Pr Constantin Necula: „Bucovinenii s-au plecat cu smerenie la fruntea de duh a Vlădicului Pimen!”

Pr Constantin Necula: „Bucovinenii s-au plecat cu smerenie la fruntea de duh a Vlădicului Pimen!”

|
25/05/2020
|
0 comentarii
|

Părintele Constantin Necula spune că a „cules întreaga zi roua lacrimii din gene,” în ziua înmormântării Arhiepiscopului Pimen al Sucevei. „Inima Bucovinei e vie!” a scris acesta pe portalul Doxologia.

„Cred că Pimen Arhiereul a zâmbit stingherit, azi, de atâtea gesturi de iubire. Fie să fie asta începutul învierii unui Neam ce-și negociază prea ușor sufletul cu cei care-i fură răzeșia! Inima Bucovinei e vie! Poate că și de aici putem face o transfuzie de plasmă duhovnicească să ne înviem Țara. Să nu o mai lăsăm în tristeți nemeritate.

Bucovina și-a plâns Păstorul. Plecat la vreme de pandemie parcă să-și însoțească morții Sucevei din pricina bolii. I-a fost greu să-i lase singuri. Iar celor vii le-a fost greu să-l lase să plece fără dragostea lor”.

Părintele spune că bucovinenii au ieșit în stradă cu „bunda mândriei naționale pe umerii încovoiați de griji și s-au plecat cu smerenie la fruntea de duh a Vlădicului Pimen…

Ce i-a făcut să iasă în stradă? Ce i-a unit cu el? Îndrăznesc să spun că inclusiv prigonirea Bătrânului din ultimele zile i-a adus pe oameni aproape de el. Nu. În Bucovina subțirimile de alcov politic ori din partea urâtă a presei de pe Dâmbovița (și nu numai) nu țin, nu mișcă. De la Vodă Ștefan încoace, trecând prin lunga iarnă a Imperiului, Bucovina nu s-a lăsat din poziția de încordare întru Libertate. De aceea a biruit și astăzi. Cuminte”.

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *