„Dovada mea că Dumnezeu există!”

„Dovada mea că Dumnezeu există!”

|
13/04/2019
|
0 comentarii
|

Vizitând recent fosta parohie, dorul mi-a dat ghes să trec (pentru a nu știu câta oară) pragul celei mai fascinante persoane ce mi-a fost dat să cunosc.

Ea e tanti Anica, are 92 de ani de viață și vreo 40 de văduvie. Dumitru, bărbatul ei, iubea (pe lângă pahar[e]) multe femei din sat, mai puțin pe a lui. Vânătăile și nopțile dormite în ieslea vitelor, erau singurele declarații de dragoste pe care Anica le-a primit de la el. Fata ei, Georgeta, a murit de cancer. Hoții îi sar zilnic gardul pentru a-i mai șterpeli o greblă sau o găină. Bolile s-au îndrăgostit lulea de trupul ei. Dar, cu toate acestea, tanti Anica de 1.40 metri și 45 kg, e adamantină. În inima ei care, de când se știe ea, bate în ritmul liturghiei, și-a zidit Hristos o măreață catedrală a răbdării și a iubirii.

Cât timp am slujit acolo, tanti era prima la biserică. Când nu reușea să ajungă iarna, în biserică se făcea frig, deși soba era încinsă. Podeaua din dreptul scaunului unde stătea, a luat forma genunchilor ei. Pe Dumitru îl pomenea mereu cu lacrimi în ochi. L-a iubit, cu alcool în sânge cu tot. Nu se poate împăca cu ideea ca bărbatul cu care s-a încununat, să sufere în iad. Face trei acatiste pe noapte, iar miile de lumânări aprinse pentru toate făpturile de sub cer, sunt pilonii care îi susțin casa înclinată. O certam adeseori că sapă în grădină, grijește, cară gunoi, repară garduri. Dar nu m-a luat în seamă. Are o putere prea mare, pe care o soarbe necontenit din colțișorul ei de rugăciune.

Când m-am dus în parohie, sfințenia era pentru mine doar o noțiune teologică. După ce am întâlnit această ființă nepământeană, am înțeles că fiecare parohie are un calendar nevăzut, de pe filele căruia sfinți și sfinte, cu hârleț în mâna stângă și prescură în cea dreaptă, coboară și umblă printre noi pentru a ne vorbi despre un Dumnezeu nespus de frumos și dulce.

Ca un alt Atlas, Tanti Anica ține lumea în spatele ei încovoiat. Tanti Anica este dovada mea că Dumnezeu există. Altceva nu îmi trebuie.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *