Europa pseudo-creștină și islamofobia

Europa pseudo-creștină și islamofobia

|
02/04/2016
|
2 comentarii
|

churchruin

Toate acțiunile noastre își au rădăcina în sufletul nostru, fie că este vorba despre un gând, o exprimare verbală, un gest, sau o acțiune fizică. Pentru ca o acțiune să aibă loc, dacă este conștientă, la origine are un act de voință. Sfântul Maxim Mărturisitorul, urmând cumva filosofiei aristoteliene, teoretizează acest lucru pentru a justifica teologia celor două voințe ale lui Hristos, aparținând celor două naturi ale sale, cea umană și cea divină.

Omul, având o singură natură, acționează astfel în baza voinței sale naturale, o natură astăzi căzută, supusă patimilor. Patimile, la rândul lor, au fost și ele teoretizate de Sfinții Părinți, numite după tipul de manifestare și felul în care acestea ne influențează starea psihologică și acțiunile. Fiindcă aceste patimi caracterizează sufletul uman, suportul lor, fără de care acestea nu ar putea exista, îl reprezintă facultăți sufletești naturale ale omului. Plăcerea, mânia, cunoașterea, vederea, reprezintă facultăți ale omului sănătos, dar care prin pervertire, prin deturnarea scopului lor natural, au ajuns să fie folosite împotriva scopului lor firesc. Acesta este motivul pentru care fiecare om va fi judecat după faptele sale, iar nu după apartenența la o anumită etnie, națiune, zonă geografică sau moment istoric.

Nu există înțelegere a omului în afara înțelegerii psihologiei sale. Antropologia creștină este, poate, cel mai profund și cuprinzător cadru de înțelegere a umanității, în toate activitățile și inteprinderile sale. Independent de cadrul cultural, istoric, social, politic, religios, geografic în care este plasat un individ, o persoană, facultățile naturale ale omului, în forma lor naturală sau pervertită, ne oferă datele necesare pentru înțelegerea acțiunilor și scopurilor lui, și, în același timp, posibilitatea evaluării morale a acestor acțiuni.

Odată cu desprinderea eticii, a moralității acțiunilor, de baza ei ontologică și antropologică, prin ruperea legăturii teoretice dintre etică și metafizică, s-a creat un vid ce a făcut imposibilă existența unui sistem moral bine fundamentat și justificat. Acțiunile și ideile omului au devenit deodată suspendate într-un eter relativist. A dispărut tocmai acea capacitate de a crea și impune norme sănătoase în societate. Un număr de factori au contribuit la acest proces care, trebuie să o spunem, a durat multe sute de ani, și a început mult înainte de secularizarea Europei din care facem parte astăzi. Începe mult înainte de nașterea filosofiei moderne, și încă înainte de ruperea creștinătății occidentale prin Reformă și schismele protestante care i-au urmat.

Europa creștină este, de fapt, o sumă de Europe creștine, un melanj multicultural și politic, un amestec de religios și politic. Rădăcinile sale creștine sunt mai degrabă ramuri ideologice încâlcite și, uneori, uscate, împrăștiate în jurul unui trunchi care de mult și-a pierdut unitatea și identitatea. Dacă va fi avut vreodată așa ceva.

Cred că ideea de “identitate creștină” a Europei este o iluzie, o gândire de tipul “wishful thinking”. Nu există un “noi” și un “ei”. Nu există un “al nostru” la care cei care astăzi se refugiază pe acest continent să se adapteze. O cultură în care “ei” ar trebui să se integreze, să o accepte, să i se supună.

Europa are, iarăși, o bogată istorie totalitară. Tratamentul evreilor de pe continent ar trebui să fie acceptat ca o pată rușinoasă pe obrazul europeanului creștin. De la refuzul cetățeniei, de la refuzul dreptului la proprietate, până la așa-numita “soluție finală” la care popoare întregi au contribuit și convenit, direct sau indirect, la momentul implementării ei și, foarte important, de-alungul a zeci și sute de ani care au condus către tragicul moment al venirii la putere a nazismului.

Același tratament ideologic îl vedem astăzi aplicat musulmanilor și arabilor. Apartenența religioasă și etnică reprezintă și astăzi în accepțiunea multora un pericol. Nu se acordă niciun credit bunei credințe a individului fiindcă, nu-i așa, el nu este și nu poate fi altceva decât o părticică dizolvată într-o soluție ideologică monocoloră. Nu are o psihologie proprie, o voință și o gândire personală. El este automat asociat, stigmatizat, demonizat, în bloc, împreună cu cultura din care, se presupune, provine și la care, se presupune iarăși, aderă necondițiant.

Toată această abordare, pe lângă faptul că este profund necreștină, denotă și o incredibilă frică și iraționalitate pătimașă. Fiindcă, bineînțeles, frica este una dintre acele patimi de căpătâi din sistemul antropologic creștin. Este o patimă, este un păcat, o denaturare și pervertire a condiției naturale a omului. Un om căruia îi este frică de alți oameni nu se poate numi creștin, nu unul sănătos, cel puțin. Nu unul care merge spre sănătate, salvare, mântuire.

“Nu vă temeți!”, ne îndeamnă Hristos. Or noi tocmai asta facem, și o facem la modul cel mai necreștinește cu putință. Ne temem de milioane de oameni neajutorați, victime ale războilui și politicilor agresive ale statelor occidentale intrate în conflict de interese cu puteri locale din Orientul Mijlociu. Ne temem de mame și copii și bătrâni fiindcă anumiți indivizi, întâmplător de aceeași etnie sau religie cu aceia, au recurs la acte de violență.

Așa cum ne facem rușinos de vinovați de felul în care îi tratăm de romi, prin generalizarea, pe de-o parte, asupra întregii etnii a gesturilor unora dintre ei (deși nu facem același lucru cu noi înșine, plecând de la acțiunile unora dintre români), și a dizgrațioasei rușini că am fi asociați cu “țiganii” în vest. Un fenomen care nu face altceva decât să perpetueze o stare de dezbinare, de agresivitate. Stare în care copiii romi cresc și se formează, cu rușinea că nu ar fi ca toți ceilalți, că nu sunt români, că nu sunt oameni civilizați.

Și de o astfel de atitudine se fac vinovați foarte, foarte mulți din cei care au pretenția că sunt creștini, ortodocși, din cei care se simt “în regulă” cu Biserica și cu Dumnezeu. Așa cum în perioada interbelică mulți dintre preoții ortodocși și, bineînțeles, creștini, aderau la Mișcarea Legionară și îl adulau mesianic pe Corneliu Zelea-Codreanu. Același melanj de naționalism, xenofobie și creștinism ce se deformează și infectează reciproc, ca un amestec ce nu poate fi altfel decât toxic, nociv.

Universalitatea creștinismului, a antropologiei sale, a fineței și capacității sale de înțelegere a omului, este astăzi în pericol tocmai din cauza uitării, fricii și ignoranței noastre. Aplicăm creștinismul geografic, național, etnic, rasist, lăsând să se vadă astfel idiosincrazii și pulsiuni patologice, agresivități verbale, sciziuni și condamnări, schisme haotice în propriile comunități și bisericuțe.

Ceea ce este amenințată astăzi este, de fapt, o Europă ruinată, o Europă muzeu al unei creștinătăți divizate, a cărei diversitate culturală nu este decât imaginea într-o oglindă spartă a tuturor patimilor sale, de la frică, lăcomie, mânie, desfrâu, tristețe, iubire de arginți, până la slavă deșartă și mândrie.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • “Nu vă temeți!” dar și “.. fiți înțelepți ca șerpi ..”

    • Înțelepciunea înseamnă discernământ. Teamă știm toți ce înseamnă. Cu disernământul nu e așa ușor.