„Acasă e bucuria!”: Casă construită pentru o familie de Episcopia Hușilor

„Acasă e bucuria!”: Casă construită pentru o familie de Episcopia Hușilor

|
16/01/2020
|
0 comentarii
|

O familie din satul Grăjdeni a fost ajutată de Episcopia Hușilor să aibă un cămin după ce casa părintească a fost distrusă într-un incendiu. Cei trei copii, Andra, Alina și mezinul Andrei locuiau împreună cu părinţii şi bunicii lor și rămăseseră practic fără un acoperiș deasupra capetelor.

Din partea Eparhiei Huşilor părintele Vladimir Beregoi s-a îngrijit de construirea casei sociale. „Nu este ușor, dar dacă există ajutor de la Dumnezeu, se fac toate. Am reușit să finalizăm această casă din Grăjdeni și să îi ajutăm pe acești oameni necăjiți,” a spus părintele pentru agenția Basilica.

Casa nu este prima construită de Eparhia Hușilor, în cadrul proiectului „Acasă e bucuria” fiind ridicate mai multe case sociale. Un asemenea proiect există de mai mulți ani în Timișoara iar în Iași sunt în construcție două case.

Proiectul filantropic „Acasă e bucuria” a fost demarat la iniţiativa părintelui Vladimir şi are în vedere cazurile sociale din eparhie care au nevoie de o locuinţă.

Prin Asociația „Filantropia Ortodoxă Huși” au fost deschise și mai multe centre sociale în județ, ultimul fiind deschis în localitatea Ghermăneşti.

Aceste așezămintele vin în ajutorul copiilor proveniți din familii sărace sau persoanelor vârstnice. Părintele Episcop Ignatie a declarat de asemenea pentru ziarul Știrest despre un proiect de acordare de burse pentru copiii din Huși: „Susţinerea şi încurajarea elevilor cu rezultate meritorii la învăţătură acordându-le burse în bani, este una din priorităţile noastre”.

Legat de aceste case sociale părintele Vladimir a spus simplu că nu este ultima casă construită în cadrul proiectului, cu ajutorul lui Dumnezeu urmând și alte proiecte: „Este misiunea noastră creştinească“.

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *