Cazul de la Cluj. Să rămânem oameni!

Cazul de la Cluj. Să rămânem oameni!

|
23/03/2020
|
7 comentarii
|

Pentru că la Cluj niște oameni au primit Sfânta Împărtășanie cu aceeași linguriță, au tăbărât mulți ca fiarele asupra preoților, credinței, Bisericii.

Acum nu știu dacă din grijă pentru “inconștienții” care s-au “contaminat” cu Trupul și Sângele Lui Hristos, sau de teamă că ar putea să ajungă la ei coronavirusul. Cert e că s-au năpustit, cerând pedepse, să fie arestați preoții, credincioșii, Dumnezeu însuși să fie arestat!

Unii dintre revoltați sunt atei. Dar, cred că până și ei au fost botezati în Biserică și au primit când erau prunci taina Sfintei Împărtășanii cu aceeași linguriță cu care alți copii sau bătrâni, bolnavi de hepatită, de TBC si de alte boli au fost împărtășiti. Si n-au pățit nimic. Iată, sunt sănătoși și urlă isteric din vârful patului.

Măi oameni buni și isterici, dacă simți și vedeți monstruos virusul, chiar și în lingurița cu cele Sfinte, păi hai să vă dau eu paie adevărate, să vă întrețineți focul! În ce condiții au fost pregătite, depozitate si transportate alimentele pe care le băgați în gură (mezelurile, brânzeturile etc.), în special alea produse aici, la noi, oare vă preocupă? Dacă un muncitor care așeza batoanele cu salam în lăzi, o fi strănutat peste marfă?Daca muncitorul avea coronavirus?

Cunosc pe cineva care e patronul unui magazin sătesc. Mi-a povestit mai demult că a dat afară o vânzătoare fiindcă a prins-o scuipând în bidoanele cu apă. Ați priceput? Scuipa în bidoanele cu apă! Să vă mai zic? Că mai am și altele.

De starea de sănătate a clienților care smotocesc portocalele, merele, legumele in hipermaketuri, iar apoi voi mergeți, unii cu mănuși, alții, fără si luați ce-au mozolit alții inainte, apoi, involuntar, duceți mâna la nas, la gură, nu vă preocupă? Dacă respectivii clienți erau purtători de coronavirus? Să fie arestați! Isterizați-vă!

Zilele trecute am fost să-mi fac aprovizionarea pentru încă o saptamana. In magazin era un domn, care, din greșeală (era cu spatele la raft) a atins ușor cu cotul o cucoană. Femeia a sărit ca arsă. Degeaba si-a cerut omul scuze. Cucoana țipa să vină Poliția. Ăsta e numai unul dintre episoadele sinistre la care mi-a fost dat să fiu martoră în perioada asta. Frica de moarte scoate tot ce e mai urât din voi, istericilor!

Citeam că in Italia doi preoți s-au ales cu dosare penale, pentru că la rugămințile rudelor au oficiat slujbe de inmormantare, la capatâiul celor decedați de coronavirus. Voi aveți idee, cei care urlati împotriva preoților, cum e ca oamenii aceia care au murit singuri, ca niște câini, fără ca cineva din familie să poată sta lângă ei, tot ca niște câini să fie duși la groapă, fără să-i poată însoți cineva pe ultimul drum, fără să le ofere slujba pe care ei poate și-ar fi dorit-o?

Ar trebui să vă priviți în oglindă, să vă înfruntați spaimele și neputințele, să încercați să vi le controlați și să rămâneți oameni, altfel, veți sfârși în cămăși de forță! Celor care au credință, un dar mărunt: o pildă pe care am auzit-o cândva, la un preot. Viața este ca două șiruri de urme pe nisip, ce merg în paralel – cele ale omului si cele ale lui Dumnezeu. Din loc in loc, un rând de pași se întrerupe . Omul, supărat, îi reproșează Celui de Sus.- Doamne, de ce aici, când mi-a fost mai greu nu ai mai mers alături de mine, de ce m-ai părăsit?- Aici te-am dus pe brațe, Fiule! În aceste momente, Dumnezeu ne duce pe brațe. Păstrați-vă credința!»

Text de Cristina Elena Răducanu

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

7 comentarii la “Cazul de la Cluj. Să rămânem oameni!

  1. Viorica Momir says:

    Bunul Dumnezeu sa fie cu noi cu toti si sa be inblinzeasca ,ssa ne ocroteasca si Pe toti preoti sa ii intareasca sa se roage pt noi pacatosi , suntem cu toti pacatosi iertatine parinti duhirnici nu ne luati in seama ,Amin

  2. Anghel says:

    Păi există o vorba foarte simplă din popor..
    “Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul!”
    Toti atei,declarați si nedeclarati, voi oricum nu va împărtășiți… nu?
    Doctorii din spitalul Italian, declarați atei convinși…au îngenuncheat în fața lui Dumnezeu, l-au strigat,l-au implorat sa-i ajute, fiindcă s-au înșelat amarnic de existenta lui!
    Asa ca aveti grijă, ca Dumnezeu stie, aude si vede tot….nimic nu va rămâne nepedepsit.

  3. Roxana says:

    Isterică esti tu…..is sanse mult mai mari sa iei virusul de pe o linguriță care au lins-o inca 100 înaintea ta decât de pe o portocală…. Si in Biblie scrie “fereste-te ca te voi feri”…. adică nu mergi ca prostul si lingi aceeasi lingura cu inca 100 și te bazezi ca nu te imbolnavesti ca doar esti la biserica….sunt cazuri de preoți si alti angajați ai bisericii bolnavi…tot la biserica erau….trebuie să fim mai grijulii in perioada asta si atunci si Domnul ne va ajuata

  4. ferenc says:

    daca crezi ca pe lingurita aia ar putea fi un virus, atunci va fi ! Daca crezi ca pe lingurita aia este trupul si sangele Mantuitorului, atunci nu va fi niciodata

  5. Florin says:

    Gata, este suficient!

    Am înțeles toate argumentele aduse de cei ce au o problemă cu împărtăsirea credincioșilor din același potir, cu cei care au început deja să proiecteze tot felul de dispozitive pentru administrarea Sfintelor Taine într-o modalitate cât mai sterilă. V-ați expus argumentele, filmulețele, live-urile, ura. Este suficient! Încetați!

    Lăsați-ne în primitivismul nostru, troglodiți, medievali așa cum suntem! ESTE ALEGEREA NOASTRĂ! Sau noi nu avem dreptul de a alege, trebuie să ne spuneți voi cum și ce să facem? Nu ați obosit să loviți în noi și în Biserică, sau tocmai lipsa noastră de reacție vă înverșunează și mai mult?

    Nu înțegeți că lupta voastră nu este împotriva credinței sau a unei instituții ci este de fapt împotriva lui Hristos? Iar în această luptă nu oamenii vă manipulează? Oare este atât de greu de crezut că pentru creștini aceasta este plenitudinea credinței, împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului? Mă împărtășesc constant de peste 20 de ani și am consumat toată Sfânta Împărtășanie după fiecare Liturghie și, har Domnului!, nu am contactat nicio boală chiar dacă am împărtășit din același potir și cu aceeași linguriță oameni cu tot felul de boli.

    Hristos a rupt O pâine(fără mănuși de unică folosință) a binecuvântat UN pahar din care a dat tuturor să bea(fără a-l dezinfecta după atingerea fiecăruia) și a spus:”Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”. Am înțeles că este extraordinar de puțină credință, dar lăsați-ne pe noi să credem. Nu vă deranjăm cu nimic. Cei care aveți o problemă cu împărtășirea comunitară, abțineți-vă să vă apropiați de potir și de linguriță(oricum, necredința și lipsa voastră de încredere este un motiv suficient pentru a fi opriți de la Sfânta Împărtășanie).

    Pot să vă dau o mulțime de subiecte și persoane “oropsite” pentru care să luptați, de la cei care mănâncă shaorma în colțul străzii în condiții de igienă cel puțin precară, sau brutarul ce frământă, modelează și manipulează pâinile cu mâinile goale, restaurantele în care habar nu aveți cum au fost “dezinfectate” tacâmurile cu care mîncați, hotelurile în care nu aveți idee cum au fost igienizate lenjeriile, s.a. Pentru ei sau cu ei de ce nu vă luptați? “Pentru că mergem pe încredere” vor răspunde mulți. Atunci, dacă în oameni aveți încredere, de ce nu aveți încredere în Hristos?

    Iar pentru voi, cei ce ne prigoniți cu atâta înverșunare, pentru mințile voastre luminate și pline de idei năstrușnice avem un singur mesaj…#STAȚIACASĂ

    #Părintele #NechitaLiviu

  6. Luciana says:

    Sangele si trupul lui Hristos vindeca,niciodata,dar NICIODATA,nu a existat ca cineva sa se imbolnaveasca de la cele sfinte,din contra,au fost vindecatiDa….Dumnezeu pe cei credincioși și convinși, îi izbăvește de tot răul. Dar sa fie ascultători și sa nu se teama de prigoane și suferinte,de boli și nici chiar de moarte. Dacă vrăjmașii lor sunt cât de mulți (cu miile sau milioanele ) Dumnezeu îi pierde chiar și cu moarte dacă trebuie, ca El e singurul stăpân al vieții, iar fiii Lui sunt parte din El si-n El își împlinesc viața.

  7. Emilia says:

    Ăstia cred ca Trupul si Sângele Domnului e ca orice altceva! Ce sa le faci? Vor viață Si ca fugi de ei viața . Cine nu o caută o va dobândi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *