România profundă și Sfântul Varvar

România profundă și Sfântul Varvar

|
07/05/2015
|
2 comentarii
|

De 15 august mii de creștini se strâng în Ardeal pe Dealul de la Nicula de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Mulți dintre pelerini înconjoară atunci bisericuța de lemn în coate și în genunchi. Această tipologie de metanie publică este înfierată de presă drept habotnicie și chiar superstiție.

Erminia obiceiului o găsim în viața Sfântului Varvar, sărbătorit chiar ieri de către biserica ortodoxă. Varvar sau Barbar cum mai apare în sinaxare a fost un tâlhar vestit pentru cruzime în Lucania, o provincie din sudul Italiei. Mulți au căzut sub sabia lui și a strâns împreună cu ceata sa aur de a umplut o peșteră întreagă.

Atins în inimă de cercetarea lui Dumnezeu și simțind greutatea ce o avea în suflet, a abandonat tot și a mers în cel mai apropiat sat unde s-a spovedit. Fostul tâlhar și-a luat canon să nu se mai ridice din coate și genunchi până va primi încredințare de la Dumnezeu și astfel timp de 12 ani Varvar a mers în pustietate doar pe coate și genunchi, fie vară sau iarnă, hrănindu-se cu verdețuri crude.

Este un canon greu de înțeles în parametrii comodității spirituale. Dacă cercetăm viețile sfinților pictați în bisericile noastre, vom descoperi printre ei simpli țărani, meșteșugari, soldați, foști hoți sau tâlhari, foste curve. Aceștia nu au scris cărți, nu au teologhisit, nu au spus rugăciuni sofisticate. Gesturile lor ascetice au fost directe și ce au însă în comun aceștia este Hristos care a ajuns Domn în inima lor și a luminat de acolo întregii Biserici.

În gestul său fostul tâlhar a intuit drumul său spre veșnicie. La moartea sfântului Varvar trupul acestuia strălucea de lumină, de lumina lui Dumnezeu. La mormântul sfântului bolnavii au aflat vindecare iar după câțiva ani, la dezgroparea rituală, trupul sfântului s-a aflat nestricat și izvorând mir tămăduitor.

Actul credinței este tainic dar și mărturisitor iar comunitățile creștine arhaice practicau și astfel de gesturi publice. Inspirați poate de Sfântul Varvar, țăranii ardeleni au folosit acest canon al primenirii ca un drum special către Dumnezeu de la trup înspre inimă.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • “La moartea sfântului Varvar trupul acestuia strălucea de lumină, de lumina lui Dumnezeu”

    Aveti ceva dovezi in aceasta privinta? nu povesti..

  • Eduard Dumitrache

    A existat oare Mihai Viteazu? Daca suntem dispusi sa dam crezare cronicilor din acea vreme -da, daca nu -nu.
    Sfantul Varvar este confirmat de marturiile bisericii locale din acea vreme. Cronicile consemnau si erau confirmate de catre comunitate. Iar legat de vindecarile de la mormantul lui Varvar sunt de asemenea mai multe surse. Una dintre acestea este Mineiul bizantin.
    Doua aspecte sunt importante pentru mine: aceasta ”luminare” a trupului este in acord cu intreaga teologie si istorie a bisericii ortodoxe care spune ca cei care ajung sa il cunoasca pe Dumnezeu, il cunosc prin lumina necreata care se manifesta in ei. Este vorba despre o energie in care Dumnezeu se descopera nemijlocit omului si doar in acest context Dumnezeu se lasa cunoscut. Restul teologiei rationale este doar speculatie.
    In al doilea rand Sfantul Varvar nu a ramas ”in coate si in genunchi” intr-o atitudine de om distrus, strivit de pacatele si constiinta sa, intr-o plangere irationala. Lui i s-a dat vederea acestora dar in primirea acestei descoperiri groaznice (ucisese peste 300 de oameni si facuse multe alte blestematii), simtind mila pentru acestia, el deja a inceput sa il simta pe Dumnezeu, a simtit apropierea si mangaierea Lui. Curajul de a urma abrupt aceasta marturie din inima sa la dus la sfintenie, sfintenia nu este un preaplin de virtutii dobandite doar prin vointa, ca la sala de bodybuilding, este de fapt sederea in fata lui Dumnezeu, cu Dumnezeu.