Pr Ioan Danci: „Să facem în fiecare zi ceva nou, ceva frumos, ceva plăcut lui Dumnezeu!”

Pr Ioan Danci: „Să facem în fiecare zi ceva nou, ceva frumos, ceva plăcut lui Dumnezeu!”

|
30/03/2022
|
1 comentariu
|

Nu căuta ca de la oameni să ți se dea dreptate, caută să ai pace! Dreptatea este greu să se obțină într-o lume plină de minciună. De aceea este mai importantă pacea, căci aceasta va aduce de la Dumnezeu dreptatea și în sufletul nostru multă lumină! Fă milostenie în fiecare zi cu dragoste și iubire, atunci vei vedea cum lucrează Dumnezeu prin tine! Ura, invidia, și răutatea o găsim la orice colț, virtutea este scumpă să-ți faci de ea rost! Să fim buni căci bunătatea ne face frumoși, să nu fim răi, căci ura ne transformă în oameni odioși!

Fiţi foarte atenţi cu mintea voastră, nu o împovăraţi cu tristeţea şi cu probleme inutile. Când apa este curată şi liniştită, tu vezi până-n adâncime şi poţi observa chiar şi o pietricică, la fel este şi cu mintea, spune Cuviosul Ieronim de Eghina

Să facem în fiecare zi ceva nou, ceva frumos, ceva plăcut lui Dumnezeu, ca viața noastră să nu devină o rutină! Să nu lăsăm pe nimeni să ne distrugă starea de bine, pacea interioară. Unii calcă pe cadavre, trădează orice, minte, jignește doar să ajungă unde și-a propus! Noi nu trebuie să fim așa! Noi nu trebuie să ajungem nicăieri, noi suntem deja în brațele Lui Dumnezeu!

Trebuie doar să avem inima deschisă spre iertare, spre milostenie, să iubim din suflet și să aruncam cu iubire în cei ce aruncă cu ură în noi! Unii oameni vor fi din ce în ce mai răi pentru că lipsa de adevăr si de Dumnezeu înmulțește răutatea! Să ne rugăm pentru acești oameni, doar așa îi putem ajuta, pentru că dacă le vom spune ceva de îndreptare, disprețul și răutatea lor va fi mult mai mare!

De aceea trebuie să ne păstrăm pacea interioară prin rugăciune și bunătate, prin smerenie și simplitate! Stați pe pace, de judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu nu scapă nimeni

Nu lăsa nici astă seară, fără binecuvântare! Un gând bun, o rugăciune să îți facă noaptea lină! O plecăciune și o închinare, îți poate aduce odihnă mare! Nu vă culcați fără să vă rugați și fără să iertați și fără să vă închinați!

Un cuvânt al părintelui Ioan Danci de la schitul Sfântul Pantelimon, Argeș

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Un comentariu la “Pr Ioan Danci: „Să facem în fiecare zi ceva nou, ceva frumos, ceva plăcut lui Dumnezeu!”

  1. Livia says:

    Mulțumesc mult, da, trebuie să fim buni, bunica mea îmi spunea întotdeauna
    ,, fii bună dragul mami, că pentru tine ești bună. “Cât adevăr spunea.

Leave a Reply

%d bloggers like this: