„Ora de religie” și universul cunoașterii

Preluăm aici textul domnului Petre Guran distribuit pe Facebook de domnul Teodor Baconschi.

Articolul lui Adrian Papahagi, Argumente și false argumente privind predarea religiei în școli, în care pune frontal problema conținutului cultural-istoric al educației pe care societatea românească o propune tinerilor săi, deschide dezbaterea de la pro și contra „ora de religie” la necesitatea unei reforme ample a conținutului curriculei educaționale preuniversitare.

Simplul fapt că vorbim de ora de religie într-un sistem educațional cu peste treizeci de ore de clasă pe săptămână ne indică un desechilibru. Dacă înțelegem prin „ora de religie” materia școlară dedicată domeniului de cunoaștere al religiei ca fenomen general uman, atunci aceasta implică deprinderea elevului cu noțiuni esențiale de filosofie, istorie, artă, gândire juridică, organizare politică, literatură, cosmologie și logică, adică cea mai mare parte a universului cunoașterii incluzând științele. Curtea Constituțională nu putea defini un vast domeniu de cunoaștere ca pe o opțiune depinzând de libertatea de conștiință. De aceea trebuie să înțelegem că materie opțională, care poate fi studiată la cerere, este doar punctul de vedere confesional-cultic asupra acestui vast domeniu, acela care este gestionat și predat de către reprezentanții cultului respectiv.

Concepția despre om a marilor tradiții religioase și universul cunoașterii produs de societățile premoderne trebuie să se confrunte și să se echilibreze cu materiile care tratează despre apariția universului, a planetei Terra și a vieții pe pământ (geologie, fizică, chimie, biologie). Nu este vorba despre o confruntare dintre evoluționism și creaționism, ci despre prezentarea unui tablou cât mai complet despre universul cunoașterii produs de umanitate în existența ei multimilenară. În curricula actuală lipsește orice referință la marile texte cosmogonice ale omenirii și la interpretarea simbolică pe care au căpătat-o de-a lungul timpului.

Întrucât materiile științifice predate în școală ignoră sau chiar resping ipoteza creației ca pe o candidă absurditate se creează un antagonism între universul cunoașterii propus de școală și universul cunoașterii propus de ora de religie. De aceea, chiar în programa actuală ora de religie este izolată cantitativ și calitativ, iar de acum va fi degradată și ca statut față de restul cunoașterii dispensate de școală. Or, toată istoria intelectuală a umanității se învârte în jurul celor două viziuni: universul prizonier al materiei și universul de dincolo de materie. Fiecare din disciplinele școlare are vocația de a prezenta cele două viziuni. În măsura în care materia biologie prezintă omul ca pe o ființă determinată de fenomene fizico-chimice, fără a menționa ipoteza că principiul dătător de viața al ființei umane ar putea fi o entitate non-materială și eternă, denumită suflet (de unde și preocuparea multor oameni de știință pentru „căutarea” anatomică a sufletului), din start înscrie materia biologie într-una dintre viziuni, cea materialistă.

Gândirea morală a umanității, care stă la baza șanselor de conviețuire a oamenilor, deci la temelia societății, este în directă legătură cu reprezentările spirituale ale umanității. Pentru formarea intelectual-morală a unui adolescent este fundamentală cunoașterea teoriilor despre teodicee, introducându-l în paradoxul unei lumi imperfecte, create de un creator desăvârșit și arătându-i soluțiile găsite de predecesori. În mod inevitabil tânărul se va confrunta, prin crize de maturizare și formare, cu întrebarea angoasantă asupra sensului vieții, de aceea pregătirea lui prin referințe la istoria spirituală a umanității poate oferi acestor crize o soluție mai rațională decât etnobotanicele.

Situația actuală în care ora de religie este un catehism confesional, amenajat în spațiul și în timpul educațional al tânărului, provine dintr-un aranjament provizoriu între pretenția ideologilor statului modern de a controla formarea tinerilor și concesia cultelor tradiționale de a se înscrie în acest sistem de control. Acest aranjament are rădăcini istorice în formarea statului național, dar și într-un context contemporan în care atât Biserica Ortodoxă Română cât și celelalte culte și-au jucat ponderea lor electorală sau influența lor internațională în confruntarea politico-economică cu statul român. În cauză pentru aceste formule educaționale șchioape este în primul rând afirmația teoretică a infailibilității și atotputerniciei statului (la noi reprezentat în mod catastrofal de elitele post-comuniste) în domeniul educației și luarea în stăpânire a timpului de formare al copilului printr-un program cât mai exhaustiv, care ajunge să excludă spațiile de libertate intelectuală. Chiar și atunci când statul acceptă un compromis „național” cu cultele tradiționale și nu manifestă deschis opțiuni anticreștine, aranjamentul este păgubos pentru libertatea de conștiință.

Înscrierea educației într-un orizont de reprezentări materialiste despre existență și sensul ei este o opțiune ideologică, în mod logic parțială raportat la cele două opțiuni majore menționate mai sus ale umanității. Atâta timp cât nu putem vorbi de o demonstrație logică sau empirică a inexistenței unei divinități creatoare, excluderea referințelor la ipoteza existenței acesteia, dar mai ales izolarea tuturor textelor care vorbesc despre divinități creatoare și impactul lor asupra vieții umane este un act de cenzură abuziv. Tematica existenței lui Dumnezeu este un subiect de filosofie, așa cum și o bună parte din filosofia antică este teologia clasicismului greco-latin. Referința la un univers deopotrivă spiritual și material, creat și dirijat de o ființă spirituală supremă, nu poate fi izolată și exclusă din bagajul cultural al Europei.

Astfel canonul filosofico-literar al civilizației euro-mediteraneene este inseparabil de noțiuni de spiritualitate. În centrul acestui canon stau cele patru Evanghelii și textele ce le acompaniază în Noul Testament. Ele au fost textele cele mai studiate ale acestei civilizații în ultimele două milenii. De înțelegerea lor depinde înțelegerea a tot ceea ce a urmat în Europa creștină, metacreștină (adică Islam) și post-creștină.
Pentru ieșirea din impasul unei false probleme, care provine din interpretarea greșită a deciziei Curții Constituționale, formulez următoarele sugestii:

1. În măsura în care catehismul confesional, denumit „ora de religie”, devine o opțiune individualizată, universul de cunoaștere pe care îl suplinea aceasta, trebuie să se regăsească într-o materie de tipul istoria culturii europene sau istoria spiritualității europene sau marile texte ale culturii europene.

2. Reluarea procesului de liberalizare a conținutului cognitiv al educației publice și private, mai ales că educația privată este condiționată de respectarea programelor publice. Toate opțiunile de la școală publică la școala acasă (homeschooling) ar trebui acceptate, cu finanțare egală din partea statului și cu o libertate cât mai mare de construcție a curriculei școlare. Această liberalizare ar satisface toate opțiunile ideologice.

3. Corectarea distorsionărilor cognitive ale perspectivei materialiste și progresiviste în educația publică. Spre exemplu programa de literatură îi lasă pe elevi cu impresia că în Evul mediu românii nu aveau literatură. Nu se pomenește niciodată de complexitatea și mecanismul intelectual al unei civilizații orale (Miorița este prezentată izolat, ca un act de geniu popular de neînțeles), cu atât mai puțin este studiat conținutul literaturii în slavo-română, greacă sau latină de pe teritoriul României de azi și pe care l-am cataloga din perspectiva noastră contemporană ca exclusiv religios. Această stângăcie atavică a programelor noastre școlare necesită urgentă corecție.

4. În funcție de profilul liceelor, redefinirea ponderii materiilor de formare generală și materiilor de profil în programa școlară, cu o mai mare libertate de gestionare a acestor decizii la nivelul unității școlare, a comunei/orașului sau a județului.

5. Mutarea accentului în educație de pe transmiterea unui conținut informațional pe antrenamentul intelectual care să favorizeze raportarea critică față de informație, inclusiv cea transmisă de autoritatea profesorală.
   Conținutul polemicii pro și contra „ora de religie”, deturnată spre o critică violentă a legitimității cunoașterii experienței religioase a umanității și a raționalității viziunii spiritualiste asupra existenței umane, ne arată că dincolo de ora de religie este în joc accesul necenzurat al copiilor noștri la un univers al cunoașterii autentic și rațional.

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!