Maica Tecla: Cum putem trăi Săptămâna Mare în pandemie

Maica Tecla: Cum putem trăi Săptămâna Mare în pandemie

|
14/04/2020
|
0 comentarii
|

Maica Tecla este stareță a Mănăstirii „Panagia the Consolatory”/ „Maica Domnului Cea care Consolează” din Canada. După prima lună de carantină dânsa a trimis către fii spirituali ai mănăstirii un cuvânt frumos pe care l-am tradus pentru a se folosi cât mai mulți creștini de el.

„Un mesaj de la Gerontisa Tecla.

După ce am intrat în a patra săptămână de carantină și având în vedere venirea zilelor sfinte ale Paștelui, fiind presată de stresul și frica care ni se impune, cu presiunea care se apare din încercarea de a conduce mănăstirea în astfel de circumstanțe și cu o tristețe profundă ce îmi umple inima cu durerea și tristețea oamenilor din jurul nostru, din cauza lipsei lor de anumite necesități de bază, dar mai ales datorită privării de mângîiere și forța oferită de prezența bisericii și a celui mai puternic medicament, Sfânta Împărtășanie, toate acestea m-au dus la izolare și la rugăciune. Am implorat și îl implor continuu pe Dumnezeu să trimită mila Sa în lume, să-i vindece pe bolnavi, să-i întărească, să-i mângâie pe cei în vârstă și pe cei care sunt loviți de singurătate și trăiesc situații dificile.

Cumva mă simțeam vinovată pentru că noi, la Mănăstire, în aceste momente suntem mângâiați de viața sacramentală, iar frații noștri sunt lipsiți de acest lucru și căutam o modalitate de a-i mângâia. Apoi am auzit o voce care îmi spunea; „Îți amintești cum a fost la început?” Apoi, de parcă mi s-a deschis mintea, am văzut și crede-mă, am retrăit acele momente unice.

Când am intrat pentru prima dată în mănăstire în 1975 (acum patruzeci și cinci de ani), a fost într-un moment în care Sfânta Mănăstire Philotheou de pe Muntele Athos nu număra mulți călugări și erau foarte puțini preoți. Prin urmare, nu au fost destui preoți care să slujească metocul nostru. Mănăstirea noastră a fost un metoc (schit dependent) al Mănăstirii Philotheou, așa că mulți ani nu am avut un preot care să ne slujească nevoile. Cineva venea când putea, foarte rar, pe tot parcursul anului, dar niciodată în Marile sărbători: adică Nașterea lui Hristos, Paștele, Buna Vestire, Rusaliile…, am fost mereu în aceste zile sfinte fără preot…

Dar ne grăbeam în sărbători ca și cum ne-am fi pregătit pentru a primi Sfânta Împărtășanie, ne strângeam în capela noastră, care era o prelungire către un hol… Citeam rugăciunile și la sfârșit, iubita noastră stareță Makrina ne „împărtășea” dându-ne Agheazmă Mare și Anafură. Ea ne-a sfătuit întotdeauna: „Dacă am fi așa cum ar trebui să fim spiritual, duhovnicește, atunci este posibil în duh să primim Sfânta Împărtășire chiar de la Sfinții Îngeri, la fel cum am citit de multe ori în viața Sfinților.”

Credeți-mă, atunci am trăit multe momente cerești pe care nu le-am mai întâlnit niciodată, nici ulterior când am avut un preot permanent și am slujit liturghii de patruzeci de zile. Acum îmi dau seama că datorită privațiunii, dar și prin marea râvnă și răbdarea pe care am avut-o, Domnul ner binecuvântat cu harul care însoțește martiriul.

Capela era parfumată ca și cum cineva ar fi stropit-o peste tot cu mir. Ochii noștri erau cu lacrimi nesfârșite. Inima noastră tresălta în Harul lui Dumnezeu. În zilele în care noi ne „cîmpărtășeam”, fără să ne dăm seama chiar, vorbeam blând pentru că ne simțeam ca și cum am fi participat la o ceremonie sacră. Spunând rugăciunea, în gura noastră apărea gustul de parcă am fi luat o bomboană foarte aromată. Am simțit prezența Sfintei Împărtășiri, chiar dacă nu am primit-o și, pe parcursul zilei, eram precauți să nu scuipăm, nici să mestecăm gumă și să o aruncăm. Atât de mare a fost simțul prezenței Sfintei Împărtășiri. Indiferent ce scriu, nu este posibil să descriu sentimentul harului lui Hristos pe care l-am trăit în acele zile în lipsuri, deoarece nu există cuvinte care să exprime acest lucru. Câțiva ani mai târziu, la Sfânta Mănăstire din Philotheou, numărul preoților a crescut și nu au mai fost probleme ; totul și-a găsit locul în mănăstirea noastră.

După 19 ani, când ascultarea m-a adus pe mine și pe sora Efraimia aici în Canada, am întâlnit din nou aceeași problemă; lipsa preoților. Timp de 7 ani, Mănăstirea noastră nu a avut preot. Dar acum nu era atât de rău, deoarece preoții de aici aveau ascultare de la arhiepiscop să vină în timpul săptămânii și să slujească Sfânta Liturghie, astfel încât să ne putem împărtăși. Totuși, din nou sâmbăta, duminica și zilele de sărbătoare nu mai aveam preot. Preoții trebuiau să slujească la propriile lor parohii și comunități. Așadar, am citit din nou slujbele singure, singure împodobeam icoanele și Crucea pentru Înălțarea Sfintei Cruci sau pentru Duminica Sfintei Crucii în timpul Postului Mare; singure scoateam Crucea Domnului în Joia Mare și încercam să ridicăm moralul tinerelor surori, care nu aveau experiență acestor situații.

Acestea, împreună cu multe altele, sunt acum o sumedenie de experiențe care există în interiorul nostru și, ori de câte ori este nevoie, deschidem „caseta de comori” a experiențelor și alegem orice este necesar în funcție de circumstanță.

Apoi, deodată, ca și cum mintea mea s-a deschis și am retrăit foarte intens toată această stare spirituală, a fost ca un răspuns la rugăciunea mea; și mesajul era că oricine se pregătește cu smerenie, fără să cîrtească și să protesteze, dar cu multă rugăciune și credință în Providența lui Dumnezeu, și primește apa Sfântă și Pâinea Sfântă înlocuind Sfânta Împărtășanie și are în vedere că teoretic „Dumnezeu nu mi-a permis să primesc Sfânta Împărtășire, fiind „nevrednică și nepregătită”, atunci această persoană va fi umplută de harul lui Dumnezeu ce însoțește răbdarea martiriului, despre care Sfântul Luca doctorul spunea: „Am iubit mult harul martiriului, care curăță atât de minunat sufletul“.

Ispititorul a dorit să închidă bisericile; să ne transformăm casele în biserici. A închis 11 biserici; să deschidem 11 mii. Fiecare casă să devină o biserică; rugăciunea să fie ridicată ca o torță de foc spre cer; lasă tămâia să parfumeze toate cartierele; candela să fie întotdeauna aprinsă! Să participăm la slujbe pe care le recepționăm prin mijloace tehnice, rugându-ne împreună și nu culcați, în timp de mâncăm sau fumăm Dacă facem acest lucru, în loc să fie închise bisericile, acestea vor crește și se vor răspândi și orașe întregi vor deveni biserici. Atunci Dumnezeu va da binecuvântarea Lui și văzând pocăința și credința noastră El va alunga această molimă rea și ne va da libertatea împreună cu bisericile noastre pentru a trăi mulți ani lucrând pentru El.

Vă doresc o săptămână sfântă binecuvântată, o ascensiune spirituală, o dublă bunăstare a spiritului și sufletului, răbdare și încredere neclintită în Providența lui Dumnezeu, astfel încât lumina Învierii să strălucească în inimile noastre și să ne înlocuiască cu darurile din cel mai Sfânt Duh. Amin.

„Înviere binecuvântată și strălucitoare!”

Cu dragoste infinită în Hristos

Cea mai mică în Hristos,

Stareța Tecla și surorile

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *