Părintele Porfirie: „Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.”

Părintele Porfirie: „Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.”

|
02/12/2021
|
1 comentariu
|

Astăzi este ziua Sfântului Porfirie, părinte contemporan ce a ajutat multe familii în Grecia. Câteva cuvinte de folos:

„Răul începe de la gândurile rele. Când te amărăști și te enervezi, chiar numai și cu gândul, strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Duhul Sfânt să lucreze și îngădui diavolului să mărească răul. Tu să te rogi neîncetat, să iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău.”

„Nu trebuie să-i războiți pe copiii voștri, ci pe satana care-i războiește pe copiii. Să le spuneți puține cuvine și să faceți multă rugăciune.”

„Nu se face cineva creștin bun trăind în lenevie, ci este trebuință de lucrare, de multă lucrare.”

„Orice om care are păcatul înlăuntrul său este foarte confuz. El trebuie să lase măcar o mică fereastră în sufletul său prin care să poată intra lumina şi iubirea lui Hristos. Astfel, va începe să-şi descurce sufletul. Iniţiativa îi aparţine întotdeauna lui Hristos. Omul trebuie să o primească şi apoi, cu propria sa strădanie plină de luare-aminte, va putea să simtă măreţia lucrurilor pe care i le descoperă Dumnezeu.”

„Să-ți umpli sufletul cu Hristos, cu dragostea dumnezeiască, cu veselie. Bucuria lui Hristos te va vindeca.”

„Dumnezeu se îngrijește chiar și de cele mai mici amănunte ale vieții noastre. Nu este indiferent față de noi. Nu suntem singuri în lume.”

„Nu trebuie să-i războiți pe copiii voștri, ci pe satana care-i războiește pe copiii. Să le spuneți puține cuvine și să faceți multă rugăciune.”

„Mântuirea copilului vostru trece prin sfințirea voastră.”

„Să-L rogi pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele. Iar Dumnezeu, văzând că-L rogi cu durere și smerenie, îți va ierta și păcatele tale și-ți va dărui și sănătate trupească.”

„Există fericire în căsătorie, dar cere o condiție: soții să fi dobândit o avere duhovnicească, iubind pe Hristos și păzind poruncile Lui. Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat între ei și să fie fericiți.”

„O soţie rea poate fi prilejul tău de a merge în Rai.”

„Dacă vine Harul lui Dumnezeu, toți și toate se schimbă; dar pentru ca să vină, trebuie ca mai întâi să ne smerim.”

„Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.”

„Rugăciunea face minuni. Mama nu trebuie să se limiteze la mângâierea simțită a copilului ei, ci să se exerseze și la mângâierea duhovnicească a rugăciunii.”

„Nu vă forţaţi pruncii. Spuneţi la rugăciune ceea ce vreţi să ajungă la sufletul lor. Copiii nu ascultă cu urechile, ci numai când vine harul dumnezeiesc şi îi luminează, atunci ne ascultă. Când vreţi să le spuneţi ceva, vorbiţi-i Preacuratei despre acel lucru şi ea li-l va transmite. Rugăciunea aceasta a voastră va fi ca o mângâiere duhovnicească ce îi va învălui pe fiii voştri şi îi va face să fie atenţi. Uneori încercăm să-i mângâiem şi ei nu ne lasă, dar mângâierii duhovniceşti nu i se împotrivesc niciodată.”

„În zilele noastre, oamenii vor să fie iubiţi şi de aceea dau greş. Se cuvine să nu ne intereseze dacă oamenii ne iubesc sau nu, ci dacă noi îl iubim pe Hristos şi pe semenii noştri. Numai în acest chip sufletul este împlinit.”

„Psihiatrii şi psihologii sunt asemenea orbilor, care încearcă să înţeleagă lucrurile din jurul lor pipăind cu mâinile. Sufletul este mult prea adânc şi numai Dumnezeu îl cunoaşte.

„Sufletele sunt chinuite de patimi şi se odihnesc lângă dragostea lui Dumnezeu.”

„Omul depresiv se învârte în jurul sinelui său şi nu îl interesează decât propria persoană. Păcătosul care se pocăieşte şi se spovedeşte iese din cercul strâmt al sinelui.”

„Când Hristos vine şi se sălăşluieşte în suflet, pier toate problemele, împreună cu amăgirile şi grijile; tot atunci pleacă şi păcatul.”

„Mergi înainte pe calea ta. Diavolul va veni cu gândurile lui ispititoare şi te va trage cu putere de mânecă, ca să te zăpăcească. Nu te întoarce spre el, nu începe o discuţie cu el şi nu îl înfrunta, în acest fel, el se va plictisi şi te va lăsa în pace.”

Să nu te interesezi dacă te iubesc oamenii, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe oameni. Numai așa se umple sufletul.

Părintele Porfirie a trâit între 1906 și 1991. A trecut la Domnul în ziua de 2 decembrie 1991.

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Un comentariu la “Părintele Porfirie: „Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.”

  1. Din pacate in zilele noastre nu numai ca se discuta cu satan ci este si predat peste tot satan si lucrurile lui; toti te intreaba daca te’ai uitat dupa aia, cu cine te’ai mai culcat?, etc!
    Este un CULT al SATANEI in zilele noastre!
    Va multumesc ptr articol!

Leave a Reply to energiainimii Cancel reply

%d bloggers like this: