Sari la conținut
Prima pagină » Atelierele bisericii produc combinezoane pentru voluntari

Atelierele bisericii produc combinezoane pentru voluntari

Voluntarii care s-au implicat în ajutorarea persoanelor izolate vor fi protejați împotriva coronavirus prin combinezoane produse de Arhiepiscopia Bucureștilor, anunță agenția Basilica.

Aceste combinezoane au fost confecționate de Atelierul de croitorie „Reverenda” și Atelierul de broderie „Altarul”.

Vârstnici izolați din Capitală dar și anumite spitale bucureștene în care sunt tratați pacienții cu Covid-19 primesc alimente, hrană caldă și cărți de rugăciune într-o campanie începută în martie de voluntari ai Paraclisului Catedralei Naționale.

Arhiepiscopia Bucureștilor a oferit în martie persoanelor vulnerabile 900 de porții de hrană caldă în valoare de 15.000 lei și a distribuit la spitalele din Capitală 2.000 de sticle de apă, o tonă de fructe, 1.400 de sandvișuri, 1.000 de produse de patiserie și 5.000 de cărți de rugăciune.

Biserica Ortodoxă Română a contribuit la sprijinirea celor greu încercați de efectele acestei epidemii cu un ajutor în valoare aproximativă de 1,8 milioane euro.

Foto credit: Agenția Basilica

O inițiativă pentru misiune ortodoxă născută în 2013.

Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon. (https://www.patreon.com/avereabisericii)

Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *