Homosexualitatea, depresia și utopia anti-hristică a societății deschise

Homosexualitatea, depresia și utopia anti-hristică a societății deschise

|
19/06/2014
|
3 comentarii
|

Întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.” (II Corinteni 7:10)

“Femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.” (Romani 1:26-27)

depression

“Un studiu ce a examinat gemeni de vârstă mijlocie, dintre care unul era homosexual și celălalt nu, a arătat că 15% din persoanele gay au încercat să se sinucidă și 4% din heterosexuali. Un alt studiu, efectuat pe un eșantion de 4000 de bărbați între 17 și 39 de ani, a arătat că 3.5% dintre hetersexuali încercaseră să se sinucidă și 20% dintre cei ce aveau parteneri de același sex au avut tentative de suicid. Riscurile de depresie și atac de panică sunt semnificativ mai mari la persoane ce au întreținut relații sexuale cu persoane de același sex în anii precedenți.”

“Un alt studiu efectuat în Noua Zeelandă de-alungul a 21 de ani pe circa 1200 de indivizi a arătat că la cei care se identificau drept gay, lesbiană sau bisexual exista un risc mai mare de depresie majoră, tulburare de anxietate generalizată, tulburări de comportament, dependență de nicotină, gânduri de sinucidere și încercări de sinucid.”

“Un studiu pe 40.000 de tineri efectuat în Minnesota, a arătat că la bărbații gay există o probabilitate de 7 ori mai mare de a încercări de sinucidere decât la cei heterosexuali.”

Citate aproximative din cartea “Demonul amiezii – O anatomie a depresiei” a lui Andrew Solomon, recent publicată la editura Humanitas.


Să lovești pe un om care își face rău lui însuși și celor din juri nu este bine. Dar suferința pe care i-o aduce cel care îl lovește nu micșorează răul pe care persoana lovită și-l aduce asupra sa. Dacă un tânăr consumă alcool sau droguri, abuzul fizic sau verbal nu-l va ajuta. Dar consumul de alcool sau droguri rămâne în continuare cu efecte negative pentru tânăr. A-l eticheta, a-l exclude, a-l batjocori, nu-i îmbunătățește cu nimic situația. Dimpotrivă. Dar el însuși continuând să facă cea ce face, își va distruge viața cu siguranță.

Societatea modernă trăiește o dramă a inversării valorilor și a priorităților. Trăiește într-un vid de sens și semnificație, în care nu mai există un set de norme obiectiv, un set de repere a ce este bine și ce este rău. Domnește relativismul moral, individualismul egoist, însingurarea și goana după plăcerile trupului. Însăși definiția iubirii este în modernitate suma de satisfacții pe care ni le producem în prezența celor din jur. Alegem să fim lângă oamenii care ne confirmă și ne afirmă valoarea, într-un schimb narcisist de complimente și încurajări menite să amplifice sentimentul satisfacției de sine.

Depresia nu este o boală care să afecteze exclusiv persoanele homosexuale, deși ei par a fi mai cu seamă afectați. Este o boală a despărțirii de Dumnezeu. Omul alergând după plăcerile materiei, își impune în viață un ritm plăcere-durere, satisfacție-întristare, entuziasm-plictiseală, care erodează simțul sensului și al semnificației vieții. Îl fac să piardă intuiția unui sens mai înalt al existenței, dincolo de tumultul și alergarea după plăceri.

Individul modern caută satisfacții în locul bucuriei, caută odihnă în locul păcii, caută informație în locul înțelegerii, caută plăcere în locul dăruirii.

Depresia este un simptom al morții sufletești, al însingurării, al uitării și al despărțirii. Oamenii depresivi se tem de respingere și se simt respinși. Oamenii depresivi sunt respinși de cei care la rândul lor nu-și pot stăpâni propriile emoții negative ce apar în preajma oamenilor în suferință. Iubirea plăcerii conduce la respingerea violentă a durerii și a factorilor care provoacă durere. Implicit a persoanelor care ne provoacă disconfort.

Este același mecanism în joc ca și în cazul sarcinilor nedorite, unde copiii sunt uciși fiindcă mama, tatăl, sau părinții acestora nu doresc efortul îngrijirii acelui copil nedorit. Iubesc mai mult confortul relativ al lipsei copilului. Și nu trebuie să fim surprinși că lobbyul homosexual și feminismul pro-avort se întâlnesc de atâtea ori.

Adolescenții cu înclinații homosexuale produc dezgust și sunt respinși, agresați fizic și verbal. Agresivitatea, ea însăși imorală, nu este semn nici al moralității homosexualității dar nici al imoralității acesteia. Judecata morală are nevoie de un sistem de valori obiectiv corelat cu un sens al existenței ce transcede viața aceasta. Agresivitatea este ea însăși o boală a sufletului. Tristețea (depresia) și mânia sunt două dintre cele opt patimi descrise de Sfinții Părinți în patologia sufletului.

Lobby-ul homosexual face din agresivitatea cu care se răspunde homosexualității un fel de titlu de glorie, calul de bătaie și scuza pentru situația deplorabilă în care se afla comunitatea gay din punct de vedere psihic. Ceea nu face altceva decât să perpetueze efectele negative ale stilului de viață homosexual.

Rareori, dacă vreodată, sunt raționale argumentele ce ar justifica etic homosexualitatea, căsătoriile gay și adopțiile de copii de către aceste cupluri. De cele mai multe, dacă nu chiar întotdeauna, argumentele sunt pur emoționale, bazate pe analogii vagi, nefondate, cu rasismul sau cu familiile tradiționale. Dar este evident că din moment ce de depresie și tentative de suicid suferă și persoane care nu au parte de același tratament agresiv ca persoanele homosexuale, cauza afecțiunilor psihice trebuie căutată în ceea ce este comun persoanelor gay și heterosexuale. Acei factori comuni prezenți și de o parte și de alta, dar mai pronunțat în cazul homosexualilor, din moment ce aici vedem o preponderență semnificativ mai mare a afecțiunilor psihice.

Și cred că răspunsul stă tocmai în încărcătura și structura emoțională a stilului de viață homosexual și nu numai. Societatea modernă are în însăși centrul dinamicii sale emoția. Emoționalul, divertismentul, entuziasmul, pasiunea, sunt coordonatele fericirii moderne. Trăiește clipa, urmează-ți visul, fii tu însuți, acceptă-te așa cum ești, iubește-te pe tine însuți, sunt îndemnurile sub care subzistă o întreagă industrie a divertismentului și a simțitului bine. Confortul locuințelor, al mijloacelor de transport, al tehnologiei care ușurează peste măsură sarcini dintre cele mai banale, toate acestea formează un sistem dizabilitant emoțional. Sub ritmul continuu al alternativei plăcere-durere, omul cade incredibil de ușor pradă manipulării ideologice prin intermediul argumentelor emoționale și al sofismelor de tip “e bine fiindcă e plăcut, e rău fiindcă doare”.

Corectitudinea politică a interdicției oricărui tip de “ofensă”, imaginată sau nu, este poate cel mai semnificativ dintre aspectele unei utopii a societății deschise și, cum le place multora să spună, inclusive. Oamenii se simt ofensați dacă se simt sau sunt judecați. Dacă acțiunile lor sunt considerate ca fiind imorale. Judecata și frica de judecată par a fi adânc înnăscute în natura noastră. O realitate obiectivă imposibil de negat.

Societatea modernă dorește eliminarea judecății. O judecată prezentă adânc înlăuntrul nostru. O judecată care pare a ne înconjura și a ne arăta un sens, un potențial sfârșit, o judecată finală în urma căreia se va face dreptate. Firește, cei mai mulți dintre noi suntem orbi și indiferenți față de această judecată finală. Dar prezența instinctului moral din fiecare dintre noi și durerea judecății celorlalți, arată că o judecată finală va fi în cele din urmă. Și, cel puțin, arată că există într-adevăr o moralitate obiectivă în lipsa căreia nu am fi cu nimic superiori moral animalelor.

Până atunci însă, societatea deschisă, tolerantă, va continua să propage utopia libertății patimilor și a depresiei și a morții sufletești. Libertatea însingurării și a consumului, libertate care tragic și paradoxal sfârșește pentru mulți în curmarea vieții, deci în sfârșitul acestei exaltate libertăți.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • Pingback: Creaționism, Intelligent Design, evoluționism – conflicte și confuzii (II) | Averea Bisericii()

  • microsedd

    Este adevarat ca persoanele care au un comportament homosexual sunt predidpuse la a apela la acte de suicid mai des decat persoanele care au un comportament heterosexual, dar consider ca acest lucru este rezultatul discriminarii care se produce la adressa lor, a faptului ca este mult mai greu sa iti gasesti parteneri cu aceeasi orientare sexuala, de multe ori sunt respinsi de familie, trebuie multi dintre ei sa duca o viata dubla ramanand “in the closet” toata viata din frica ca toata cariera lor s-ar putea termina daca se afla despre comportamentul lor sexual, asta iar aparand din cauza anumitor campanii de discreditare a personelor care au un astfel de comportament. Nu cred ca cineva care stie care sunt riscurile, sacrificiile, pedepsele si mai stiu eu ce consecinte destul de neplacute din punctul meu de vedere, alege sa aiba un asa comportament numai pentru placere, cand aceeasi persoana daac ar avea de ales ar putea avea o viata “linistita” cu mai putine griji si mult mai usor de manageriat din punct de vedere social. Cred totusi ca nu au de ales… Stiu ca sunt oameni care au avut un comportament homosexual si au renuntat la el in speranta ca vor reusi sa se mantuiasca cu ajutorul Bisericii dar nu cred ca oamenii respectivi sunt mai putin homosexuali in sufletul lor daca numai practica acel lucru.
    Eu inteleg ca este de datoria discipolilor bisericii sa nu tolereze astfel de comportamente care contrazic invataturile Cartii Sfinte si sa incerce sa ii aduca pe cei rataciti pe calea cea dreapta si a mantuirii, dar cateodata acest lucru este dus spre fanatism de anumite persoane care pretind ca reprezinta adevarata credinta, creand astfel o confuzie intre oamenii care poate mai inainte erau indiferenti, dsu pur si simplu nu vroiau sa aiba de a face cu oamenii din categoria homosexualilor, generand in randurile acestora o rautate si o vrajba care nu fac altceva decat sa loveasca mai tare in acesti oameni care fiind luati pe sus cu astfel de comportament violent nu conteaza in ce forma, ajung sa urasca si sa se indeparteze tot mai mult de institutia pe care o reprezentati aceasta fiind Biserica.
    Consider ca atitudinea pe care a trebui sa o adoptati daca doriti sa ii faceti sa se lepede de astfel de obiceiuri pe acesti oameni sa fie una de recrutare intr-o comunitate care nu le vrea raul ci binele, incercati sa va “vindeti” mai bine si poate ca rata de succes in randul acestei comunitati va avea o curba ascendenta. Imi doresc sa vad ca atrageti oamenii de genul asta spre voi si nu ii indepartati asa cum o faceti acum.
    Respect, Mariana.

    • Mariana,

      Sunt într-adevăr mulți factori. Dar de cele mai multe ori se pune accentul doar pe intoleranța “homofobilor”. Ceea ce poate fi adevărat, adică poate fi un factor de stres psihic. Dar asta nici nu confirmă nici nu infirmă că homosexualitatea ar fi ceva moral sau imoral.

      În plus, mulți oameni reacționează diferit la diferiți factori de stres. Așa cum unii oameni sunt mai sensibili și se deprima la cea mai ușoară critică, este posibil ca și sensibilitatea homosexualilor la dezacordul cu practicile lor lor să fie o problemă. Adică nu se pot aștepta ca toți oamenii să fie ok cu orice fel de practici sexuale doar fiindcă “fiecare este liber să facă ce dorește”.

      Apoi faptul că există risc foarte mare de a contacta HIV, asta este o problemă specifică gay, nu se poate imputa celorlalți. Relațiile sexuale anonime sau întâmplătorare prin baruri sau stații de autobuz, acolo duc. Numărul mic de potențiali parteneri iarăși este o problemă specifică lor.

      Legat de felul în care sunt tratați de către Biserică, eu cred că Biserica se confruntă cu această problemă încă de la începuturile ei. Și nu îi respinge așa cum spui tu. Dar nici nu se acceptă acest păcat ca normalitate așa cum se face în altă parte. Un om care se luptă cu această patimă și nu îi mai dă curs cu greu mai poate fi numit homosexual. Dacă are o viață normală, atunci a învins patima pe cât a putut. Dacă un bărbat hetero căsătorit se luptă cu atracția față de alte femei, se cheamă că este infidel? Nu cred. Este lupta lui.