Pr Ioan Danci: „Prima dintre grijile mele este să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu și să fiu fericit!”

Pr Ioan Danci: „Prima dintre grijile mele este să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu și să fiu fericit!”

|
02/03/2021
|
0 comentarii
|

Acum vreo două săptămâni, cred, am coborât la oraș cu treabă. De fiecare dată când cobor, trec pe la catedrala din Curtea de Argeș, pe la prietena mea dragă Sfânta Filofteia, „Sfântulița” cum i se mai spune prin zonă!

M-am închinat, i-am povestit puțin bucuriile și durerile mele, apoi am ieșit din biserică! Am căutat să mă așez undeva jos, ca mă durea spatele. M-am așezat pe o bordură, am văzut că nu este nimeni prin apropiere și am început să privesc biserica și să fiu fericit! Zâmbeam de numa, numa și nu știam exact motivul, dar simțeam să fiu fericit acolo pe moment!

Fără să observ se apropie o femeie, mai în vârstă, și mă întreabă dacă poate să-mi spună ceva, am zis: da! cu același zâmbet, nu puteam să mă opresc. A început să-mi spună din problemele de zi cu zi, nu ceva grav dar pentru ea, erau grave. Era foarte tristă și zbuciumată! Îmi zice la sfârșit:,,Dumneavoastră, nu aveți nici o problemă, nici o grijă și sunteți tare fericit, de când vă povestesc numai zâmbiți continuu.”

Nu am vrut să-i spun ce griji am, fiindcă aș fi împovorat-o și mai tare! I-am spus că, orice griji aș avea prima dintre ele este, să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu, să mă mulțumesc cu puțin și cea mai mare grijă este, să fiu fericit!

A început să zâmbească și ea, zâmbeam amândoi de data aceasta, mai mult, a plecat zâmbind!

Textul aparține părintelui Ioan Danci de la Schitul Sfântul Pantelimon, Bistrița

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

%d bloggers like this: