Nu mă deranjează foamea trupească! De mic copil am răbdat această foame! Acasă la bunica Nastasia sau la mama nu a existat niciodată două feluri de mâncare la o masă, câteodată nu era nici un fel, dar acest lucru mi-a prins bine în viață! M-a făcut să-mi pese mereu de cel în nevoi!
Când merg cu pachete la copiii sărmani, mă regăsesc în ochii lor, numai că nouă nu ne dădea nimeni, noi munceam de dimineața până seara! La 13 ani trăgeam la coasă cu bărbați în toată firea! Pentru că nu aveam bani să plătim om care avea cal și căruță să ne aducă lemnele din pădure, le trăgeam cu fratele meu cu lanțuri! Ne făceam hamuri ca pentru cai și trăgeam la lemne zile întregi! Ce bucuroși eram seara că am realizat ceva!
Copilăria noastră a fost muncă și iar muncă, dar nu regret nimic din aceea copilărie! Iar în mănăstire nu m-a așteptat relaxarea! La manastirea unde am intrat, aveam oi multe, vaci, cai și 30 de hectare de coasă manuală! La cinci dimineața, eram în picioare la muls oile, apoi cu treaba câmpului până noaptea târziu! Rugăciunea minții, ascultarea din străfundul inimii, pe câmp cu oile citeam psaltirea. Doamne ce minunat era, ce trăiri duhovnicești, cu toată greutatea care a fost, nu regret o clipă!
Oricând aș începe de la început! De aceea spun ca nu mă deranjează foamea trupească ci mă deranjează foamea duhovnicească, spirituală! Nu mă satur niciodată de Dumnezeu, de frumusețea ortodoxiei, de Sfânta Liturghie, de Trupul lui Hristos, de viața monahicească! Doar Dumnezeu știe greutățile și toată perioada vieții prin care am trecut, de aceea doar de judecata Lui iau seama, El este singurul care mă cunoaște cu adevărat!
Apropo de copiii nevoiași! Îmi aduc aminte și acum de un episod din copilărie când mergeam la școală! Școala era cam la cinci km depărtare și din cauză că nu aveam bani de abonament la autobuz, acest traseu îl făceam pe jos.
Dus- întors era aproape zece kilometri! Bani să ne cumpărăm merinde la școală nici atât nu aveam, așa că hrana noastră era până pe la 3-4 după masă ce ajungeam acasă, erau merele și perele de pe marginea drumului! Nu treceam garduri în grădini casă luăm, dar asa pe gard ne mai urcam de foame să luăm mere sau pere! Dar undeva pe drum la badea G.., avea niște pere din alea de zahăr dacă vă aduceți aminte! Doamne bune erau!
Într-o zi eram vreo cinci copii și am ajuns în dreptul părului. Era chiar lângă gard, se vedeau perele gălbui cu roșu, coapte și moi! Am urcat pe gard dar cu ochii în patru să nu ne vadă badea G. La un moment dat se ridică cineva de lângă gard și spune cu o voce joasă: „Luați de aici copii și nu vă mai chinuiți pe gard. Știu că sunteți rupți de foame, luați și niște pâine caldă! „. Vă dați seama ce surpriză, ce bucurie! Noi care credeam că dacă ne prinde, ne ia la bice! Dumnezeu să-l mantuiască pe badea G. Amintiri dulci-amare!
Haideți să fim buni căci zace lumea de răutate!
Un cuvânt al părintelui Ioan Danci de la schitul Sfântul Pantelimon, Argeș
O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.
Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)
Vă mulțumim!
