Coada la Sfinți

Coada la Sfinți

|
26/10/2014
|
6 comentarii
|

Coada la sfinți, la moaște, este culmea iraționalității pentru un liber cugetător. De ce să stai  în zăpadă și ger, o noapte întreagă, la coadă la moaște?

În primul rând trebuie spus faptul că este incontestabil efectul benefic asupra unor oameni. Sunt cazuri verificate medical în fața cărora doctorii nu pot da efectiv explicații. Sfântul Nectarie, Cuvioasa Paraschiva, Sfântul Efrem cel Nou sunt doar trei sfinți ale căror sfinte moaște au în spate vindecări recente de neînțeles pentru știința pozitivistă care le încadrează, pe nedrept, în categoria efectului de placebo.

Există însă și o altfel de vindecare ce este căutată de pelerin. ”Viaţa aceasta nu este doar o anticipare a veşniciei, ci adesea este deja şi intrare în Împărăţie” spune sfântul Grigorie Palama. Aceste trupuri ale sfinților mărturisesc despre o Împărăție a mângăierii și iubirii care s-a deschis în sufletele și trupurile lor și care se descoperă și pelerinului în măsura credinței lui. Oamenii devin prieteni cu sfinții care le ies în întâmpinare undeva între inimă și minte, într-un loc numai de credință deschis. Aici Sfântul mărturisește veșnicia iar oamenii se vindecă de Moarte.

Tot sfântul Grigorie Palama spunea că ”aşa cum aici se vede sufletul prin trup, tot aşa acolo, în viaţa viitoare, se va vedea trupul prin suflet.” În această viață viitoare, acești pelerini îi vor recunoaște și vor fi recunoscuți de către sfinți.

În seara aceasta pe dealul Patriarhiei erau mai multe sute de pelerini la coadă la Sfântul Dimitrie.  Dacă stăteau toată noaptea pentru a prinde un produs de blackfriday era normal. Așa în această lume sunt niște retrograzi habotnici. Nimeni nu va cunoaște însă adâncimea mângâierii din inima lor.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • stoica adrian

    Coada la sfinți, la moaște, NU este culmea iraționalității pentru un liber-cugetător. De fapt, pentru un liber-cugetător, nu există o “culme a iraționalității”.
    Oamenii care fac aceste lucruri au o structură psihică specială, așa cum au, de exemplu psihopații sau criminalii în serie. Faptul că un om este psihopat, de exemplu, nu înseamnă că este irațional. Dimpotrivă, acțiunile lui sunt adesea judicios cumpănite, riscurile sunt cântărite și analizate, acțiunea este premeditată și executată cu o precizie și o inteligență care pot deruta și descumpăni cel mai bun anchetator.
    Credincioșii stau la coadă la sfinți, la moaște, pentru că asta le produce plăcere, pentru că astfel se simt “ușurați”, “împliniți”, “mântuiți”, sau cine mai știe cum. Asta e tot.

  • Eduard Dumitrache

    Comentariile de pe grupurile de atei & umaniști sunt mult mai dure, irațional este delicat spus. Pentru mulți atei un creștin este obligatoriu incult și nu are vreo legătură cu știința.
    A compara psihoza cu ceea ce numea Eliade ”cunoaștere spirituală”, proprie umanității de la începuturile ei, înseamnă să terminăm din start o discuție. Credința nu este o psihoză.

    • stoica adrian

      Medicii definesc psihoza ca fiind o “tulburare mintală caracterizată printr-o dezorganizare a personalității, pierderea simțului realului și transformarea în delir a experienței trăite”.
      Pe de altă parte, credința religioasă este – nu, nu o definim ca o tulburare mintală – postulează existența unei supra-realități dincolo de realitatea concretă, “măsurabilă” sau “pipăibilă”, sau măcar deductibilă printr-un exercițiu logico-științific comun, o supra-realitate așadar incognoscibilă, acum și în vecii vecilor – o fi având această idee ceva în comun cu “pierderea simțului realului”, sau nu?
      Credincioșii comunică cu entități pe care numai alți credincioși le pot percepe (?!) – asta ce este?
      Cu privire la Eliade, oare această “cunoaștere spirituală” să-l fi condus la formularea opțiunilor sale politice pro-legionare și fasciste, sau dimpotrivă, opțiunile sale politice l-au “iluminat” în plan spiritual? Întreb, nu dau cu parul.

      • Există un sub-domeniu al epistemologiei, epistemologia religioasă, care încearcă să clarifice problema cunoașterii de tip religios. Într-un cadru mai larg, problema cunoașterii în general are un caracter subiectiv. Percepția, a culorilor, a sunetelor, a senzațiilor de orice fel, are un caracter subiectiv. Sigur, în ceea ce privește realitatea fizică putem face știință. Și psihologic se pot analiza obiectiv un anumit tip de tulburări. Dar pentru un diagnostic de tulburare psihică, trebuie să fie prezente mai multe simptoame, cum ar fi atacurile de panică, depresia, anxietatea etc. Cei mai mulți dintre credincioși nu au aceste simptoame asociate credințelor religioase. Frica de Domnul nu este anxietate. Când se întâmplă, tulburările psihice se grefează pe credințe religioase, așa cum la necredincioși se pot grefa pe alte elemente, cum sunt fobiile, paranoia, etc. Psihologia este un domeniu complex, și trebuie analizate lucrurile cu multă grijă, fără graba de a trage concluzii.

  • Cristi

    aceasta supra-realitate ‘incognoscibila’ poate fi testata empiric. te invit s-o testezi pe propria-ti piele, altfel esti doar un barfitor de pe marginea santzului. apropo, ‘liber cugetatorii’ au fost cei mai sangerosi criminali din istorie (si asta se poate verifica)

  • Eduard Dumitrache

    Adrian, Eliade a scris despre cunoașterea spirituală în exil, sunt tratate apreciate în întreaga lume.
    Într-adevăr creștinii se raportează la o lume spirituală despre care este vorba în Evanghelie. Dacă ar fi să esențializăm, este vorba despre iubirea de aproape și de Dumnezeu însușită la nivel personal. Cel ce caută cu sinceritate găsește răspunsuri, supra- realitatea cum o numești tu se descoperă. Din păcate religia, cea care vorbește în numele lui Dumnezeu, este adeseori cea care ne împiedică să ajungem la Dumnezeu. Vei spune probabil dacă ortodoxia nu este până la urmă tot o religie. Este și nu este, mi-a plăcut cuvântul patriarhului Ierusalimului care spunea că ortodoxia este un mod de a fi, de a trăi această realitate. După firea omului, poate un eschimos este mai ortodox decât mine care sub o anumită patimă, botezat ortodox, fac tot felul de neomenii.