2020 Anul Familiei: Solidaritate în familie și între familii

2020 Anul Familiei: Solidaritate în familie și între familii

|
02/01/2020
|
2 comentarii
|

„Acest triunghi de adevăruri​ imuabile​, ​tatăl, mama și copilul, nu poate fi distrus;​ în schimb, ​ ​civilizațiile care îl nesocotesc se distrug” spunea scriitorul Gilbert Chesterton.

În mod fericit, Patriarhia Română a proclamat anul 2020 ca Anul familiei, an dedicat părinților și copiilor.

Momentul solemn a fost precedat de Sfânta Liturghie, slujită de Părintele Patriarh Daniel, împreună cu Părinți Episcopi Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul.

Părintele Patriarh a expus principalele motive care au dus la omagierea familiei creștine, într-o lume confuză din punct de vedere spiritual:

„Proclamarea anului 2020 ca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor urmărește evidențierea reperelor biblice și patristice privitoarea la pastorația părinților și copiilor precum și sublinierea rolului educației creștine în societatea contemporană”.

Icoana emblematică a anului omagial 2020, a adăugat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este icoana Sfinților Părinți Ioachim și Ana și a fiicei lor, Fecioara Maria.

„Familia este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate”, a spus Părintele Patriarh. „În societatea contemporană familia creștină trăiește într-o lume confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată adeseori cu multiple provocări și crize precum sărăcia, migrația, șomajul, alcoolismul, drogurile, depresia, divorțul și nesiguranța zilei de mâine”.

De asemenea anul 2020 va fi și anul filantropiei, într-un timp în care „individualismul materialist care își face simțită tot mai mult prezența”.

Ca soluție la presiunea pusă de societate pe familie, Părintele Patriarh Daniel a îndemnat la afirmarea cu tărie a sfințeniei căsătoriei, solidarității în familie și între familii, demnității maternității, a paternității, a filiației și a fraternității ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Despre noi

Blogul nostru s-a născut în 2013, în contextul campaniilor de denigrare a valorilor creștine din presă și social-media. Mulțumim mult pentru că ai fost alături de noi și ne-ai dat puterea de a merge mai departe!

Dacă dorești să ajuți misiunea noastră, o poți face printr-o donație de 1$/lună pe Patreon: https://www.patreon.com/avereabisericii.

De asemenea ne poți scrie pe avereabisericii@gmail.com.

Doamne ajută!

2 comentarii la “2020 Anul Familiei: Solidaritate în familie și între familii

  1. VELA GHEORGHE says:

    CORECTAȚI vă rog TITLUL Articolului! Anul “2020” și nu Anul care tocmai s-a încheiat, “2019”, a fost DEDICAT și CONSACRAT de Sinodul BOR, “Familiei Creștine” și “Solidarității” ei!

  2. Mulțumim pentru mesaj! Am făcut corecția.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *