Sari la conținut
Prima pagină » „Veniți de luați Lumină!” Cum se va desfășura slujba la Constanța mâine seară

„Veniți de luați Lumină!” Cum se va desfășura slujba la Constanța mâine seară

Program Odovania Învierii.

Mâine seară (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program:

-ora 23:40 – clerul iese din biserici, cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți;

– ora 24:00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;

– După Utrenia Învierii ( în jur de 1.30) va începe slujba Sf. Liturghii. La final, se vor împărtăși credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit.

– Nu se oferă Paște sfințit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică.

Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Veniți de primiți Lumină!

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *