Gerard Depardieu a primit botezul creștin ortodox

Gerard Depardieu a primit botezul creștin ortodox

|
05/09/2020
|
8 comentarii
|

Actorul Gerard Depardieu a primit ieri, 4 septembrie, botezul creștin ortodox la Biserica Sfântul Alexandru Nevsky din Paris.

La slujba religioasă au participat aproximativ 30 de persoane din cercul de apropiați ai actorului. La ora 16:30 au sunat de la clopotele catedralei ortodoxe din arondismentul 8 din Paris, în momentul în care Gerard Depardieu a intrat în curtea bisericii. Biserica era ornată cu buchete impunătoare de flori. Părintele l-a primit îmbrăcat în veștmântul liturgic.

Slujba a început la scurt timp după sosirea actorului, care radia de bucurie și executa cu entuziasm indicațiile preotului.

Gerard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi, fiind prezent în distribuția a peste 70 de filme. Pentru rolul său din „Cyrano de Bergerac” a fost nominalizat la premiile BAFTA și Oscar.

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

8 comentarii la “Gerard Depardieu a primit botezul creștin ortodox

  1. Gloria says:

    Sper din toată inima ca s-a si pocăit înainte de botez, altfel botezul lui nu este decât o baie. “Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” Fapte 2:38

    • Eduard Dumitrache says:

      Probabil s-a pregătit duhovnicește și spovedit în prealabil. Domnul să îl lumineze și întărească!

    • Mihai says:

      Despre actorii cei vechi care se botezau in bătaie de joc pe scenele teatrelor, după care mărturiseau Treimea, făceau o profundă pocăință…

  2. Cristiana says:

    Slavă Lui Dumnezeu! Să-i fie spre mântuire și spre luminarea sufletului!

    • Adrian says:

      De spovedit , nu! Pentru ca taina spovedaniei se aplică doar celor care s au spovedit, deci ulterior. Probabil, aici este vb de o alegere sinceră a actorului, de o pregătire în cadrul căreia, Duhul lucrează dinafară!

  3. Irina Moise says:

    Peste 150 au fost acum vreo zece ani, când nu refuza niciun film. Chiar a zis “sunt pubela cinematografului francez”.

  4. Nicolae Vlah says:

    Bună ziua,

    Nu a fost botezat conform rânduielii Bisericii. Ce s-a întâmplat în acea Biserică a fost o batjocură la adresa Tainei Botezului. Actorul a fost băgat cu capul în apă doar, nu a fost scufundat de trei ori așa cum este biblic și canonic.

    Botez vine din grecescul „baptizo” care înseamnă afundare. Termenul „baptizo” este folosit în Sf. Scriptură când este relatat episodul Botezului Domnului și în alte locuri unde se face referire la Botez. Domnul Iisus Hristos a fost botezat de către Sf. Ioan Botezătorul prin afundare.

    Canonul 50 al Sf. Apostoli:

    Episcopul sau preotul, care nu va face trei afundări ale Tainei într‑un botez rostind la fiecare afundare câte un nume al Sfintei Treimi, ci va afunda pruncul numai o dată spre închipuirea morţii Domnului, cum făceau ereticii eunomieni, să se caterisească. Căci Domnul n‑a zis: Să botezaţi în moartea Mea; ci: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‑i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

    Apreciez lucrare pe care o faceți la Averea Bisericii dar în articolul de față informația este greșită.

    Bucurii să aveți!

  5. Nicolae Vlah says:

    Chiar dacă canonul 50 pedepsește pe clericii care botează cu o singură afundare este importantă mențiunea „trei afundări”, care indică cum se face Botezul canonic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *