PS Ignatie: „Patriotismul adevărat, fără o adâncă înţelegere a poporului, nu se poate!”

PS Ignatie: „Patriotismul adevărat, fără o adâncă înţelegere a poporului, nu se poate!”

|
03/12/2020
|
0 comentarii
|

1 decembrie 1918 este anul de graţie al poporului român când, aşa cum sugestiv spunea preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, „România s-a unit cu provinciile sale istorice”: Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie 1918) şi Transilvania (1 decembrie 1918).

Astfel, Ziua Naţională a României ne aduce aminte de miracolul pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul român în anul 1918.

Data de 1 decembrie a fiecărui an este un bun prilej de a reflecta, în mod sincer şi fără erupţii patriotarde, asupra felului în care ne raportăm faţă de ţara noastră, faţă de identitatea şi valorile noastre naţionale.

Sintagma cea mai des folosită în această zi este „iubirea de patrie”. Din păcate, nu întotdeauna are o acoperire adecvată. Nici la nivelul vieţii personale, nici la nivelul vieţii publice.

În acest sens, Ion Luca Caragiale, „chipul diurn al fiinţei naţionale” (Dan C. Mihailescu), din nefericire, s-a dovedit a fi un profet adevărat atunci când a afirmat aceste cuvinte despre România: „Într-o ţară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ţi se cer dovezi, unde spiritul public nu are nici un element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul ştiinţei de stat, reaua credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni. Ca să treci drept cel mai curat, n-ai decât să ponegreşti fără drept pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n-ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filozof, înşal-o gros, că subţire nu ţi se prinde. E mult numai până să-ţi faci o reputaţie frumoasă, şi în urmă poţi fără griji să săvârşeşti însuţi păcatele de care osândeai odată pe alţii buni nevinovaţi”.

Ar trebui să ne iubim ţara, aşa cum ne iubim părinţii. Copilul care îşi iubeşte părinţii niciodată nu îi va înşela, niciodată nu îi va calomnia, niciodată nu îi va dispreţui, niciodată nu va profita, în chip samavolnic, de bunătatea şi dragostea lor, niciodată nu îi va fura, niciodată nu îi va renega, niciodată nu le va pune la îndoială zestrea lor spirituală, niciodată nu le va contesta obârşiile, niciodată nu se va ruşina cu/de ei, niciodată nu îi va necinsti prin atitudini reprobabile din punct de vedere moral, niciodată nu va fi ipocrit faţă de ei, niciodată nu va face promisiuni deşarte, niciodată nu îi va vicleni, niciodată nu îi va neglija, niciodată nu îi va părăsi atunci când sunt suferinzi şi slabi, niciodată nu va pune interesul propriu deasupra de binele şi bucuria lor, niciodată nu va căuta să-i stoarcă, în mod ilicit, de resursele lor patrimoniale. Cu alte cuvinte, întotdeauna „îi iubim ca pe lumina ochilor”, aşa cum frumos ne exprimăm atunci  când cineva ne este foarte drag şi dă valoare reală vieţii noastre.

Acelaşi Caragiale, în stilul-i caracteristic, preciza aşa: „Când ar fi să dau vreo povaţă unui tânăr român, iată pe care i-aş da-o: «Tinere, să-ţi fie scumpă patria şi sfântă ca şi mama ta. S-o iubeşti şi s-o respectezi din adâncul sufletului tău. De dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă sau paradă. Ba, ai dreptul şi datoria să urăşti (…) pe acei fraţi ticăloşi care, în loc s-o iubească şi s-o respecteze ca pe o mamă cuminte, onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi o exaltează ca pe o bătrână cochetă, nebună bună de tocat»”.

Ţara nu are nevoie să fie linguşită pentru a avea motive să o iubeşti. Ţara nu are nevoie de ochii plânşi ai unei dragoste făţarnice, ca în felul acesta să-i păcăleşti pe cei din jurul tău că-ţi pasă de ea. Are nevoie de credinţă, de cinste, de hărnicie, de respect pentru valorile culturale şi spirituale, de minţi luminate, de luciditate, de bun simţ, de meritocraţie, de spirit critic, de civilitate, de unitate şi de armonia constitutivă între generaţii.

Are nevoie de ceea ce semnala un preot ortodox român din Scoţia, Părintele Ioan Florin Florescu, atunci când a adus în atenţie spusa „unei bătrâne de 80 de ani, din Valea Morii, Maramureş (într-unul din episoadele fabuloasei emisiuni «Izolaţi în România» a Ditei Dinesz): «Ţara trebuie să se îngrijască amu de oameni, nu ei. Demult s-o îngrijât oamenii de ţară şî i-o pus ce i-o trebuit»”.

Dumnezeu să binecuvinteze România! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

%d bloggers like this: