8 argumente pentru o educație religioasă în școală

8 argumente pentru o educație religioasă în școală

|
06/03/2015
|
5 comentarii
|

constantin-cucos

Articol scris de Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, un extras din lucrarea “Educația religioasă. Repere teoretice și metodice”, pp. 15-17, apărută la Editura Polirom.

Credem că promovarea în școală a unei culturi sau a unei educații religioase a elevilor este posibilă și necesară. Formarea tinerilor prin sistemul de învățământ se cere a fi multidirecțională și polivalentă. Cum școala pregătește sistematic individul în perspec­tivă intelectuală, morală, civică, estetică, igienică etc., componenta religioasă se adaugă acestora în mod firesc, organic, urmărindu‑se complementaritatea și continuitatea de ordin instructiv și formativ. Contează ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profe­sionalism și responsabilitate de către întreg corpul didactic. În favoarea ideii realizării educației religioase instituționalizate aducem următoarele argumente:

Argumentul cultural. Religia reprezintă (și) o formă de spiritualitate ce trebuie cunos­cută de către elevi. Nu te poți considera persoană culturală dacă nu cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, dacă nu știi nimic despre istoria credințelor și religiilor, dacă nu înțelegi fenomenologia actului religios. A cunoaște propriile valori religioase, indiferent de extinderea lor în spațiul comunitar, reprezintă o modalitate de securizare culturală, o exigență ce atrage după sine buna situare în registrul cultural. De asemenea, a cunoaște și a respecta alteritatea reli­gioasă constituie un semn de civilitate și de culturalitate. Multe producții culturale (clasice sau contemporane) se originează în Biblie sau în Sfânta Tradiție. Sunt foarte multe pro­ducții literare, plastice, cinematografice etc. în care se tematizează motive cu substrat religios. A te apropia de acestea înseamnă să actualizezi valori religioase specifice, încor­porate cu prilejul unor programe de instruire. Instrucția de ordin religios ne mobilează mintea și sufletul, ne deschide spiritul către experiențe culturale diverse. A nu fi formați și în perspectivă religioasă înseamnă să rămânem „infirmi” din punct de vedere spiritual; s‑ar edita o nouă formă a analfabetismului, cel de ordin religios.

Argumentul psihologic. Educația religioasă invită la reflecție, la evidențierea eului, la autocunoaștere. Această activitate nu înseamnă numai transmitere de mesaje specifice, ci și conturare sau reformare a persoanei din perspectiva unor standarde valorice supe­rioare. Desigur, prin religie se vizează și palierele atitudinale, de credințe, de reprezentări, de sentimente ale persoanei umane. În măsura în care substratul atitudinal și de credințe nu este impus, ci doar propus, acesta are o funcționalitate deosebit de importantă pentru multe persoane. Educația religioasă poate deveni un prilej de fortificare interioară, de identificare a sinelui, de descoperire a idealurilor, de reconvertire a persoanei spre lumea valorilor absolute. Pentru mulți semeni ai noștri recursul la religie poate fi vindecător, salvator. În nici un caz nu trebuie „folosită” religia ca un medicament, ca o supapă a pulsiunilor noastre, ca o instanță „psihanalitică” de rezolvare a problemelor personale. Se constată însă că oamenii credincioși sunt mai moderați, mai cumpătați, mai echilibrați.

Argumentul etic. Într‑o perioadă de disoluție a reperelor morale, educația religioasă poate aduce un suflu nou în ceea ce privește aspectele relaționale, comportamentale la nivel individual sau social. Este evident că societatea românească trece printr‑o perioadă de criză morală și spirituală. Chiar codurile etice de sorginte laică sunt puse în chestiune și generează o anumită neîncredere, și datorită conotațiilor lor ideologice (vezi „Codul eticii și echității socialiste”). Morala de tip religios poate umple un gol sau ne poate ajuta să depășim anumite sincope de orientare existențială. Înainte de a ajunge la autonomia morală, persoanele parcurg o perioadă de eteronomie morală, respectiv de ascultare, de supunere față de normative etice externe. Religia pre­supune o normativitate cu un evident conținut moral. Există persoane rebele, care nu acceptă atât de ușor regulile impuse de instanțele „comune”, de semenii lui. Pentru acestea, dar și pentru ceilalți oameni, reliefarea unor comandamente transcendente, ce au o altă autoritate valorică și care pretind un anumit comportament, poate constitui o cale operativă de reglementare a conduitelor într‑o situație dată. Apare însă o chestiune de ordin deontologic: religia nu trebuie folosită ca un instrument pentru a rezolva o problemă, fie ea și presantă, dar circumstanțială. Preceptul religios nu trebuie să devină o „sperietoare” pentru firile difi­cile, ci trebuie interiorizat, încorporat natural în modul nostru de a fi sau de a face.

Argumentul sociologic. Valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii laolaltă, de a crea legături durabile, de a solidariza și a cimenta unitatea grupală, comunitară. Identitatea unei comunități se exprimă și prin îmbrățișarea unor valori religioase comune ce sunt adoptate și exprimate în mod liber. Educația în perspectiva valorilor religioase formează persoane ce se deschid ușor spre alții, se manifestă generos prin iubire, dăruire și înțelegerea aproapelui. Religia creștină funcționează ca un flux spiritual integrator, ca o formă subtilă de congregare a acțiunilor la nivel social. Avem nevoie în continuare de colectivități solidare, particulare, stabilizate cultural, care nu se disipează valoric în contact cu alte experiențe culturale. Aceasta nu înseamnă că grupul confesional, „poporul drept‑credincios” se va izola sau va „ataca” un alt grup, cu alte repere religioase. Orice comunitate se va caracteriza și printr‑o anumită „sintalitate” spirituală, o formă personalizată de manifestare, va da dovadă de demnitate, se va prezenta ca „personalitate” distinctă, cu o marcă aparte, fără infatuări sau autoflagelări gratuite. Este bine cinstit cel care își păs­trează identitatea și nu are aroganța de a o impune și altora.

Argumentul istoric. Pentru spațiul românesc, credința creștină a acționat ca un factor de coagulare și de perpetuare comunitar, național. Este lucru știut că încreștinarea ținutului carpato­‑danubiano‑pontic a coincis, în mare, cu procesul de formare a poporului român. Creștinismul a fost un factor de perpetuare și continuitate socială sau culturală. Multe secole de cultură românească s‑au consumat în mănăstiri sau pe lângă biserici. Clerici importanți ortodocși, greco‑catolici, catolici etc. s‑au implicat în marile evenimente istorice care au marcat evoluția noastră mai veche sau mai recentă. A cunoaște toate aceste realizări constituie nu numai un semn de onestitate, de probitate retrospectivă, ci și de valorizare din perspectivă contemporană a unor realizări, în ideea creării de noi tipuri de solidaritate.

Argumentul ecumenic. Instrucția și formarea religioasă ne predispune și ne pregătește într‑o măsură mai mare pentru acceptarea și înțelegerea aproapelui. Numai în măsura în care suntem instruiți (și) religios și ne postăm bine în perimetrul religiei proprii, devenim mai generoși cu alții, nu mai suntem suspicioși și nu mai vedem în ceilalți virtuale „pericole”. Numai cel ce se îndoiește de credința lui fuge de celălalt, se închide în sine, se izolează, aruncă anatema spre altul. În măsura în care elevii își încorporează valorile specifice și experimentează credința proprie, ajung la acea capacitate empatică necesară pentru a înțelege credința celuilalt, a respecta sincer alteritatea confesională, a se deschide celuilalt, a i se dărui, a‑l prețui cu adevărat. Dialogul interconfesional se face între per­soane bine situate religios, instruite suficient, în cunoștință de cauză în ce privește religia proprie și alte religii sau confesiuni.

Argumentul teologic. Fiecare religie se perpetuează prin credincioșii ei. Problema răspândirii credinței, a inițierii și formării religioase ține de miezul intim al oricărui edificiu religios. De altfel, fiecare religie își asumă și un program educațional, pedagogic, pe măsură, care să cultive și să propage adevărurile de credință. Unde există credință religioasă, există și educație. Credința pretinde împărtășire, comuniune, mărturisire, efuziune de idei și simțire. Numeroase sunt chemările către educare și formare în Noul Testament. „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându‑le să păzească câte v‑am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin” (Matei 28.19‑20). Acesta este crezul oricărui slujitor al Bisericii sau al oricărui susținător al ei. Pentru clerici, educația religioasă constituie o obligație explicită, de ordin deontologic, pastoral și educațional. În viziunea acestora, fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens profund al vieții și al existenței. Scopul ultim al formării religioase, în tradiția creștină, este mântuirea (salvarea), respectiv intrarea în Împărăția cerească. Pentru aceasta, este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv în perimetrul școlar.

Argumentul pedagogic. A fi inițiat din punct de vedere religios înseamnă a fi educat în perspectiva autodevenirii, a avea capacitatea de a spori educația și de a o continua de unul singur. Educația religioasă potențează dorința și responsabilitatea îmbunătățirii de sine. Principiul creștin de bază acesta este: fiecare persoană, indiferent de antecedentele sau statutul ei prezent, este pasibilă de urcuș, este capabilă de perfecționare și de mântuire până în ultima clipă. Educația în spirit religios poate constitui o cale de perfectare a persoanei și din punct de vedere inte­lectual, moral, estetic, civic, fizic etc. Reprezintă o modalitate de responsabilizare a eului în legătură cu opțiunile ulterioare. Cine este educat din punct de vedere religios are, principial, un start existențial favorizant și este pasibil de perfecționare.

Notă avereabisericii: Pentru o listă completă a publicațiilor domnului Constantin Cucoș, vă recomandăm siteul dânsului http://www.constantincucos.ro/publicatii.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • Adrian Stoica

    Omul ăsta devine din ce în ce mai mult un nou Petre Țuțea. Aștept s-o spună și pe aia cu baba murdară pe picioare, da’ cred că n-a ajuns încă acolo, mai durează un pic …

  • Domnule Adrian Stoica, m-as bucura daca, dincolo de persiflarea pe care o afisati, ati aduce niste contra-argumente la ce sugerez eu. Ceea ce ati citit mai sus e un punct de vedere, o simpla perspectiva de a viza lucrurile. M-ati ajuta sa ma edific si sa ies din „obscurantismul” in care m-ati plasat, aproape iremediabil. Rogu-va, ajutati-ma sa ma luminez! Cu consideratie, C. Cucos

    • Adrian Stoica

      Intervenția dumneavoastră merită, cu siguranță, un răspuns, dar nu unul din două rânduri. Cu siguranță, vă voi oferi acest răspuns, însă nu astăzi.

    • Adrian Stoica

      Domnule profesor, v-am trimis un răspuns, dacă nu-l găsiți o să încerc să-l repostez aici, deși nu cred că este bine. Dar, dacă l-ați primit, vă rog să-mi confirmați cumva primirea lui. Vă mulțumesc.

  • Domnule Profesor Adrian, am primit interesantul si consistentul dumneavoastra punct de vedere, va multumesc tare mult. Va voi raspunde cat mai curand posibil. Ganduri de bine, C. Cucos