Construim sau nu moscheea?

Construim sau nu moscheea?

|
04/01/2017
|
0 comentarii
|

12183951_1063472300338065_8919615193219051649_o

Într-o emisiune difuzată de Digi24, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a afirmat corect că problema ridicării unei moschei în București este de fapt o problemă juridică ce are legătură directă „cu Guvernul, care dă aprobările”.

Totuși nu sunt de acord cu domnul Vasile Bănescu cum că această problemă nu vizează și biserica ortodoxă, respectiv creștinii ortodocși din această țară.

Concret, finanțarea este asigurată de către statul turc iar statul român a furnizat terenul de 17.000 de metri pătrați. „Vom construi cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană“ a afirmat muftiul Iusuf Murat. Tot aici se va ridica și un centru musulman ce va avea săli de curs şi o instituţie de învăţământ cu  capacitatea de 6.000 de studenți anual.

În primul rând nu există o coerență logică din punct de vedere demografic: într-un oraș cu 10.000 de musulmani, în care funcționează 17 moschei, este proiectată cea mai mare moschee din Europa. Practic în București o moschee deservește acum în medie 588 de credincioși musulmani.

Pentru comparație, în 2014 în București existau 248 de locașuri de cult ortodoxe. Puțin mai multe decât cele 200 de biserici numărate de englezul James William Ozanne în 1870. Doar că atunci Bucureștiul avea 244.000 de locuitori iar în momentul de față o biserică ortodoxă deservește în capitală peste 6000 de creștini ortodocși.

Proiectul de acum este de departe neadecvat situației demografice din București. Ar putea fi interpretată de asemenea ca o tentativă de prozelitism având în vedere disproporțiile sociologice ori acesta este interzis de legea cultelor. Este o mare diferență între momentul 1913, când Carol I a inaugurat Moscheea din Constanţa și momentul de acum, moscheea se adresa atunci unei nevoi reale a unei comunități de români din Constanța.

În al doilea rând problema ridicării moscheii a venit ca ceva extrinsec, neînțeles, ce a tulburat pacea socială despre care vorbea domnul președinte Klauss Iohannis. A semănat mai degrabă cu o directivă a corectitudinii politice. Inițiativa construirii unei moschei de mari dimensiuni în sectorul 1 al Bucureștiului ar fi trebuit să plece de la o nevoie reală a comunității de aici, nu combinată cu problema migrației sau cea a multiculturalismului.

Pe aceeași frecvență s-a exprimat și istoricul Neagu Djuvara care a vorbit despre o identitate asumată de România: “Eu consider că este absolut inadmisibil ca o ţară care sute de ani a luptat împotriva instalării unor elemente religioase musulmane să fie cea care să devină un centru de răspândire a islamului. E absolut de neconceput”.

Faţă de teritoriile de la sud de Dunăre, unde imperiul otoman a impus ca toate locașurile de cult creștin să fie mici, fără turlă și eventual îngropate pentru a nu concura geamiile turcești, la nord de Dunăre în tot evul mediu a fost interzisă ridicarea de moschei iar bisericile se adaptau funcţiunii lor specifice. Țările române au constituit Bizanțul de după Bizanț, cum spunea Nicolae Iorga, fiind un sprijin real pentru toți creștinii din Balcani. Matei Basarab a finanțat ridicarea de biserici în Vidin și Șistov din Bulgaria și  a ridicat  în Valahia nu mai puțin de 46 de biserici și mănăstiri din piatră, de la Măxineni din Câmpia  Bărăgan până în  Sadova din Oltenia.

Vremurile au trecut și consider că astăzi nu au rămas resentimente, dovadă fiind prietenia dintre comunitățile de români și cele de turci sau tătari din Dobrogea.

În acest context ar trebui să existe termeni de reciprocitate, o corespondență față de terenul de 17.000 de metri pătrați furnizat de statul român în centrul capitalei. Și de asemenea o corespondență la nivel de intenție. Premisele sunt încurajatoare având în vedere că Turcia a eliberat în 2015 prima autorizație de construire a unei biserici în Istanbul, de la reforma lui Attaturk până în prezent.

Pe locul unde Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost decapitați s-a ridicat o mică troiță. Cuminte ar fi ca pe malul Bosforului să se ridice în replică un altar creștin de aceleași dimensiuni, în amintirea a ceea ce s-a întâmplat odată. O catedrală ortodoxă lângă vechiul palat Topkapi ar fi un gest de respect, reparator.

O moschee în București ar trebui construită în dimensiuni adecvate și doar cu condiția ridicării unei catedrale simbol de proporții similare în Istanbul. Cele două edificii ar putea fi astfel capete de pod pentru vremuri mai bune, poate la fel de frumoase ca frăția românilor din Dobrogea.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.