Mii de oameni au venit în pelerinaj la Sfântul Ioan de la Suceava

pelerinaj

Mii de oameni au venit în pelerinaj la Sfântul Ioan de la Suceava

|
01/07/2019
|
0 comentarii
|

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este considerat, împreună cu Sfânta Cuvioasa Parascheva, protector spiritual al Moldovei. Și în acest an mii de pelerini au venit de ziua Sfântului la Suceava, unde l-au însoțit în procesiune pe străzile orașului și la foişorul unde au fost depuse moaştele.

O tânără a descris acest pelerinaj ca o „întoarcere la credinţă, la tot ce era frumos”, conform relatării unui reporter de la portalului SuceavaLive.

Sfântul Ioan a fost martirizat de către tătari în Cetatea Albă în anul 1332 și, chiar din noaptea de după martiriul său, s-au întâmplat minuni, arcașul tătar ce îi păzea trupul rămânând paralizat când a încercat să tragă în creștinii ce veniseră pentru a lua trupul Sfântului. Creștinii din Cetatea Albă au dus moaștele Sfântului Ioan în biserica cetății, depunându-le în Sfântul Altar unde au stat timp de 70 de ani.

În anul 1402 voievodul Alexandru cel Bun a adus sfintele moaște în țară. Au mai fost luate în anul 1686 de către regele polon Jan Sobieski dar s-au întors la Suceava. În fiecare an pe 24 iunie este cinstită aducerea Sfântului Ioan la Suceava.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *