ÎPS Teodosie: „Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și nouă celor ce ne rugăm!”

ÎPS Teodosie: „Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și nouă celor ce ne rugăm!”

|
19/03/2021
|
0 comentarii
|

Vorbind familiilor cu copii, părintele arhiepiscop Teodosie le-a îndemnat să îi obișnuiască de mici pe copii cu perioada de post, adaptat fiecărei vârste, după putință: „Mulți se întreabă cine trebuie să țină post. Începând de la copiii de trei ani, cu moderația cuvenită până la șapte ani, toți oamenii trebuie să țină post. Care trebuie să țină post mai mult? Tinerii trebuie să țină post mai mult. Să nu vă mirați. Postul ce face? Potolește toate pornirile pătimașe. Acesta-i postul. Biruiește lăcomia, zburdălnicia, desfrâul, mânia.”

Postul poate fi un bun moment în care să încercăm și să stopăm din dependențele noastre: „Ce înseamnă postul? Luați aminte, unii acoperă niște păcate despre care spun că sunt relative, că n-ar avea importanță. Fumatul e mare păcat, mai mare ca beția, pentru că este împotriva firii. Cine fumează, nu ține nici o zi de post. Cei care au acest nărav, din seara asta să-l lase. Și nu vă amăgiți zicând că mai rărim. Dintr-o dată”, i-a îndemnat părintele arhiepiscop.

ÎPS Teodosie a vorbit și despre menținerea bisericilor deschise în pandemie, pentru care fiecare creștin ar trebui să lupte și să mărturisească, fiind un act de credință: „Iată și noi suntem amenințați în aceste zile căci, cine știe, poate trebuie să se închidă și bisericile. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința! Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și ne aparține și nouă celor ce ne rugăm. Cei care nu pot și nu știu să se roage pot să spună orice, dar noi ne vom ține rânduiala.”

Să fim uniți precum lumânările arhierești din mâna sa!

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

%d bloggers like this: