant la momentul Înălţării Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer;

Biserica Nașterii Domnului din Betleem a fost redeschisă. Accesul este limitat la doar 50 de persoane în acelaşi timp;

Slujba săvârșită de ÎPS Teodosie a depășit orice audiență în mediul on-line: sute de mii de români, din țară și străinătate, au urmărit Odovaniei Învierii Domnului;

Maternitatea Bega din Timișoara care a tratat mame și bebeluși cu COVID-19 a rămas fără pacienți infectați;

Angajaţii marilor companii vor lucra de acasă circa 40% din timp, cel puţin până la finele lui 2020;

Parteneriat între OncoGen Timișoara și Institutul Cantacuzino din București pentru dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19;

Trei sferturi dintre români reciclează deșeurile din gospodărie și mai bine de jumătate reciclează hainele vechi, cei mai mulți prin donație, conform World Vision România;

Tarom intenționează să introducă curse noi spre destinații din țară. Multe zboruri ar fi spre Constanța. „Zburăm intern către toate destinaţiile: Timişoara, Oradea, Cluj, Iaşi, Suceava, Baia Mare, Satu Mare. Zburăm spre Atena, pe care am operat-o tot timpul pandemiei. Preţurile sunt la fel.”

Educația sexuală în școli trebuie să se desfășoare doar cu acordul scris al părinților, potrivit unui amendament introdus de parlamentari. Legea va ajunge în camera decizională;

Donald Trump pregătește o lege care va reglementa abuzurile Facebook, Twitter și Google;

Castelul Versailles, pregătit pentru redeschiderea porților, după mai bine de două luni și jumătate. Palatul Versailles a devenit reședință regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris. În acest castel, în Galeria Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles după primul război mondial;

Cehia, Slovacia și Ungaria și-au redeschis ieri frontierele comune. Cehia şi-a deschis aeroporturile pentru zborurile în spaţiul Schengen. Au fost relaxate controalele la punctele de frontieră cu Germania şi Austria;

Comisia Europeană propune un plan de redresare economică de 750 de miliarde de euro. România ar urma să primească din această sumă aproximativ 33 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi;

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat permisiunea premierului Boris Johnson să facă mişcare pentru recuperare în grădinile Palatului Buckingham;

Italia: Colosseum din Roma se redeschide pe 1 iunie, după mai bine de două luni;

Marele Bazar din Istanbul se pregătește de redeschidere;

Andrea Bocelli a dezvăluit că a fost infectat cu coronavirus și că a donat plasmă pentru cercetări;

Slovenia elimină carantina obligatorie pentru turiştii care au rezervări;

Studiu SUA: Noul coronavirus nu trăieşte în apa din piscine și este puțin probabil să se dezvolte în apa sărată a mărilor;

Grecia a mai făcut un nou pas către revenirea la normalitate. S-au redeschis terasele și restaurantele și s-a reluat turismul intern, cu 3 săptămâni înainte de data prevăzută. În ultimele 48 de ore, Grecia a raportat doar 2 noi cazuri de infectare cu coronavirus.

Cele bune!

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *