15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă

15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă

|
13/01/2014
|
77 comentarii
|

icoana invierii

Fiindcă de foarte multe ori criticile aduse credinței ortodoxe în particular și credințelor religioase în general, se încadrează în anumite tipare comune, considerăm că este oportună clarificarea unora din acestea, cel puțin la nivelul unei direcții de răspuns. Unele din punctele de mai jos necesită și vor primi o tratare mai detaliată cu alte ocazii.

1. Oamenii cred doar fiindcă le e frică de Iad sau de moarte

Celebrul om de știință Stephen Hawking a declarat recent că “Nu există Dumnezeu, iar Raiul este un basm pentru cei care se tem de moarte.” O afirmație teribilistă din partea unui om, fără îndoială, cu rezultate științifice remarcabile. A spune despre oameni că își dedică viața unui crez care implică eforturi constante de îmbunătățire personală “doar fiindcă le este frică de moarte” este pur și simplu o simplificare grosolană și fără putință de fundamentare. Închisorile comuniste sunt martorele prin excelență ale contrariului.

O astfel de preconcepție greșește de asemeni prin neînțelegerea conținutului credinței religioase. Neînțelegere care cel mai adesea se bazează pe o evaluare de la distanță, din surse nereprezentative, din exemple negative anume alese pentru a confirma o idee preconcepută.

Pentru omul care, însă, cunoaște în detaliu conținutul credinței ortodoxe, cu toate aspectele sale legate de Dumnezeu, creație, viață, dragoste și relațiile între persoane, virtutea, lupta cu patimile, și toate celelalte, omul acela va înțelege de ce o astfel de idee preconceptă nu are nicio legătură cu realitatea credinței.

2. Oamenii cred doar fiindcă s-au născut într-o țară ortodoxă

În multe părți ale lumii, apartenența majorității locuitorilor unei regiuni la o anumită credință religioasă crează cadrul pentru alegerea, cumva implicită, a acelei credințe. Dar procesul acesta nu este nicidecum mecanic. Chiar dacă în România majoritatea populației se declară a fi creștin-ortodoxă, există suficient de multe cazuri de convertiri religioase la alte confesiuni creștine sau chiar alte religii. Oamenii sunt liberi.

Un fenomen larg răspândit este acela al nepracticării religiei declarate. Ceea ce înseamnă că cei care practică activ participarea la cultul-ortodox o fac dintr-o alegere conștientă. Oamenii cântăresc, la nivelul lor și după putință, învățăturile și aleg să le urmeze sau nu.

Factorul cultural în alegerea credinței este important dar nu hotărâtor. Altfel, copiii de ingineri ar fi toți ingineri, copiii din părinți săraci ar fi săraci, copiii părinților alcoolici ar fi toți alcooli. Ceea ce nu se întâmplă.

3. Biblia este o listă de porunci morale care trebuiesc respectate orbește

Biblia este o colecție de cărți. Fiecare cu un caracter și conținut aparte. Chiar dacă ele formează un tot scripturistic, în sensul că urmează istoria mântuirii de la facerea lumii până la sfârșitul lumii, scrierile urmează un traseu și nu au toate un statul egal. De aceea, spre exemplu, preceptele Vechiului Testament nu mai au validitatea pe care au avut-o la momentul și contextul la care au fost expuse.

Un aspect deosebit de important, deseori ignorat, este acela că, de exemplu, poruncile Legii Vechi nu au fost date de la începutul omenirii. Ceea ce înseamnă că starea în care au ajuns oamenii mii de ani după crearea primilor oameni, a necesitat un set de reguli care să îi prevină pe aceștia de la a se pierde în obiceiurile popoarelor care îi înconjurau.

Chiar dacă legile respective par inacceptabile după standardele moderne (și chiar cele ale Noului Testament), ele trebuie înțelese și judecate potrivit nivelului omenirii de atunci. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, ne putem gândi că într-o școală de înaltă clasă regulamentul nu va conține interdicțiile și măsurile prezente într-o școală de corecție fiindcă pur și simplu nivelul elevilor este diferit. O școală de corecție va limita mult mai mult libertățile celor prezenți acolo, dar în același timp se așteaptă la comportamente și ieșiri mult mai violente, poate de neconceput pentru nivelul unei școli de înalt nivel.

4. Biblia a fost scrisă acum 2000 de ani

Un semn de ignoranță, dar adeseori întâlnit. Biblia, cum am spus, este o colecție de cărți care au fost scrise de-a lungul multor sute de ani, începând cu scrierile lui Moise, și terminând cu scrierile apostolilor.

5. Nu există dovezi pentru minuni sau existența lui Dumnezeu

Acest punct necesită o discuție amănunțită, dar pe scurt neînțelegerea privește aici noțiunea de dovadă. Dacă, spre exemplu, cineva are o experiență personală, o viziune, o minune, ceva neobișbuit, nu are posibilitatea de a oferi altor persoane alte dovezi decât propria mărturie.

Și în nenumărate cazuri, mărturia noastră este suficientă și relațiile dintre noi funcționează în baza acestor mărturii personale. Dacă spunem cuiva că am văzut o căprioară în pădure, lucru rar dar nu neobișnuit, ne va crede, deși nu am făcut nicio fotografie.

Minunile sunt prin definiție încălcarea legilor firești. Deci, spre deosebire de experimentele științifice, care se bazează tocmai pe regularitățile observate în natură, minunile, încălcarea legilor naturii, nu pot fi reproduse la comandă. Ele presupun și necesită implicarea agentului care a orânduit legile naturii și le poate încălca.

Nu există nicio contradicție logică în existența creatorului și încălcarea legilor naturii. Metafizic lucrul acesta este posibil. Invocarea, de exemplu, a imposibilității încălcării legilor fizicii (cum ar fi conservarea energiei) reprezintă o neînțelegere a acestor legi care, de fapt, sunt postulate a căror validitate a fost observată experimental într-o multitudine de cazuri. Dar în niciun caz nu a fost exclusă posibilitatea cazurilor în care energia să nu se conserve. Deci posibilitatea minunilor nu poate fi în niciun caz exclusă a priori.

Trebuie spus însă că prima care manifestă scepticism față raportările unor minuni este însăși Biserica. Zelul unor credincioși fără sau cu puțin discernământ, poate vedea minuni acolo unde lucrurile sunt perfect explicabile prin ordinea firească a lucrurilor, sau pot exagera nejustificat dimensiunea și natura unor fenomene. Discernământul este prin excelență virtutea care este capabilă să facă diferența între minunile reale și cele false, și Biserica are o bogată literatură și istorie în tratarea acestor lucruri. De exemplu, Patericul, o colecție de apoftegme din viața călugărilor din pustia Egiptului, pun un deosebit accept pe cazurile în care diverși călugări sau simpli credincioși fără experiență s-au înșelat în diverse privințe.

6. Sărbătorile creștine sunt împrumutate de la păgâni

În multe cazuri din naivitate, iar în altele din inerția unui anumit tip de metodă istorică, se presupune că evenimentele anterioare le cauzează și determină pe cele ulterioare. Acest tip de eroare logică, cunoscută și ca “post hoc ergo propter hoc” (după asta, deci din cauza asta) neagă cumva posibilitatea inovației, o unei practici independente totuși de altele, asemănătoare cumva, dar totuși destul de diferite.

Astfel faptul că o săbătoare creștină este ținută în aceiași zi calendaristică sau într-o perioadă apropiată cu o sărbătoare a altei religii, anterioară creștinismului, nu înseamnă că ea a fost împrumutată din acea religie. Sărbătorile creștine au rațiunea și conținutul lor specific și foarte bine determinat.

7. Biserica interzice oamenilor să facă un lucru sau altul

O credință religioasă presupune și implică un angajament personal. O credință religiosă conține un sistem de valori care conturează un scop al existenței și vieții noastre. Sistemul etic pe care îl adoptăm odată cu credința religioasă implică o serie de lucruri legate de consecințele și rațiunile actelor noastre.

Astfel că deși, să spunem, relațiile extraconjugale cu consițământul soților nu ar reprezenta o problemă din punctul de vedere al unei etici seculariste sau al unui alt sistem etic, pentru credința creștină, ca și alte credințe, reprezintă o problemă foarte gravă. Biserica nu interzice acest lucru de dragul de a interzice, ci expune consecințele actului, prin implicațiile pe care le are asupra soților înșiși, asupra relației dintre ei și a copiilor.

Noi, ca parte din Biserică, suntem responsabili față de noi înșine să respectăm credința în toate elementele și consecințele sale logice. Consecvența cu noi înșine este datoria care ne interzice anumite acte și ne obligă la altele, iar nu Biserica ca și presupus “agent coercitiv/legislativ”.

De multe ori se spune, simplist și batjocoritor, că nu este “treaba Bisericii ce fac oamenii în dormitor”. Biserica însă nu neagă și nici nu afectează libertatea omului. Omul este liber să facă ceea ce dorește. Biserica însă se simte și este responsabilă la aducă la cunoștință credincioșilor consecințele negative ale anumitor acte, iar credincioșii sunt responsabili față de ei înșiși și apropiații lor să țină seama de aceste recomandări.

8. Credința ortodoxă este misogină și pune femeia pe locul doi

Antropologia ortodoxă este foarte clară în prinvița raportului dintre bărbat și femeie. Omul a fost creat de la început bărbat și femeie. Eva nu a fost creată separat ca slujitoare a bărbatului ci “ca ajutor pe măsura lui”. Ceea ce înseamnă că nu a existat niciodată o ierarhie de putere între bărbat și femeie. Fundamentarea antropologiei pe raportul de putere, de forță, este apanajul gândirii politice moderne, iar nu al creștinismului.

În Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel, nu mai există bărbat sau femeie. Deosebirea de gen se pierde în omul deplin, omul care a realizat în sine chipul lui Hristos, chipul lui Dumnezeu. Fiindcă omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cu scopul de a realiza și asemănarea cu Dumnezeu. Asemănare care a implicat încă de la început întruparea celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi.

Separarea în genuri a naturii umane, în bărbat și femei, nu are rolul de a crea o ierarhie, ci de a face manifestă o realitate interioară și specifică fiecărei persoane umane. Feminitatatea și bărbăția reprezintă două dimensiuni ale omului care, și una și cealaltă, pot avea atât virtuți specifice cât și defecte proprii. Dar, în final, atât bărbatul cât și femeia sunt chemați să realizeze aceleași virtuți și aceleași standarde.

Acuzația de misoginie a creștinismului se bazează de cele mai multe ori, pe înțelegerea greșită și ruptă de context a îndemnului Apostolului Pavel către femei de a asculta de bărbații lor. Neînțelegere care urmează înțelegerii greșite a noțiunii de ascultare în creștinism, și a ignorării totale a poruncii date bărbaților de a-și iubi soțiile așa cum Hristos și-a iubit Biserica. Adică până la moarte! Împlinirea acestei porunci exclude total și din start orice fel de poziționare a femeii ca fiind inferioară, exclude orice raport de putere între bărbat și femeie.

9. Biserica Ortodoxă încurajează ura față de homosexuali

Homofobia a devenit, mai ales în ultimi ani, o armă ideologică deosebit de puternică. Este folosit brutal ori de câte ori cineva îndrăznește să afirme imoralitatea relațiilor homosexuale. Din afirmarea unui principiu etic, anume acela că relațiile homosexuale sunt imorale, promotorii homosexualității transformă această afirmare într-o presupusă aversiune față de persoanele care practică homosexualitatea.

Deși, din păcate, există cazuri de agresiune față de homosexuali din rațiuni, aparent, de credință, legătura dintre cele două nu este imediată. Pentru Biserica Ortodoxă, și nu numai, homosexualitatea este un păcat la fel cum sunt și alte păcate. Perversiunile sexuale de orice fel sunt considerate păcate, chiar dacă se întâmplă între persoane de același sex sau persoane de sex diferit. Faptul că două persoane declară că se iubesc nu justifică presupusa moralitate a oricăror acte pe care aceștia le săvârșesc.

Dragostea reprezintă tocmai a vrea binele aceluia pe care îl iubești. Ori nu există nicio posibiltate în a iubi pe cineva și în același timp a-i batjocori trupul și demnitatea, sau a face același lucru cu propriul trup și propria demnitate.

Așadar, așa cum Biserica consideră o serie întreagă de acte ca fiind păcate și, în același timp, își manifestă acceptarea celor care le săvârșesc, același lucru se întâmplă și cu homosexualii. Biserica are rolul de a ajuta oamenii să se vindece de bolile sufletești, boli care includ și perversiunile sexuale. Faptul că homosexualii se simt ofensați de categorisirea comportamentului lor ca “boală” nu conferă neapărat o justificare. Și un alcoolic se simte ofensat că este considerat alcoolic. Trebuie însă înțelese rațiunile pentru care un anumit tip de comportament este considerat în creștinism patimă (boală).

10. Biserica Ortodoxă a provocat războaie religioase, cruciade, a ars oameni pe rug

Iarăși, o chestiune care merită tratată în amănunt. Trebuie însă spus că de cele mai multe ori se ignoră contextul social și politic în care s-a declanșat un anumit conflict militar, care au fost părțile implicate în conflict, motivele lor reale, și așa mai departe. În fond, oricine se poate declara ca aparținând unei credințe și în același timp să acționeze contrar credinței respective. De aceea, a pune pe seama credințelor religioase toate actele credincioșilor pare, cel puțin la prima vedere, o greșeală.

Apoi, desigur, cruciadele, închiziția, arderea pe rug, sunt evenimente specifice creștinismului occidental. Dar și acolo, trebuie văzut exact și concret condițiile istorice în care s-au petrecut. Tușa groasă în care este portretizată religia ca fiind răspunzătoare pentru cele mai mari atrocități din istorie este cât se poate de departe de adevăr.

11. Creștinismul a încurajat sclavia

Creștinismul a însemnat, încă de la apariția lui, instaurarea unei viziuni asupra existenței umane care conținea posibilitatea actuală a depășirii condiției acestei lumi și a limitărilor istorice inerente. De aceea creștinismul nu a căutat să se impună cu forța, nu căutat să răstoare orânduiri și regimuri politice. Secole la rând după apariția sa, creștinii au fost prigoniți și uciși fără milă.

Felul în care creștinismul a văzut libertatea și eliberarea, mântuirea, mergea dincolo de simpla eliberare din robia altor oameni. Om liber sau nu, sclav sau nu, creștinul trebuia să se elibereze de păcate și trebuia să învingă consecințele păcatului, adică moartea sufletească. În lipsa acestei libertăți, existența devenea vidă de sens, și eliberarea din jugul sclaviei nu putea aduce decât o satisfacție temporară.

Dar, să nu uităm, încă de foarte devreme în istorie, creștinismul s-a divizat atât dogmatic cât și politic. Și deși doctrina creștină nu încuraja în niciun fel tratarea altor ființe umane ca inferiore, o interpretare pervertită și preferențială a credinței creștine poate conduce la orice fel de justificare a oricărui tip de comportament. Lucru valabil, de altfel, cu orice fel de ideologie.

Și, în ultimă instanță, este ironică acuzarea creștinismului de încurajare a sclaviei în condițiile în care societatea seculară modernă nu a făcut prea mult progres, prin libertățile și drepturile acordate cetățenilor, de a-i face liberi de manipulare media, de îndatoriri excesive față de sistemul bancar, față angajatori și marile corporații. O formă de sclavie în care cei înrobiți nici nu realizează captivitatea.

12. Credința ortodoxă este împotriva științei

Nimeni nu ar lua în serios o afirmație de genul “credința creștină este împotriva construirii de poduri”, “împotriva ingineriei”, “împotriva prelucrării metalelor”, “împotriva tratării infecțiilor”, etc. Toate acestea presupun o anumită știință, un anumit tip de cunoaștere.

Credința creștină, în marea sa parte, constituie un set de principii etice. Principiile etice, prin definiție, nu pot viza și nu pot contrazice decât alte principii etice. Nu se poate spune că apa nu își mărește volumul prin îngheț fiindcă nu este bine să minți. Sunt două categorii diferite, și a le a amesteca constituie o eroare de categorie.

Știința ne ajută să înțelegem anumite fenomene și să realizăm anumite lucruri. Dar știința nu poartă în sine conținutul etic necesar evaluării moralității unui act sau altul. Fizica atomică nu spune dacă este bine sau nu să detonezi o bombă nucleară în mijlocul unui oraș. Considerentele de ordin etic le luăm din altă parte, și nu din știință, fiindcă știința este neutră din punct de vedere etic.

Astfel credința ortodoxă poate fi împotriva anumitor acte care, aparent, ar constitui știință. Credința creștină este împotriva avortului, a experimentelor pe ființe umane, a eutanasierii, și a altor practici care, deși folosesc rezultate și cunoștințe științifice și ar conduce spre noi rezultate și descoperiri, totuși sunt imorale.

Un foarte comun exemplu de conflict între credința creștină și știință ar fi conflictul evoluționism-creaționism, dar acest subiect îl vom trata separat.

13. Credința ortodoxă este falsă fiindcă mai există și alte religii

Dacă un grup de oameni în jurul unei cutii închise și-ar oferi părerea despre ce este în acea cutie, faptul că diferite persoane spun lucruri diferite nu face dintr-o dată false toate acele păreri. Din 10 oameni, toți pot face 10 afirmații diferite, și se poate ca unul dintre ei să afirme adevărul.

Existența mai multor religii nu este semn nici că toate sunt false nici una sau alta este adevărată. Dacă fiecare religie afirmă despre un anumit lucru ceva diferit, se poate spune că cel mult una dintre ele este adevărată. Cum s-ar putea afla care dintre ele este adevărată, este o altă discuție, dar în niciun caz existența altor religii decât creștinismul nu face creștinismul neadevărat.

De cele mai multe ori, argumentul acesta ia o turnură ușor emoțională. Ceva de genul “Da, sigur, tocmai tu ai adevărul!”. Adică o afirmație este interpretată ca pretenție și pretenția este văzută ca aroganță. Dar cum nu este nicio aroganță în spune că afară plouă dacă într-adevăr afară plouă, la fel nu reprezintă nicio aroganță în a spune că Hristos este Fiul lui Dumnezeu dacă într-adevăr Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

14. Cei necredincioși sau de alte religii vor merge în Iad

Strâns legată de problema anterioară este aceasta, a mântuirii celor de alte credințe. Trebuie spus însă că obsesia aceasta a certitudinii mântuirii, și chiar a predestinării, este oarecum recentă. Deși cu siguranță a existat și înainte, într-o formă sau alta, creștinismul protestant a fost în mod deosebit afectat de această sciziune între credincioșii care sigur se mântuiesc și necredincioșii care sigur “merg în Iad”.

Ori Evangheliile și Noul Testament în general nu oferă nicidecum o rețetă, un set de criterii clare care să spună “cine unde merge”. Tocmai fiindcă mântuirea presupune și implică dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de ceilalți oameni. Ori aici nu este loc de calcule și de planuri. Omul care are dragoste sinceră nu mai este preocupat de mântuirea personală ca deziderat egoist, ci vede apropierea de Dumnezeu în lumina relației sale cu ceilalți oameni.

De aceea, a spune despre cei care, din rațiuni culturale, istorice, geografice, nu au luat cunoștință directă și amănunțită de credința creștină, că aceștia nu se vor mântui, este cel puțin o impietate serioasă, dacă nu chiar erezie.

15. Crede și nu cerceta!

O expresie pornită într-un context foarte particular, a devenit stindardul ignoranței anti-religioase secole la rând, și bântuie și astăzi conversațiile și discursurile pline de patos ale celor care, cumva, se consideră nevinovați de incultură teologică fiindcă, nu-i așa, cultura teologică este ea însăși ignoranță.

Pentru omul care se ia în serios și înțelege să ia în serios chiar și pe cei pe care îi combate, o astfel de sintagmă nu este de niciun folos și nu are nicio legătură cu realitatea.

De la faptul că nașterea științei moderne s-a datorat unor nume mari ale credinței creștine (Galileo Galilei, Isaac Newton, Blaise Pascal, Renes Decartes, și alții), și până la chiar îndemnul mântuitorului “Bateți și vi se va deschide, căutați și veți afla!”, și “Veți afla Adevărul, și adevărul vă va face liberi”, toate acestea dizolvă fără drept de apel orice acuzație cum că credința creștină ar încuraja și cultiva ignoranța.

Dimpotrivă, chiar cei care se grăbesc să își împânzească discursul cu elementele comune și strategice gen “evul mediu”, “anti știința”, “ignoranță”, “anti progres”, “retrograd”, sunt cei care dau dovadă de incultură și ignoranță, și preiau de-a gata un discurs ideologic de joasă ținută.

În loc de concluzie

Departe de mine gândul că am clarificat în întregime punctele de mai sus. Am omis intenționat anumite aspecte care ar fi lungit în mod inutil text. Vă invit să ridicați și alte probleme în comentarii, dacă considerați necesar. Cu alte ocazii, sper să avem ocazia să aprofundăm un subiect sau altul, mai pe cele pe care în mod intenționat și explicit le-am lăsat deoparte.

Politică comentarii

Siteul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Totuși, de prea multe ori, exprimarea lor se face într-un mod extrem de agresiv, fără coerență, și denotă mai degrabă un patos extrem decât o atitudine rațională.

Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.

Comentarii de tipul "toți preoții sunt niște X", "am văzut eu pe unul care...", "biserica este doar...", nu aduc absolut nicio contribuție.

Comentariile anonime vor fi cel mai probabil șterse, mai ales dacă sunt agresive (de orice parte s-ar poziționa). Pentru mai multe detalii legate de politica noastră privind comentariile, citește aici.

  • Sergiu

    “Evangheliile și Noul Testament în general nu oferă nicidecum o rețetă, un set de criterii clare care să spună <>” – Literalmente aproape numai asta face.

    • Am vrut să spun rețetă în sensul foarte particular al cuvântului: fă asta și asta și asta și o să treci examenul. Ori nu este deloc așa.

      Protestantismul a venit cu interpretarea că cei care cred sunt mântuiți. Dar ambiguitatea există fiindcă “a crede” nu este deloc clar definit, din moment ce și diavolii cred. Deci mai trebuie ceva, sau a crede nu înseamnă ce se crede în mod simplist că înseamnă.

    • Am vrut să spun rețetă în sensul foarte particular al cuvântului: fă asta și asta și asta și o să treci examenul. Ori nu este deloc așa.
      Protestantismul a venit cu interpretarea că cei care cred sunt mântuiți. Dar ambiguitatea există fiindcă “a crede” nu este deloc clar definit, din moment ce și diavolii cred. Deci mai trebuie ceva, sau a crede nu înseamnă ce se crede în mod simplist că înseamnă.

  • sicmar

    Articolul are adevăruri spuse pe jumătate şi minciuni spuse pe de-a-întregul.

    1.

    Cărţile Bibliei şi scrierile părinţilor bisericii cuprind pe lângă învăţăturile de credinţă şi o sumedenie de afirmaţii şi idei din zona ştiinţelor, moralei şi socialului. Odată încorporate în doctrină acestea au căpătat caracter sacru şi imuabil. Orice tentativă de a vorbi măcar împotriva lor a devenit blasfemie şi în societăţile teocratice sau quasi-teocratice (practic toate societăţile europene din antichitatea târzie şi evul mediu) blasfemia era sever sancţionată.

    “Crede şi nu cerceta”, atribuit lui Celsus într-o dispută cu Origen, iniţial se referea doar la credinţa în Dumnezeu dar ulterior a căpătat extinderea la întreaga dogmă, inclusiv ceea ce ţine de ştiinţe, morală şi social.

    Ca exemplu: Antichitatea greacă avea cunoştinţă de două teorii concurente – geocentrică (Aristotel şi Ptolemeu) şi heliocentrică (Aristarh din Samos) – dar în baza a 3 versete din Biblie (destul de ambigue şi dificil de interpretat) părinţii bisericii, mulţi dintre ei sfinţi atât în creştinismul oriental (ortodox) cât şi în cel occeidental (catolic), au fost adepţii teoriei geocentrice şi astfel ea a intrat în dogmă. De aici până la obligarea lui Galileo Galilei să abjure heliocentrismul nu a fost decât un pas. Nici până astăzi bisericile ortodoxe nu au acceptat, în documente oficiale, că sfinţii au greşit dar nici nu se mai insistă asupra ei decât de către unii preoţi excentrici.

    Biserica Catolică a adoptat tacit, în ultima sută de ani, un principu spinozian, de neamestec a bisericii în disputele ştiinţifice, în sensul că asupra unei idei din domeniul ştiinţei nu se invocă argumente religioase nici pro şi nici contra. În baza acestui principiu într-un document oficial din anul 1948 Biserica Catolică a încetat să mai susţină vreo formă sau alta de creaţionism şi să nege în întregime evoluţionismul. Documentul arată că nu se cunoaşte stilul literar al primelor 11 capitole din Facerea, el putând fi istoric, alegoric sau unul total necunoscut. Tot în baza acestui principiu Biserica Catolică recunoaşte în mai multe documente oficiale că homosexualitatea este înăscută, incurabilă – în perfectă concordanţă cu ştiinţa – şi că ea nu este un păcat ci doar comportamentul homosexual este păcătos.

    Bisericile ortodoxe nu adoptă documente oficiale în această privinţă decât arareori şi atunci când le adoptă ele încă se bazează pe ideiile ştiinţifice ale antichităţii târzii şi ale evului mediu, încorporate în dogmă, ignorând cu totul progresele ştiinţei, aşa cum face vis-a-vis de homosexualitate,

    • Poți să ne dai un exemplu de un canon al vreunui sinod bisericesc, (singura modalitate ca ceva să fie considerat dogmă), care a hotărât ceva din zonele științelor? Dacă nu, ceea ce spui este o minciună pe de-a-ntregul.

      “Crede și nu cerceta” nu a fost vreodată și nici nu este dogmă. Nici de facto, nici de principiu.

      Galileo Galilei a avut susținere importantă în interiorul Bisericii. Citește în cărți, nu pe internet.

      Știința nu a făcut niciun progres în ceea ce privește homosexualitatea. În afară de a observa că nu este genetică. Aproximativ 7% din perechile de gemeni identici genetic sunt ambii homosexuali. Un procent destul de mic ca să fie pus pe seama factorilor culturali.

      • sicmar

        Este eronată părerea că doar canoanele sinoadelor stabilesc dogma.

        N-am spus că ar fi înscrisă în dogmă “crede şi nu cerceta”. Repet, cu alte cuvinte, ceea ce am spus. Era blasfemie tot ceea ce contravenea dogmei şi blasfemia era sancţionată. Dogma trebuia crezută şi nu se admitea punerea ei la îndoială prin cercetarea ei.

        Este lipsită de relevanţă susţinerea lui Galileo Galilei de către unii învăţaţi din cadrul clerului. Galileo Galilei a fost obligat să abjure de către un tribunal format din cardinali pentru că heliocentrismul contravenea dogmei.

        Atitudinea, de atunci, a susţinătorilor lui Galilei este comparabilă cu cea de acum a arhiepiscopului Vienei, cardinalul Schonborn, vis-a-vis de uniunile homosexuale.

        http://ro.wikipedia.org/wiki/Christoph_Schonborn

        Habar n-am pe ce te bazezi când susţii că: “Știința nu a făcut niciun progres în ceea ce privește homosexualitatea. În afară de a observa că nu este genetică.”

        Când spui că ştiinţa nu a făcut nici un progres în privinţa homosexualităţii fie eşti neinformat fie cunoşti realitatea dar o ascunzi. Informaţiile pe care le vehiculezi habar n-am de unde le deţii pentru că ele contravin cu totul datelor ştiinţifice.

        Când susţii “Aproximativ 7% din perechile de gemeni identici genetic sunt ambii homosexuali. Un procent destul de mic ca să fie pus pe seama factorilor culturali.” cred că nu înţelegi importanţa procentului pe care-l dai şi nici semnificaţia lui.

        La o prevalenţă a homosexualităţii de 2-6% din ansamblul populaţiei (funcţie de statistici), probabilitatea de a găsi între gemenii monozigoţi (gemenii identici genetic cum spui) cupluri de gemeni homosexuali ar fi de 0,04-0,36%, de 20-175 ori mai mică decât cea la care faci referire. (Asta-i matematică de liceu.) Este clar că procentul pe care-l dai arată că există ceva care face ca acest procent să fie mult mai mare decât era de aşteptat dar el nu indică şi ce anume. Pot fi factori generici sau pot fi factori de mediu pre sau postnatali, biologici sau psihosociali pe care îi partajează gemenii.

        Pentru a decela influenţa factorilor genetici de cea a factorilor de mediu s-au făcut studii pe gemeni monozigoţi şi dizigoţi. Gemenii monozigoţi şi cei dizigoţi, statistic, resimt similar influenţele de mediu şi îi separă doar zestrea genetică diferită, mult mai mare în cazul gemenilor monozigoţi decât în cel al gemenilor dizigoţi dar nu identică aşa cum uzual se crede. O incidenţă mult mai mare a perechilor de gemeni monozigoţi homosexuali decât cea de gemeni dizigoţi homosexuali arată fără dubiu influenţa factorilor genetici. Sunt 4 mari studii, fiecare pe mai multe mii de gemeni, care demonstrează influenţa factorilor genetici în homosexualitate. Acum, la repezeală, am găsit al treilea dintre ele care prezintă sintetic şi comparativ şi rezultatele precedentelor două studii.

        http://booksc.org/book/7817188

        Acesta este făcut pe 7.652 de gemeni suedezi şi a găsit că factorii genetici ai homosexualităţii au o pondere de 34–39% în cazul bărbaţilor şi de 18–19% în cazul femeilor.

        Nimeni nu a afirmat că homosexualitatea este de natură pur genetică. Orice caracteristică a unei persoane care este într-un continuum aşa cum este orientarea sexuală nu poate avea o origine pur genetică. Ar fi absurd să se susşină că bisexualii au o jumătate sau un sfet de genă a homosexualităţii. Spre comparaţie, ca să înţelegi, este indiscutabil că înălţimea unei persoane este influenţată de factori genetici dar nu există o genă a celor de 1,70 m, alta pentru cei de 1,71 m etc. Şi în cazul înălţimii unei persoane ca şi în cel al orientării sexuale acţionează asupre genomului şi factorii de mediu.

        În genetică se vorbeşte de fenotip, definit ca genotip (factori genetici) + factori de mediu sau, mai rafinat:
        fenotip = genotip + factori de mediu + interacţiunea dintre genotip şi factorii de mediu.

        Acţiunea factorilor de mediu pot produce în primele faze ale dezvoltării embrionale (imediat după conceoţie) la mutaţii genetice numite alele (variante ale unei gene). Chiar şi gemeni monozigoţi, care se separă după un număr mic de diviziuni celulare, pot avea alele diferite de aceea spuneam că nu sunt întotdeauna identici genetic. Unele alele se transmit ereditar altele nu. Un grup de cercetători, condus de Dean Hammer, a găsit unele alele comune la mai mulţi bărbaţi homosexuali. Această descoperire a fost mediatizată fals sub numele “genă gay”. Ulterior, alţi cercetători, la alţi homosexuali n-au găsit acele alele.

        Furtuna declanşată de descoperirea lui Dean Hammer în domeniul bioeticii, cu acuzaţii foarte vehemente, a făcut extrem de puţin probabilă căutarea unor alte alele ale homosexualităţii. Descoperirea lor ar putea fi în termen de câteva luni urmată de inventarea unor teste (aşa cum sunt pentru unele boli genetice) şi apoi de avorturi selective.

        • Când spun că știința nu a făcut niciun progres în a spune dacă sau nu este determinată genetic homosexualitatea, am în vede o mulțime de lucruri. Cel mai important fiindcă imposibilitatea de a determina cum creierul cauzează comportamentul unei fiindcă. Tehnic, termenul este mental causation.

          Homosexualitatea este un comportament, behavior, care ține de alegerea liberă a persoanei. Afară dacă nu crezi că o persoană este pur și simplu orbită atunci când intră într-un bar și face sex cu un necunoscut.

          Un om nu este homosexual în sensul în care este om cu doi plămâni și două picioare. Așa cum eu nu “sunt scriitor pe calculator” acum. Fac asta. Aleg să fac asta. Doresc diferite lucruri în diferite zile.

          Doar intuiția ne face să spunem că unora le plac brunele sau bruneții fiindcă există o cutare genă. Și intuiția nu e teorie, nu e demonstrată. Că papa a dat o bulă în sensul ăsta, nu cred și chiar dacă ar face-o, nu e relevant. Sunt și alte bule aiurea pe care le-au dat.

          Și în fond, dacă pui vreo autoritate pe ce a zis un ierarh, poți s-o faci numai în baza faptului că există Dumnezeu. Iar dacă tu crezi că Dumnezeu a creat omul cu intenția ca acesta să își satisfacă liber dorița de sex anal sau oral, cred că avem puține canale de comunicare.

          Foarte puține.

          • sicmar

            Credeam că ştim măcar câteva lucruri. Nu-i nici o problemă dacă le spun eu aci.

            Homosexualitatea este atracţia sexuală şi erotică (iubire), a unei persoane, numai faţă de persoane de acelaşi sex cu ea. Similar este definită heterosexualitatea. Bisexualitatea este atracţia sexuală şi erotică (iubire), a unei persoane, faţă de persoane de ambele sexe. Homosexuli, heterosexuali şi bisexuali sunt persoanele care au ca orientare sexuală homosexualitatea, heterosexualitatea respectiv bisexualitatea.

            Prin urmare homosexualitatea nu este ceea ce spui, “un comportament, behavior, care ține de alegerea liberă a persoanei”.

            Comportament homosexual pot avea şi unii heterosexualii şi sunt numeroase situaţiile în care poate apărea. Cărţile mai vechi de sociologie numeau aceast comportament al heterosexualilor “homosexualitate situaţională” sau “homosexualitate circumstanţională”. La fel, unii homosexuali pot avea comportament heterosexual. Exemplul tipic este cel al homosexualilor căsătoriţi.

            *

            O persoană poate alege comportamentul (ceea ce face) dar nu-şi poate alege orientarea sexuală (ceea ce simte). Presupun că eşti heterosexual. Poţi alege să fii atras sexual de un bărbat sau să iubelşti un bărbat (iubire ca eros nu iubire ca agape, philia sau storge)? Sunt sigur că nu poţi. Exact la fel homosexualii nu pot fi atraşi sexual de persoane de sex opus.

            Dau două exemple care exced puterii de controlare şi care ţin strict de orientarea sexuală.
            1) Orice persoană are fantezii sexuale şi vise erotice. Un homosexual chiar dacă n-a avut niciodată vreun act homosexual are numai astfel de fantezii şi vise cu persoane de acelaşi sex cu el.
            2). În cazul bărbaţilor apar uneori erecţii involuntare (care îi dădeau de furcă şi Sf. Augustin) în prezenţa stimulilor sexuali (vederea unei persoane care atrage sexual, ascultarea sau citirea unui text pornografic, vederea de poze sau filme porno, etc.) Oamenii reacţionează numai la astfel se stimuli specifici conform orientării lor sexuale. Pe această bază a fost inventat falometru care măsoară intensitatea erecţiei în prezenţa stimulilor. Similar s-a inventat un aparat pentru femei. Falometru poate fi păcălit cam în aceaşi măsură ca şi detectorul de minciuni.

            (Cu falometru s-a demonstrat prima dată de către inventatorul lui,Kurt Freund, că persoanele care pretindeau că s-au vindecat de homosexualitate minţeau. Când s-a inventat, în USA, încă mai erau condamnaţi homosexualii la închisoare şi liberarea condiţionată depindea de succesul tratamentului astfel încât toţi homosexualii se declarau vindecaţi. În prezent este folosit pentru testarea pedofililor sau în cercetare.)

            Incontestabil, orice homosexual, la fel ca şi orice heterosexual sau bisexual, poate alege o viaţă de abstinenţă sexuală dar, repet, nici unii dintre ei nu pot alege de cine sunt atraşi sexual sau pe cine iubesc.

            *

            Zici: “Când spun că știința nu a făcut niciun progres în a spune dacă sau nu
            este determinată genetic homosexualitatea, am în vede o mulțime de
            lucruri. Cel mai important fiindcă imposibilitatea de a determina cum
            creierul cauzează comportamentul unei fiindcă. Tehnic, termenul este
            mental causation.”

            Felul în care funcţionează creierul nu este cunoscut decât în linii mari vis-a-vis de orice altceva nu numai faţă de homosexualitate. Se ştie că la nivel neuronal sunt transmise semnale electrice şi că ele sunt în baza unor reacţii biochimice dar felul în care se formează gândirea pornind de la acestea sau felul în care gândirea le iniţiază nu este nicăieri cunoscut. Similar, se ştie că în prezenaţa unor stimuli se secretă unele substanţe şi invers, prezenţa unor substanţe produc unele reacţii la nivel fiziologic şi / sau psihic dar mecanismele exacte prin care se întâmplă astea nu se cunosc. Nu se poate cere o explicaţie “cum creierul cauzează comportamentul unei fiinţe” în cazul homosexualităţii atâta timp cât nu se poate face asta în nici un alt caz de comportament. Că tot ceea ce priveşte comportamentul şi ceea ce simte o persoană este procesat de către creier este dovedit prin multe mijloace. Cele mai vechi dovezi au fost furnizate de către leziunile creierului şi ele modificau comportamentul.

            Îţi dau acum un exemplu de experiment care te poate pune pe gânduri. Nu insist în a spune ce sunt feromonii şi care este rolul lor în lumea animală pentru că sunt convins că ştii sau găseşti pe net informaţii. Oamenii, spre deosebire de animale, “împerechindu-se” mai des şi în afara perioadei de estru au devenit foarte puţin sensibili la feromoni încât însăşi existenaţa feromonilor umai este pusă sub semnul întrebării iar încercările de exploatare a feromonilor în domeniul parfumurilor au eşuat. Totuşi creierul uman procesează informaţia transmisă de unele substanţe susceptibile de a fi feromoni într-un mod ciudat. Nişte cercetători, Ivanka Savic şi alţii, s-au apucat să vadă comportamentul creierului, cu ajutorul unui aparat MRI (magnetic resonance imaging) în prezenţa a doi prezumtivi feromoni unul masculin şi unul feminin, daţi subiecţilor să-i miroasă. La unul dintre ei creierul bărbaţilor homosexuali a acţionat la fel ca al femeilor heterosexuale şi altfel decât al bărbaţilor heterosexuali. La al doilea creierul lesbienelor a acţionat la fel ca al bărbaţilor heterosexuali şi diferit de cel al femeilor heterosexuale. Aceste rezultate arată că diferenţierea homosexuali / heterosexuali este mult mai profundă, la nivel de prelucrare biochimică în creier, decât se crede de obicei.
            http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1129091/
            http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1570103/
            Când au fost publicate articolele, în 2005 şi 2006, au stârnit suficientă vâlvă pentru ca rezultatele lor să fie verificate şi de către alţi cercetători şi să raporteze în reviste de specialitate o eventuală infirmare a acestor rezultate. Urmăresc astfel de raportări de 7-8 ani şi n-a apărut nimic iar asta confirmă corectitudinea lor.

          • Faptul că există reacții subconștiente, nu înseamnă că ele nu pot fi controlate, inhibate, respinse, vindecate.
            Cum se face că în cazul pedofiliei, drogurilor, nervozității, violenței, alcolismului, toate aceste impulsuri pot fi și trebuie controlate și chiar eliminate, dar în cazul atracției sexuale nu este nicio problemă?
            Da, un heterosexual poate avea fantezii și poate avea atracții față de persoane de același sex. POȚI alege să faci asta. Îți poți cultiva această plăcere. Ele se numesc patimi în ortodoxie. Și se pot amplifica pe măsură ce un om le practică.
            Fanteziile sexuale prin natura lor cresc în diversitate fiindcă niciodată nu aduc satisfacție. Vrei mereu alte și alte lucruri. Este o conincidență că ghidul sexual publicat de Humanitas, la secțiune gay explică ce este fistingul și cum se face? Ce fel de “dragoste” față de partener duce în mod justificabil rațional la introducerea pumnului în anusul cuiva? Este un impuls inconștient? Care nu este ales de către individ?

          • sicmar

            Zici: “Faptul că există reacții subconștiente, nu înseamnă că ele nu pot fi controlate, inhibate, respinse, vindecate.
            Cum se face că în cazul pedofiliei, drogurilor, nervozității, violenței, alcolismului, toate aceste impulsuri pot fi și trebuie controlate și chiar eliminate, dar în cazul atracției sexuale nu este nicio problemă?”

            Amesteci mult prea mult lucrurile şi nu ai fost atent la ceea ce am scris.

            Reacţiile subconştiente nu pot fi controlate. Poate fi controlat doar efectul lor în plan comportamental. Poţi controla ceea ce faci dar nu şi ceea ce simţi. Abstinenţa sexuală este un control al atracţiei sexuale şi scrisesem despre asta.

            Majoritatea homosexualilor pot face sex cu persoane de sex opus la fel cum majoritatea heterosexualilor pot face sex cu persoane de acelaşi sex. Prelungirea acestui comportament inadecvat orientării sexuale are însă efecte nocive asupra psihicului.

            Homosexualii căsătoriţi cu persoane de sex opus după un timp resimt actul sexual nu numai ca o corvoadă ci se simt ca şi când ar fi violaţi iar asta duce la ură între soţi dacă nu se despart la timp. De aceea astfel de căsătorii nu rezistă.

            Pedofilia nu se elimină şi nu se tratează. În cazurile grave, în care ea este obsesiv compulsivă (când nu poate fi stăpânită), tot ceea ce se poate face este castrarea dar acestea sunt foarte rare. În cele uşoare ea este ţinută în frâu sub raport comportamental dar rămâne pentru toată viaţa. Foarte puţini dintre pedofili sunt pur-pedofili. Restul au una dintre orientările sexuale de bază şi pedofilia lor este calmată acţionând în baza acestora.

            Drogurile şi alcolismul sunt adicţii dobândite prin consum. Toate adicţiile date de substanţe (sunt peste 10 tipuri) pot fi tatate prin dezintoxicare dar pericolul recidivei rămâne permanent. Nu se poate vorbi de dezintoxicare în cazul homosexualităţii pentru că nu avem de a face cu o substanţă deci nu există similitudini..

            Nervozitatea şi violența pot fi controlate comportamental în anumite limite. Când sunt patologice nu pot fi calmate decât prin sedative. Compararea lor cu cazul homosexualităţii merge până la abstinenţa sexuală.

            *

            Zici: “Da, un heterosexual poate avea fantezii și poate avea atracții față de persoane de același sex. POȚI alege să faci asta. Îți poți cultiva această plăcere.”

            Un heterosexual care are atracţii SEXUALE (nu intelectuale sau de altă natură) faţă de persoane de acelaşi sex nu mai este heterosexual ci bisexual. Prin definiţie.

            Poţi alege prelungirea unei fantezii sexuale sau curmarea acesteia. Nu poţi însă împiedica apariţia acesteia. La fel cum nu poţi împiedica apariţia viselor erotice.

            *

            Patimile în ortodoxie sunt un subiect atât de eterogen încât anevoie se poate discuta coerent asupra lui.

            Sf. Petru Damaschin enumeră vreo 280 printre ele fiind, dacă bine îmi aduc aminte, şi dansul.

            Părintele Stăniloaie, bazându-se pe scrierile altor sfinţi părinţi, vorbeşte de opt sau nouă şi ele sunt, în termeni psihiatrici, adictive sau cel puţin obsesiv compulsive, aşa cum pari să le înţelegi. În conformitate cu acestă apreciere patima desfrâului ar fi dependenţa de sex.

            Alţi teologi întind înţelesul patimii mult dincolo de adictivitate sau obsesiv-compulsivitate şi totul devine neclar. De exemplu acelaşi cuplu, cu exact acelaşi comportament, are, după această ultimă apreciere, patima desfrâului dacă nu este cununat şi n-o are dacă este cununat, adică ea nu mai ţine de comportament ci de raporturile cu instituţia cununiei. N-am înţeles cum se vede problema în cazul celor care sunt de alte religii, ei au s-au n-au patima desfrâului din perspectiva ortodoxiei?

            *

            Fistingul este un subiect care-mi este cu totul străin şi nu vreau să mă aventurez în speculaţii.

          • Există dependență psihologică înainte de a exista dependența de substanță. Toate dependendențele sunt posibile DOAR fiindcă există suportul psihologic pentru plăcere. Qualia, așa cum se numește în filosofie minții, este tocmai capacitatea unei ființe conștiente de a simți. Substanțele nu explică decât parțial de ce simțim. Prezența lor este asociată simțurilor dar nu cauzal. Științific nu există nicio explicație pentru qualia, pentru experiența subiectivă a durerii și plăcerii.
            Dar cert este că oamenii devin dependeți de plăcere și nu suferă durerea.
            Ceea ce negi tu efectiv este că oamenii s-ar putea vindeca. Și se vindecă. Nu am acum la îndemână studii care să arate asta, fiindcă văd în jurul meu oameni care se vindecă de patimi. De la nervozitate și până la patimi grele.
            Am citit și am înțeles foarte bine ce ai vrut să spui. Și nu cred că le amestec deloc. Tocmai fiindcă le înțeleg în linia celor 8 patimi de care vorbesc Sfinții Părinți. Toată psihoterapeutica ortodoxă se bazează pe ele. Și este ironic să îi reproșezi ortodoxiei că este “vagă” în această privintă când 1. TU negi efectiv posibilitatea vindecării, nu numai a homosexualității pe care nici nu o recunoști ca problemă, dar chiar și a dereglărilor de comportament pe care le admiți ca atare. 2. Catastfiul de afecțiuni și diagnostice psihiatrice științifice este imens și imposibil de pus în ordine clară.
            Dereglările de comportament nu “se elimină și nu se tratează” nu fiincă nu ar fi posibil, ci fiindcă nu se aplică metoda corespunzătoare. Dacă sunt probleme sufletești, singura vindecare este posibilă de la cel care a creat sufletul.
            Dar în ordine materialistă, singura ordine în care homosexualitatea este morală fiindcă nimic nu este imoral, sufletul nu există. Și atunci poate face oricine orice dorește fiindcă de fapt nu dorește nimic, moleculele din creierul său dictează cum și cine să se culce și unde să își bage pumnul.

          • sicmar

            Zici: “Există dependență psihologică înainte de a exista dependența de substanță.”

            Cred că ţi-a scăpat ceva. Probabil voiai să spui că există dependenţă psihologică înainte de a exista dependenţa fiziologică. Altfel n-are noimă ceea ce ai spus pentru că dependenţa de substanţe îmbracă două forme: psihologică şi fiziologică.

            Zici:”Ceea ce negi tu efectiv este că oamenii s-ar putea vindeca. Și se
            vindecă. Nu am acum la îndemână studii care să arate asta, fiindcă văd
            în jurul meu oameni care se vindecă de patimi. De la nervozitate și până
            la patimi grele. ”

            N-am spus că oamenii nu se pot vindeca. De unele boli se pot vindeca de altele nu se pot vindeca. În ce priveşte lista amestecată pe care ai făcut-o am detaliat ce se poate şi ce nu se poate.

            Haide să lămurim şi rolul religiei în vindecări. Orice religie ar avea o persoană, fie ea şi animistă, credinţa puternică o ajută să înfrunte boala. Nici măcar nu este necesară credinţa religioasă pentru acest lucru. Este suficientă existenţa unei motivaţii foarte puternice. În limbajul deja curent asta s-ar traduce în “Gândeşte pozitiv!” Orice psiholog ştie asta şi, când are de a face cu un bolnav, încearcă să afle ce motivaţii l-ar putea face să lupte cu boala iar apoi încurajează acele motivaţii. Pentru psiholg este extrem de puţin important obiectul motivaţiei şi el poate fi de la credinţa în Dumnezeu până la grija faţă de pisică.

          • sicmar

            Zici:”1. TU negi efectiv posibilitatea vindecării [patimilor], nu numai a homosexualității pe care nici nu o recunoști ca problemă, dar chiar și a dereglărilor de comportament pe care le admiți ca atare.”

            Nu ştiu pe ce bază susţii asta pentru că n-am negat aşa ceva.

            Homosexualitatea în lista redusă de patimi (8 sau 9), caracterizate prin adictivitate sau cel puţin prin obsesiv-compulsivitate, în mod categoric nu-şi are locul. Dacă acestă listă se extinde trecând peste caracteristicile de bază ale patimilor şi cu scopul (mai mult sau mai puţin explicit) de a include şi homosexualitatea între patimi atunci, desigur, scopul poate fi atins. Până atunci însă homosexualitatea nu este o patimă.

            Homosexualitatea în sine nu este o problemă. Nici medicală, nici psihologică şi nici măcar de credinţă. Problemele sunt, la nivel social, o greşită receptare a homosexualităţii (homofobia) şi, la nivelul bisericilor, o greşită calificare şi interpretare a realităţii.

            Îmi este neclar la ce te referi când vorbeşti despre “dereglările de comportament” şi asta pentru că sintagma este foarte vagă şi deseori folosită abuziv. Pentru unii o persoană care şchioapătă sau se uită cruciş are dereglări de comportament. La cealaltă extremă, doar acele comportamente care fac rău persoanei în cauză sau altor persoane sunt dereglări de comportament. Patimile, în măsura în care sunt adictive sau cel puţin obsesiv-compulsive (adică din lista de 8-9), sunt dereglări de comportament în conformitate cu această ultimă accepţiune a sintagmei.

            “Dereglările de comportament” sunt doar vârful aisbergului. Ele au întotdeauna la bază procese biologice, fie directe, fie mediate de procese psihologice.

            N-am spus că nu pot fi vindecaţi oamenii. Unele boli sunt curabile altele nu. În particular, şi în contextul patimilor, tot ceea ce ţine de domeniul adictivităţii (dependenţelor) este curabil. Durează dar este posibil. Întotdeauna rămâne o senzitivitate ridicată la stimuli caracteristici tipului de adictivitate şi de aici un pericol de recidivă. În ce priveşte tulburările obsesiv-compulsive succesul depinde de originea lor. Dacă sunt dobândite, aşa cum este cazul adicţiilor, atunci sunt curabile sau cel puţin reduse astfel încât să nu mai constituie pericol pentru pacient sau pentru alţii. Dacă au alte origini, cum ar fi înăscute, succesul este limitat şi se poate cel mult ameliora starea.

            În altă ordine de idei, medicina nu se mai limitează doar la tratarea unor boli. Ea a ajuns la a interveni şi în diverse alte împrejurări cum ar fi unele ajustări ale performanţelor (sportive, de memorare, sexuale etc.), corpului (operaţii estetice dar şi proceduri cosmetice) sau mai radicale cum sunt însămânţările in vitro etc.

            Indiferent de felul în care privim tratarea homosexualităţii, ca boală sau ca ajustare, rezultatele sunt nule sau aproape nule, de la caz la caz. Nu sunt cu desăvârşire nule în cazul celor care nu erau erau poziţionaţi în capătul scării Kinsey (nu sunt pur homosexuali, fără urmă de heterosexualitate) şi atunci pot fi “împinşi” puţin dinspre homosexualitate spre heterosexualitate. Arareori şi în cazurile acestora “împingerea” este suficientă pentru ca ei să poată duce o viaţă confortabilă ca heterosexuali.

            Dificultăţile tratării homosexualităţii derivă din necesitatea întrunirii a două cerinţe: 1). Anularea sau cel puţin scăderea atracţiei homosexuale; 2) Înfiinţarea sau creşterea atracţiei heterosexuale. Nu s-au găsit metode de a acţiona în cele două direcţii contrarii. Se poate anula, scădea, creşte atracţia sexuală şi / sau erotică dar nu selectiv numai cea homosexuală sau numai cea heterosexuală decât, aşa cum ziceam, foarte limitat.

            Toate metodele folosite în “tratarea” homosexualităţii au riscuri majore pentru sănătatea fizică şi / sau psihică a pacienţilor. S-au încercat tratamente chirurgicale (castrare etc.), hormonale (ca şi în cazul lui Turing), electroşocuri (asociate cu stimuli homosexuali), administrare de substanţe repulsive (asociate cu stimuli homosexuali) şi euforizante (asociate cu stimuli heterosexuali), alte metode pavloviano-behavioriste, hipnoză, psihanaliză, psiho-cognitive inclusiv terapii de grup, religioase etc.

            Cele mai parşive dintre tratamentele homosexualităţii induc în pacient, pe de o parte, speranţa că se va vindeca şi, pe de altă parte, ura faţă de propria condiţie (de homosexual). Când după ani de tratamente infructuoase se constată eşecul intervin invariabil scăderea dramatică a stimei de sine, depresia, anxietatea şi adeseori tentativele de suicid.

            Ca o ironie a destinului, cei care suferă din cauza presiunilor exercitate de biserici împotriva homosexualilor nu sunt ateii, pentru că lor nu le pasă ce zice biserica, ci tocmai persoanele religioase şi foarte religioase. Dintre aceste persoane religioase şi foarte religioase se recrutează cele care vreau să-şi trateze homosexualitatea şi ele ajung apoi, în cazurile fericite (adică dacă nu s-au sinucis), clienţii psihiatrilor pentru a-şi trata depresiile şi anxietăţile.

          • Negarile nu sunt argumente, dragul meu. Faptul că tu negi că cutare ar fi o problemă, nu este un argument. Este o neacceptare a definiției/categoriei problemă. Ne învârtim în jurul cozii. Deja ai putea scrie o carte cu de câte ori ai repetat aceleași lucruri.

            O PATIMĂ este o afecțiune. Etimologic asta înseamnă. Nu neapărat ceva ce faci în mod repetat. Dacă violezi pe cineva o singură dată nu înseamnă că ai o problemă?? Trebuie să violezi de 10 ori ca să fi considerat bolnav? A avea o dorință bolnavă de a-ți introduce organul în rahatul cuiva nu este o problemă fiinndcă o faci doar din când în când? Sau o felație anonimă într-o stație de autobuz nu este o problemă?
            Eu cred că sunt. Sunt patimi. Și patimi care au săpat adânc în sufletul omului, și l-au schimonosit și contorsionat emoțional, de simte ce simte. Și culmea și tristețea este că folosește aceste sentimente ca argumente. “Ce vrei, dacă eu așa simt?” nu este un argument. Este efectiv delăsare. Te lași dus de patimi. Ceea ce în ortodoxie se numește “gândire trupească”. Adică o gândire care folosește ca premise emoții și nu adevăruri raționale.
            Homosexualitatea intră cel puțin în patima desfrânării. Dar mai mult decât atât constituie păcat împotriva naturii create de Dumnezeu. Omul este făcut bărbat sau femeie cu un scop și cu o rațiune. Minciuna că tu ești defapt ceva între, sau că te completezi cu o persoană de același sex, păcătuiește împotriva rațiunii pe care omul a fost creat de Dumnezeu.

            Dereglările de comporament trebuie înțelese în raport cu un sistem de repere. Există persoane religiose care au aștepări greșite și iluzii de la Biserică. Există oamenii care cred că Dumnezeu e un ursuleț de pluș în sufletul lor, și că ei sunt niște păpuși care pot face orice cu oricine.
            Credința nu este roz și nici este puf. Nici pentru homosexuali și nici pentru ceilalți. Dacă tu crezi noi stăm cu mâinile în sân și judecăm “păcătoșii”, te înșeli amarnic. Fiecare are patimi de dus în spate, nu numai homosexualii.
            Și te rog frumos, înceteză să repeți aceleași negări pe care nu le poți susține cu date. Biserica nu exercită nicio presiune. Biserica nu este aici ca să ne spună ce dorim noi să auzim. Deci și homosexualii trebuie să decidă ce aleg. Și este absurd să judeci Biserica că este nu știu cum, când reperele în virtutea cărora judecați biserica vin tocmai de la cei care îi neagă adevărul. Dacă crezi în Dumenezeu, accepți învățătura lui Dumnezeu.
            Argumente de tipul “Este 2013 și pot să culc cum vreau și cu cine vreau fiindcă este 2013 și suntem moderni și am văzut la TV că așa se face” nu au nicio legătură cu Dumnezeu. Și practic cu asta faci, acuzi biserica de anacronism în privința homosexualității.

          • Răzvan Vastea

            Sicmar, am incetat sa citesc comentariile tale de la primul, atunci cand ai confuzionat intentionat Biserica lui Hristos cu Crestinismul (in sens larg) justificand prin faptul ca un despot Ioan Voda s-a raportat radical la sodomie si l-a ucis pe Vlădica Gheorghie. Atunci ai uitat sa spui ca vladica a fost ucis pentru avutia sa nu pentru așa-zisul său păcat care nu a existat de fapt. Il faci indirect pe despotul Ioan Voda reprezentantul crestinismului de pretutindeni (asa cum folosesti tu termenul fara a aduce in discutie Biserica) , Apusul nu va fi de acord cu asta. Si Apusul finanteaza ”nou-vorba” ”noilor oameni” ca tine. Ai omis sa spui ca Ioan Voda prin faptele sale se plasează în afara Bisericii lui Hristos deci extrapolezi forțat asupra crestinismului si incurci cu Biserica. Biserica nu condamnă la moarte homosexualii, stau mărturie canoanele care indeamna la tratarea pacatului sodomiei. Manipulezi subconstient pentru ca pacatul tau trebuie sa fie ”politic corect”. Tot esafodajul tau este putred, forțat, scremut dacă vrei. Dacă mai iau odată punctele din mesajul tău inițial sigur mai găsesc cel putin o minciună sau un adevăr ”flexat” după plăcerea nefirească, homosexuală. Tu vrei victimizarea homosexualilor, si visezi așa: ”toate legile voastre care interzic activitatea homosexuală vor fi abrogate. În loc, vor fi promulgate legi ce promovează dragostea între bărbaţi.” (Manifestul homosexualilor). Și din același putregai: ”Vom rescrie istoria, istoria umplută şi pângărită de minciunile şi distorsiunile voastre heterosexuale. Vom portretiza homosexualitatea marilor lideri şi gânditori care au făurit civilizaţia.”

            Tot ce spui aici este pură propagandă homosexuală.

            În data de 28 ianuarie 2014, 14:38, Disqus a scris:

          • sicmar

            Episcopul Romanului nu a putut fi judecat şi executat decât după caterisirea lui. Cum mitropolitul Moldovei era fugit la polonezi, de frica lui vodă zice cronicarul, a fost nevoie să meargă în Moldova un episcop din Ardeal pentru a face caterisirea. Episodul este descris de către Iorga în baza unor acte din epocă. Aşadar episodul n-a fost doar un act al unui dezaxat ci a avut şi concursul bisericii.

            Cât priveşte caracterizările pe care Grigore Ureche le face lui Ioan Armeanul, cum îi zice el, istoricii sunt de acord că sunt exagerate întrucât Grigore Ureche era exponent al marii boierimi iar Ioan Vodă a fost unul dintre domnitorii care a activat pentru restrângerea drepturilor acestora ca şi înaintaşii lui pe linie paternă, Ştefăniţă, Bogdan al III-lea şi Ştefan cel Mare şi Sfânt. Aşa se face că istoriografia i-a schimbat supranumele, din “cel Cumplit” în “cel Viteaz”.

    • gabriel

      Bai frate…asta cu homosexualitatea mi se pare o cheste comerciala a zilelor noastre si cred ca singurul lucru pe care il face este sa arunce in derizoriu notiunea de familie! Fiecare e liber sa faca ce vrea…dar la el acasa!!! Daca tu ai o problema de natura psihica…de ce trebuie sa sufar si eu??? Dar daca ei au dreptul de a se desfasura in public…eu de ce sa nu am dreptul de a nu fi martor la asa ceva???

  • sicmar

    2.

    Articolul escamoteată istoria atitudinii creştinismului faţă de homosexualitate de aceea voi puncta această atitudine.

    Lumea greco-romană pre-creştină a fost tolerantă, între anumite limite, faţă de homosexualitate. Primii scriitori creştini s-au ferit să adopte o atitudine sancţionatorie faţă de ea.

    Primul dintre părinţii bisericii, din cunoştinţele mele, care a cerut omorârea homosexualilor a fost Sf. Ioan Gură de Aur, la sfârşitul sec. IV începutul sec. V, în Omilia IV la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel. Se pare că în acea perioadă s-a adoptat primul text de lege care condamnă homosexualii la moarte dar textul, aşa cum ni s-a păstrat, este dificil de înţeles şi în orice caz nu a fost pus în aplicare întrucât există documente, ulterioare lui, care atestă încasarea de taxe de la prostituaţi.

    Prin Novel 77 din anul 538 şi Novel 141 din anul 544 (novel = legi noi), edictate în teocaraţia romană (bizantină) de către împăratul Iustinian, comportamerntul homosexual era sancţionat cu pedeapsa capitală iar motivaţia acestor legi, aşa cum se vede în textul lor, era religioasă. În Imperiul Roman de Răsărit sancţiunea s-a păstrat dar în Imperiul Roman de Apus ea a intrat în desuitudine şi în statele succesoare acestuia a fost reintrodusă, tot pe argumente religioase, la insistenţa Bisericii Catolice, după anul 1200. În Franţa ultiima execuţie prin ardere pe rug pentru sodomie a fost în anul 1750.

    La noi legislaţia bizantină a fost preluată, pe filieră sârbo-bulgară, odată cu organizarea bisericii (primii episcopi) şi limba de cult (slavona bisericească), în sec. IX-XI. Cea mai veche execuţie prin ardere pe rug pentru sodomie este atestată documentar în anul 1574, episcopul Gheorghe al Romanului, în conformitate cu cea mai veche mare cronică, a lui Grigore Ureche. Cel mai vechi cod de legi care ni s-a păstrat, Pravila lui Vasile Lupu, din 1640 (1646?), prevede aceaşi pedeapsă pentru sodomie. Nu ştiu când s-a renunţat la această atitudine, probabil în perioada Regulamentelor Organice, dar în Codul Penal adoptat în vrema lui Cuza (1865) sodomia nu mai era sancţionată penal.

    În perioada interbelică, când legătura dintre mişcarea legionară şi cler devenise extrem de strânsă s-a cerut atât de către legionari cât şi de către BOR reincriminarea sodomiei. Pentru legătura faptică, nu doar verbală, între cler şi legionari dau ca exemplu cazul decemvirilor – 10 seminarişti legionari – care au împuşcat pe patul de spital un opozant politic (Stelescu), l-au hăcuit cu toporul şi apoi au dansat în jurul cadravrului, probabil cu pistolul într-o mână, cu toporul în alta şi cu crucea în dinţi În acest context a fost dat Codul Penal din 1935, care sancţiona sodomia, ca o concesie făcută BOR.

    Sancţionarea comportamentului homosexual a rămas înscrisă în Codul Penal român, art. 200, până în anul 2001 când a acel articol a fost abrogat, prin OG, la presiunea UE. În anul 2000, când Parlamentul dezbătea o lege care abroga art. 200 Sinodul BOR a adresat o scrisoare parlamentarilor prin care se opunea vehement abrogării şi ameninţa cu promovarea unui referendum în cazul în care parlamentul abrogă acel articol. Anul 2000 fiind an electoral parlamentarii au sistat discutarea legii.

    În prezent bisericile creştine au atitudini foarte diverse faţă de homosexuali. Unele biserici protestante (lutherane) cum ar fi Biserica Suediei au o atitudine total nondiscriminatorie faţă de homosexuali, de exemplu episcop de Stockholm este o lesbiană. Pentru Biserica Catolică homosexualitatea este înăscută şi incurabilă şi se opune “discriminării nedrepte a acestora” dar consideră că ei pot fi discriminaţi în unele profesii (preoţie, învăţământ şi antrenorat sportiv, militari) precum şi în privinţa dreptului de a încheia căsătorii, uniuni civile sau adopţii; homosexualitatea nu este păcat dar comportamentul homosexual este păcat. Faţă de homosexualitate, acolo unde nu există o atitudine adoptată de către sinoadele ortodoxe (cum este în Rusia), atitudinile ierarhilor şi teologilor ortodocşi sunt împărţite, între a fi considerată păcat şi a nu fi considerată dar la unison condamnă ca păcat comportamentul homosexual, îi discriminează pe homosexuali negându-le dreptul de a se căsători sau încheia uniuni civile cu peroanele iubite şi uneori, cum este cazul Rusiei, cer reincriminarea penală a acestuia. Limbajul clerului ortodox şi al celor afiliaţi acestuia este vitriolant la adresa homosexualilor, numindu-i perverşi, anormali, anomalii, erori genetice, bolnavi, stăpâniţi de o patimă împotriva naturii etc. Unele biserici neo-protestante, de ex cea baptistă sau LDS (mormonii), au atitudini dintre cele mai radicale împotriva homosexualilor şi duc o intensă campanie împotriva lor şi a drepturilor lor, mergând până la a cere pedeapsa cu moartea (în Uganda) sau măcar condamnări laînchisoarea pe viaţă (Uganda, Nigeria).

    În concluzii:

    Creştinismul îndată ce a putut a impus condamnarea la moarte a homosexualilor şi acolo unde poate încă vrea să impună acest lucru. Când n-a mai putut face asta s-a mulţumit cu condamnarea lor la închisoare şi această dorinţă este vie în continuare. Atunci şi acolo unde nici asta n-a mai fost posibil s-au mulţumit cu discriminarea homosexualilor.

    De la această tradiţie s-au îndepărtat unele biserici creştine şi numărul acestora pare să fie în creştere dacă avem în vedere atitudinile din Biserica Anglicană, bisericile metodiste etc.

    • În nicio lume posibilă, Sfântul Ioan Gură de Aur nu ar recomanda omorârea unui homosexual. Canoanele Bisericii sunt clare și aspre în privința homosexualității ca și a altor păcate, gen adulter, incest. Oprirea de la împărtășire și post. Ani, în cazul păcatelor mari. Atât. Nu omorîrea.

      Eu vorbesc aici despre învățătura Bisericii (Ortodoxe), și nu ce au făcut unii domnitori sau împărați “din rațiuni religioase”.

      Am impresia că ai copiat de undeva textul ăsta pe care l-ai preluat fără discernământ. Tipul de argumentație este cel al căutării confirmărilor. “Aha! Uite aici un om care avea cutare atitudine! Mama lui era rudă cu cutare episcop! Aha! Deci deci creștinismul promovează atitudinea aia! Aha!”

      Exact același tip de raționamente folosit în pseudoștiințe și în teoriile consipiraționiste. Felicitări, ești într-un club select. Larg, dar select.

      • sicmar

        Sf. Ioan Gură de Aur zice: “[Un sodomit este] vrednic de a fi alungat şi bătut cu pietre şi de femei, ca şi de bărbaţi […]”

        http://www.ioanguradeaur.ro/590/omilia-iv/

        Te înseli când vorbeşti de texte copiate. Dacă în ceea ce priveşte optica asupra homosexualităţii în lumea occidentală există mult material bibliografic în ceea ce priveşte zona ortodoxă acesta lipseşte cu desăvârşire. Eu am găsit cazul “vlădicăi Gheorghe” după ce un alt preot pe platforma unui ziar spunea că aşa ceva s-a întâmplat numai în zona catolicilor.

        N-am acuzat clerul de omor direct şi nemijlocit. Nici măcar inchizitorii nu omorau. După ce ei dau verdictul de erezie vinovatul era omorât de către laici. Clerul era însă cel care persuada conducătorii seculari pentru a legifera pedeapsa cu moartea.

        În timpurile moderne, când persuadare nu se mai poate face fără a lăsa urme lucrurile devin mult mai clare. Avem exemplul scrisorii Sinodului BOR adresată parlamentului, în care se cerea imperios să nu se abroge art. 200 Cod Penal, care prevedea pedeapsa cu închisoarea pentru comportament homosexual. Aceasta este o metodă de persuadare, reuşită pentru câteva luni, timp în care câţiva homosexuali au mai stat în puşcărie spre deplina satisfacţie a conducerii BOR, Îţi răspund că n-o să găseşti în nici un canon prescrisă pedeapsa cu închisoarea pentru comportament homosexual la fel cum nu găseşti pedeapsa capitală.

        • Părerea mea este că pasajul respectiv, ca și alte pasaje din text, reflectă o atitudine generală, din lumea creștină sau nu, legată de păcatul homosexualității. Interesant este cu același text este înțesat de explicitări ale egalității dintre bărbați și femei. Și ca și confirmare a durităților exprimate de Ioan Gură de Aur, uite unde poate duce încercarea de a convinge că ești, de fapt, de alt gen. Cunoști foarte bine cazul, sunt sigur. http://www.stirideromania.ro/social/primul-transsexual-din-romania-regreta-decizia-luata-cu-cinci-ani-in-urma/ Era undeva un articol mai extins, dar nu îl găsesc acum.

          Legat de cazul arderii pe rug, nu am găsit mai nimic pe internet (fiindcă nu dai o referință clară). Și ce am găsit, spune că un episcop a fost ars pe rug la comanda domnitorului. Deci, cum este?

          Iar faptul că clerul ar fi convins domnitorii… Asta este ca în telenovelele Hollywood. Deci, schimbă discul.

          Ca regulă, aș prefera să nu te rog eu să îmi dai referințe exacte. Mai ales că comentezi anonim. Dacă mai continui așa, voi șterge comentariile tale. Nu am timp să stau să argumentez cu tocul de la ușă.

          • sicmar

            Nu în toată lumea necreştină este aceaşi atitudine faţă de homosexuali. Celelalte religii abrahamice au doar diferenţe de nuanţe faţă de creştinism dar în afara lor lucrurile stau cu totul altfel.

            Religiile vechilor greci şi romani nu aveau nimic contra homosexualităţii. Cel puţin aparent aceasta este situaţia în toată sfera preistoriei indo-europene.

            Religia caananită avea hieroduli, prostituaţi sacri, şi la ei face referire dezaprobatoare Vechiul Testament în câteva locuri.

            Budismul, hinduismul etc n-au nimic cu homosexualii.

            În istoria Japoniei, de exemplu, nu se cunoaşte vreo perioadă în care comportamentul homosexual să fi fost incriminat penal.

        • Și scrisoarea de care vorbești, unde este? Eu nu am găsit-o.

          • sicmar

            Textul este preluat în mai multe locuri pe net, de ex. aici:
            http://teoctist.info/Articol.asp?ID=193

          • “Capul BOR aminteste ca nu se doreste pedepsirea celor atinsi “de pacate contra firii””
            Deci care este problema?!

          • sicmar

            Textul pe care-l citezi din scrisoarea BOR nu este decât o dovadă de duplicitate. Citeşte textul fostului art. 200 Cod Penal şi o să vezi ce scrie în el.
            http://ro.wikipedia.org/wiki/Articolul_200

            Pe de o parte Sinodul BOR spune că nu doreşte pedepsirea homosexualilor iar pe de altă parte se opune abrogării textului de lege care-i pedepsea.

          • Nu cred că este duplicitate. Articolul, după câte văd, mai mai multe prevederi, nu numai pedepsirea relațiilor homosexuale. De fapt, nici nu face, ci pedespea propaganda. Ceea ce este altceva. Firește, se poate pedepsi o persoană sub acuzația că a sedus pe cutare. Dar cum rămâne cu relațiile cu minori? Cu violurile? Cu relațiile săvârșite în public? Nu este nevoie să pun link către homosexuali nud pe străzile SF pozîndu-se alături de copii, nu? Ai cunoștință de ele, sunt sigur.

            Duplicitate este însă din partea ta, care încerci să aperi moralitatea unor oameni, prin citate inexacte, anume alese sau chiar foarte distorisionate, ANONIM.

            De duplicitate dă dovadă ACCEPT care a organizat o serie de eveniment pentru luna LGBT, în tot felul de localuri și locații, nu au avut nicio problemă, dar ca să creeze scandal, au organizat și o mică proiecție pentru 6 persoane în MȚR. Ca să facă scandal, ca să aibă de ce acuza de homofobie și ortodo*csism*.

            Hai să fim cinstiți și să recunoaștem că agenda gay bate mult mai departe decât o simplă dezincriminare. Și Părintele Patriarh era foarte conștient de asta, și cu asta se lupta.

            Toată agenda gay este îmbâcsită de un complex emoțional teribil de neacceptare, ce denotă instabilitate emoțională, un handicap de self-esteem pe care săracii băieții încearcă disperați să îl compenseze prin relații haotice, handicap care între activiști izbugnește în violențe verbale și chiar fizice, în profanarea bisericilor. Și cel mai grav, este responsabila pentru ratele mari de sinucideri și îmbolnăviri HIV. Situație pe care lobbyul încearcă să o pună pe seama discriminării. Dar e prea mult gunoi ca să fie ascuns sub preșul ăsta.

          • sicmar

            Zici: “Nu cred că este duplicitate. Articolul, după câte văd, mai mai multe
            prevederi, nu numai pedepsirea relațiilor homosexuale. De fapt, nici nu
            face, ci pedespea propaganda. Ceea ce este altceva. ”

            Asta-i culmea! Cred că n-am citit acelaşi articol 200 Cod. Penal. Cum poţi zice că art. 200 Cod Penal nu pedepseşte actele homosexule? Citez in extenso primul alineat.:

            “1. Relațiile sexuale între persoane de același sex, săvârșite în public sau dacă au produs scandal public, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.”

            Citez acum şi prevederea privind propaganda, cuprinsă doar în alin. 5 şi acolo doar ca una din cele 5 posibilităţi sancţionate şi lista era deschisă

            “5. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relații sexuale între persoane de același sex, precum și propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.”

            Din cele 5 aliniate ale articolului doar în ultimul şi doar una din cele 7 teze ale lui priveşte propaganda. Propaganda în scopul săvârşirii de acte homosexuale, aşa cum prevede acea teză, în mod practic nu există după cum nu există nici privitoare la actele heterosexuale. Cred că n-ai văzut pe niciunde, chiar dacă ea nu este sancţionată, făcându-se propagandă pentru a se face acte homosexuale.

            Zici: “Firește, se poate pedepsi o persoană sub acuzația că a sedus pe cutare. Dar cum rămâne cu relațiile cu minori? Cu violurile? Cu relațiile săvârșite în public?”

            N-am mai citat alineatele 2-4 din fostul art. 200 Cod Penal pentru că proiectul de lege dezbătut atunci prevedea aceleaşi sancţiuni pentru viol, acte sexuale cu minori etc. atât în cazul actelor heterosexuale cât şi ale celor homosexuale. (Aşa este şi acum.) De aceea nu spune nimic scrisoarea Sinodului BOR despre acest aspecte.

          • Am spus că sunt de accord că textul este interpretabil. Dar cred că ești de accord cu mine că o relație, homosexuală sau nu, săvârșită în public trebuie incriminată.

          • sicmar

            Cred că nimeni n-a pus asta la îndoială asta, dacă te referi la acte sexuale. (O relaţie este altceva decât un act sexual dar bănuiesc că te refereai la acte sexuale nu la relaţii.)

    • Răzvan Vastea

      Nici un efort nu este precupețit atunci când vine vorba de justificarea păcatului (propriu?) nu-i așa dragă ”Sicmar”?

      Tu spui:* ”Primul dintre părinţii bisericii, din cunoştinţele mele, care a cerut omorârea homosexualilor a fost Sf. Ioan Gură de Aur, la sfârşitul sec. IV începutul sec. V, în Omilia IV la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel.”*

      În Omilia la Epistola către Romani Sf. Ioan Gură de Aur spune:* ”Nu zic numai ca prin acest păcat tu nu ai devenit femeie, dar inca ai pierdut si dreptul de a fi bărbat, căci nici nu te-ai schimbat in natura femeii si nici nu ai păstrat natura bărbăteasca, ci amândurora te-ai făcut deopotrivă trădător, vrednic de a fi alungat si bătut cu pietre si de femei, ca si de bărbaţi, fiindcă ai nedreptăţit si necinstit amândouă genurile.”*

      Sfântul Ioan Gură de Aur spune clar: prin păcatul homosexualității devii CA UNUL CARE nu mai este nici bărbat nici femeie, cade din demnitatea umană pentru că nu acționează corespunzător nici unui gen. În acest caz ești ”vrednic de bătut cu pietre”. În același timp nici unul dintre oameni NU POATE ARUNCA CU PIATRA: ”Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.” le spune Mântuitorul celor ce voiau lapidarea femeii ce și-a înșelat soțul (Ioan 8,7). Crezi că Sf Ioan Gură de Aur nu avea cunoștință de aceasta?
      Apoi, în canoanele Bisericii Ortodoxe NICĂIERI NU ESTE SPECIFICAT că homosexualitatea se pedepsește cu moartea: excluderea de la împărtăşanie pentru 15 ani în canonul 62 al Sfântului Vasile cel Mare sau pentru 18 ani în canonul 4 al Sfântului Grigore de Nissa. Iar Sfântul Ioan Postitorul adaugă: „Noi însă socotim că pentru trei ani să se excludă de la împărtăşanie unul ca acesta, plângând şi ajunând, şi spre seară mâncând mâncăruri uscate şi 200 de metanii făcând. Iar dacă se dedă mai mult trândăviei, să împlinească 15 ani” (canonul 29). Trebuie arătat că prin canoanele menţionate, Biserica sancţionează această tristă decădere umană, atât pentru a preciza în conştiinţa penitenţilor că homosexualitatea reprezintă un act grav împotriva vieţii însăşi cât şi în scopul de a oferi un remediu, un tratament duhovnicesc. Pentru că nu
      trebuie omis esenţialul şi anume că păcatul este în primul rând o boală a sufletului.

      Dacă tot ai adus vorba de Sfântul Apostol Pavel, el spune: „Nimeni dintre noi nu trăieşte doar pentru sine…” (Rom. 14, 7). Şi „…dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” (1 Cor. 12, 26). Așadar atitudinea creștină este că noi toţi suferim unii pentru alţii şi împreună.
      Așa că ”Sicmar” atenție la cuvinte și la intenții.

      [image: Disqus] Settings

      • sicmar

        Nu era nevoie să diluezi cele pe care le-am scris citând multe altele. Rămâne cum am scris, Sf. Ioan Gură de Aur a cerut omorârea homosexualilor.

        • Dacă ai venit pe site-ul ăsta, ANONIM, vorbind de sus, refuzând orice argument, citând inexact, punându-ți degele în urechi și la ochi, ce mai vrei să demonstrezi?!!

          • sicmar

            Nu s-a adus nici un argument contra a ceea ce am spus şi nici nu putea fi adus atâta timp cât citaul l-am preluat cu copy/paste din omilia referită. S-a încercat însă diluarea impactului prin citarea şi altor susţineri care, însă, nu pot şterge citatul pe care l-am dat.

            Ştiu că impactul citatului este mare şi mi-am dat seama că nu ai crezut că aşa ceva a putut scrie Sf. Ioan Gură de Aur după cum ai reacţionat înainte de a vedea citatul şi, sunt convins, ai mers imediat la locul spre care am dat link.

            Când am citit prima dată acel text la fel de surprins am fost şi eu şi, crezând că sunt în faţa unei traduceri greşite, am căutat acel text şi în limba engleză. Traducerea este corectă.

            *

            Văd că deranjează faptul că nu dau numele în clar. Am un nume extrem de rar, practic sunt singurul cu acest nume pe internet, şi în mai multe locuri pe net îmi apar date biografice, inclusiv adresa. În climatul homofobic de la noi n-am poftă să mă trezesc cu geamurile sparte ca să nu zic mai rău de aşa.

          • Nu este deloc mare impactul textului. Este interpretabil, foarte interpretabil. Dacă ar fi avut impact, ar fi devenit regulă, nu numai pentru homosexualitate, dar și pentru adulter și alte lucruri. Cum nu s-a întâmplat, nu este cazul să exagerăm importanța lui. Și să spui că deși dogmatic Biserica **Ortodoxă** nu accepta uciderea cuiva pentru păcate, dar practic o făcea, iarăși mi se pare foarte tras de păr. Singul mod în care susții acest lucru este prin inferențe foarte slabe. Gen s-a întâmplat într-o regiune creștină.

            Și asta cu “nu s-a adus niciun argument” intră în categoria “ai vorbit dar nu am fost atent”.

          • sicmar

            Zici: “Nu este deloc mare impactul textului. Este interpretabil, foarte interpretabil. Dacă ar fi avut impact, ar fi devenit regulă, nu numai pentru homosexualitate, dar și pentru adulter și alte lucruri.”

            Şi cam ce interpretare s-ar putea da textului: “[Un sodomit este] vrednic de a fi alungat şi bătut cu pietre şi de femei, ca şi de bărbaţi […]”?

            Adulterul săvârşit de femei a fost pedepsit cu moartea atât în Legea lui Moise cât şi în creştinismul evului mediu. Adulterul săvârşit de bărbaţi nu era sancţionat în Legea lui Moise şi era puţin pedepsit în creştinism.

            Îmi aduc aminte un canon al Sf. Vasile cel Mare care m-a distrat atunci când l-am citit. Nu stau să-l caut acum pentru voi sunteţi experţii în găsirea canoanelor, nu eu, dar dacă este nevoie o să-l caut. Era ceva de genul: Dacă femeia pleacă de la bărbat atunci bărbatul să n-o mai primească înapoi. Dacă bărbatul îşi lasă nevasta atunci nevasta să-l primească înapoi. Cu ingenuitate Sf. Vasile cel Mare se miră că-i aşa dar cu motivaţia că aşa a fost din bătrâni lasă regula neschimbată.

          • Vrei să spui că din punctul de vedere al creștinismului între bărbat și femeie există diferențe mai mult decât cele genitale? Da, ai dreptate. Vrei să spui că din punctul de vedere al creștinismului noi nu sunte bărbați și femei fiindcă așa ne-a spus mami și tati? Da, ai dreptate.
            Vrei să spui că creștinismul nu aderă la filosofia conform cărei genul este o chestie indusă cultural? Da, ai dreptate.
            Sfântul Vasile cel Mare nu vorbea nici măcar franceza sau engleza ca în democrațiile solide din vest. Hai să punem pauză și reluăm discuția mai târziu, că deja este evident că este doar motiv pentru tine să îți expui iar și iar și iar aceleași opinii trunchiate și forfecate peste măsură despre creștinism.

          • Uite sicmar, mai căutând mai atent, găsesc că pe lângă textul menționat de tine mai există atitudini similare. De exemplu Sfântul Vasile cel Mare spune că preotul sau călugărul care va corupe un minor, să fie biciuit în public în închis pentru 6 luni în lanțuri.
            “I’ll give you that”, și o să studiez mai în detaliu subiectul în viitor. Aș dori însă să observ și duritatea cu care este tratat subiectul în ceea ce privește gravitatea lui. Așa cum până în secolul XX homosexualitatea a fost văzută ca o afecțiune mintală, și tratată ca atare, chiar cu închisoarea, spre deosebire de moderni, care ofereau ca alternativă castrarea chimică legală, sfinții părinți erau preocupați de vindecarea penitentului. Dar în același timp subliniau gravitatea actului.
            Îți reamintesc că tu ai încercat să arăți că Biserica catolică a devenit mai îngăduitoare față de homosexualitate și că ortodoxia ar trebui să facă la fel. Chiar dacă nu se mai promovează metodele dure din antichitatea tîrzie, nu cred că se poate face în vreun fel rabat de la considerarea homosexualității ca o patimă extrem de gravă.

          • sicmar

            Numai în sec XX, pentru câteva zeci de ani, homosexualitatea a fost considerată boală şi, mai puţin timp, ca o boală psihică. Nici asta n-a fost peste tot. În România, de exemplu, n-a fost niciodată considerată boală şi despre ea la facultăţile de medicină se învăţa la cursurile de medicină legală, alături de viol.

            Patologizarea homosexualităţii a început la sfârşitul sec. XIX în Germania şi Austria când unii medici susţinut că ea are motive biologice. Ceva mai târziu, în perioada interbelică, s-a susţinut de către unii că ea constă în dereglaje hormonale. Această idee a continuat până după WWII. (Au fost făcute şi experienţe pe homosexuali constând în castrarea unora şi pentru tratarea hormonală a altora pentru înlăturarea homosexualităţii. Unul dintre medicii care a făcut aceste experienţe a fost condamnat la moarte şi executat iar al doilea a scăpat fugind în America de Sud.) Acestă idee a fost îmbrăţişată de către justiţia engleză şi în baza ei l-a condamnat pe Turing să urmeze un tratament hormonal. La data condamnării lui Turing deja se ştia că efectul unui astfel de tratament nu modifică orientarea sexuală şi că are efecte devastatoare asupra fizicului persoanei supusă lui şi, de aceea, condamnarea lui Turing este considerată ca fiind deliberat crudă şi dezumanizantă. Ca efect al transformărilor fizice Turing s-a sinucis la scurt timp după ce a făcut tratamentul. În cca 15 ani după lansarea tezei că homosexualitatea este o dereglare hormonală medicii s-au lămurit de falsitatea ei şi totodată s-a lăsat abordarea ei în grija psihiatriei şi psihologiei.

            Din cauza existenţei incriminării penale şi a oprobiului public impuse de către creştinism şi menţinute chiar şi atunci când creştinismul a pierdut o mare parte din influenţa directă asupra societăţii medicii ajungeau să ia cunoştinţă de existenţa homosexualilor aproape doar în două situaţii:
            1). bolnavii psihici care aveau în simptomatologie şi homosexualitatea;
            2). condamnaţii penal pentru comportament homosexual.

            Pur şi simplu homosexualii nu le spuneau medicilor despre starea lor şi nici măcar medicii care erau homosexuali nu făceau cunoscută această stare pentru a nu se expune unor repercusiuni care le puteau distruge cariera sau chiar viaţa.

            În 1897 a apărut primul text medical în literatura medicală engleză care vorbea despre homosexuali care nu erau în vreunul din cele două cazuri şi el a rămas o lungă perioadă singurul.

            Această stare a lucrurilor a dus la considerarea că homosexualitatea este unul dintre simptomele unor boli psihice.

            Abia în anul 1956 a apărut, în USA, primul studiu comparativ pe un grup de homosexuali şi heterosexuali sănătoşi psihic şi s-a demonstrat că homosexualitatea este independentă de orice altă manifestare clinică de boală psihică şi că din punct de vedere psihiatric şi funcţional heterosexualii şi homosexualii sunt echivalenţi.

            Între anii 1950-1970 au apărut în revistele medicale mai multe raportări de cazuri de homosexuali care au fost trataţi cu bune rezultate. Kurt Freund a demonstrat însă, folosind un aparat pe care l-a inventat – falometru – că astfel de raportări erau rezultatul unor minciuni deliberate sau al unor autoamăgiri pentru că ele apăreau în contexte care favorizau aceste reacţii, respectiv condamnaţii pentru acte homosexuale erau liberaţi condiţionat dacă medicul spunea că s-au tratat, se reinstala pacea în familii dacă soţii primeau verdictul de vindecare a homosexualităţii după ce fuseseră surprinşi de către soţii în ipostaze nepotrivite etc.

            Între anii 1970-1973 un grup de universitari şi alţi specialişti americani în domeniul psihologiei şi psihiatriei au analizat întreaga literatură medicală privitoare la homosexualitate precum şi informaţii antropologice şi istorice despre aceasta. Concluzia lor a fost că homosexualitatea nu se încadrează în nici unul dintre criteriile care definesc o boală psihică şi că toate celelalte boli psihice se încadrează în acele criterii. Încadrarea homosexualităţii între boli psihice s-a făcut, conform constatărilor acestora, în lipsa informaţiilor medicale pertinente iar acestea erau înlocuite de prejudecăţi adânc instalate în societate. În baza acestei constatări conducerea APA (Asociaţia Psihologilor Americani), în anul 1973, a decis scoaterea homosexualităţii dintre boli. Un grup minoritar dintre psihologi şi psihiatrii, în special psihoanaliştii, au contestat această decizie şi au cerut un referendum printre toţi membrii asociaţiei. Referendumul – unicul caz în istorie când un diferend pur ştiinţific a fost tranşat prin acest mijloc – a confirmat în anul 1974 decizia conducerii APA. APA era abilitată legal, în USA, să întocmească nomenclatorul bolilor psihice şi în baza acestui nomenclator se făceau decontările de către societăţile de asigurări etc.

            În România niciodată homosexualitatea nu a fost considerată boală psihică şi în facultăţile de medicină se vorbea despre ea la cursurile de medicină legală, alături de alte infracţiuni sexuale cum ar fi violul.

          • Răzvan Vastea

            Tot de la facultatea de medicina, te rog sa precizezi manualul de medicină în care se precizeaza ca anusul este organ sexual. Sau reproductiv. Nu e nevoie să răspunzi, doar să te gândești la asta.

            În data de 29 ianuarie 2014, 11:27, Disqus a scris:

          • sicmar

            La facultăţile de medicină se învaţă că zonele anusului şi prostatei au terminaţii ale nervilor care induc plăcerea sexuală la fel ca şi penisul, clitorisul sau vaginul.

            Din punct de vedere creaţionist nu ştiu cum să apreciez astea dar din punct de vedere evoluţionist au o semnificaţie clară, dovedită şi prin alte mijloace: specia Homo sapiens a avut o lungă perioadă în evoluţie în care a practicat acte homosexuale pe scară largă şi acest comportament a avut importanţă în evoluţie din moment ce s-au transmis caracteristicile anatomo-fizilogice despre care scriam.

            Analizele comparative ale cromozomului Y din structura ADN (transmis de la tată la fiu) cu cele ale ADN-ului mitocondrial (transmis pe linei maternă), făcute asupra populaţiilor de pe întregul glob, arată fără dubiu că întreaga populaţie a globului este descendenta unui număr mult mai mic de bărbaţi decât de femei. Conform analizei statistice regresive acestă stare a lucrurilor arată că omenirea a trecut la monogamie pe scară largă abia odată cu începuturile sedentarizării, acum cca 18-20.000 ani.

            Ce-or fi făcut bărbaţii care nu contribuiau la perpetuarea speciei pentru a-şi astâmpăra instinctul sexual? Unii cercetători zic că se comportau precum urangutanii: masculii mai puternici aveau harem iar cei mai slabi practicau acte homosexuale. Alţii sunt de părere că se comportau precum maimuţele bonobo, eminamente bisexuale, hipersexuale şi paşnice, rezolvând orice diferend printr-o scurtă partidă sexuală. Aceştia din urmă aduc şi argumente foarte greu de combătut, dacă nu cumva imposibil.

            Experienţe de laborator făcute cu penisuri artificiale de diferite forme au demonstrat că actuala formă şi lungime a penisului uman este adecvată scoaterii spermei depusă în vagin de un alt mascul. Aceste rezultate sunt întărite de durata actului sexual uman, mult mai mare decât la alte specii, timp suficient ca înaintea depunerii propriei sperme să fie scoasă sperma predecesorului mascul. În timp acesta a dus la eliminarea din cursa evoluţionistă a celor care aveau penisuri inadevate.

            Tot această stare a lucrurilor explică evolutiv tendinţa general umană spre promiscuitate sexuală, mai pregnantă la bărbaţi decât la femei, gelozia, violul etc.

          • “Analizele comparative ale cromozomului Y din structura ADN (transmis de la tată la fiu) cu cele ale ADN-ului mitocondrial (transmis pe linei maternă), făcute asupra populaţiileor de pe întregul glob, arată fără dubiu că întreaga populaţie a globului este descendenta unui număr mult mai mic de bărbaţi decât de femei.”
            Da, 2.

            “Unii cercetători zic că se comportau precum urangutanii”

            Foarte științific. Foarte moral. Foarte progresist. Sunt de accord. Refularea instictelor sexuale prin stimularea terminațiilor nervoase din zona anusului, prostatei, reprezintă un comportament sub demnitatea omului.
            Raționamentele de tip evoluționist sunt de tipul “just-so stories” și nu au nicio valore argumentativă științifică. Propagandă, propagandă, propagandă.

          • sicmar

            Morala creştină nu poate sta în faţa unor constatări ştiinţifice sau emiterii unor teze asupra trecutului îndepărtat. Nici măcar lumea Vechiului Testament nu poate fi judecată prin perspectiva acestei morale.

            Voi da succint doar câteva exemple.
            Lumea Vechiului Testament a fost o lume esenţialmente poligamă apogeul poligamiei, din cunoştinţele mele, fiind atins de către înţeleptul rege Solomon cu ale lui 700 de neveste şi 300 de concubine. Prezenţa în Levitic 18:22, 20:13 a prevederilor relative la comportamentul homosexual, în context vădit opus celui din religia caananită, care avea hieroduli (prostituaţi de ambe sexe), face dovada existenţei acestui comportament şi în acea perioadă. Nu insist acum asupra episodului din Judecători 19-21 – primul război de exterminare cunoscut în istorie, după cum îl califică Bartolomeu Anania – şi motivelor acestuia. Etc.

          • Răzvan Vastea

            Nu te mai zbate inutil cu studii, unele dintre ele justifică lucruri la fel de grave (spiritual, sufletesc vorbind) ca sodomia cum ar fi crima. Alte studii pot fundamenta războiul, genocidul, holocaustul. Nu poți veni cu nici un manual de medicină în care să fie precizat că anusul este organ sexual pentru că nu există un astfel de manual și nu va exista vreodată decât în imaginația unor scriitori de ”fantasy” anormal, homosexual, bolnav.

            [image: Disqus] Settings

          • sicmar

            Zici: “sfinții părinți erau preocupați de vindecarea penitentului”.
            Este o eroare. Se ocupau de snacţionarea comportamentului homosexual nu de vindecare.

          • Sicma, devii agasant. Propozitii ca acestea nu fac decât să îți evidențieze ignoranța. Citește literatura în întregul ei, nu între două virgule, ce le mai apropiate și sărind cuvinte.
            Chiar dacă pe alocuri ce recomandau părinții este brutal pentru standardele noastre, scăzute, părinții se ocupau de vindecarea LOR în primul rând și apoi de a celor pe care îi aveau în grijă.
            Homosexualitatea nu era singurul păcat pe care îl aveau în vedere. Așa că lasă victimizarea nu are sens.

          • sicmar

            Poţi să-mi dai un exemplu de tratare a homosexualităţii în scrierile patristice, nu de condamnare a homosexualilor? Eu, atâta cât am citit şi poate că încă nu ţi-ai dat seama dar te asigur că am citit multă literatură patristică, n-am găsit aşa ceva şi sunt convins că nici n-o să găsesc.

          • Ce înțelegi prin condamnare?! Și ai dat de condamnarea homosexualilor sau de condamnarea homosexualității?
            Chiar și canonul dur al Sfântului Vasile cel Mare spune că preotul sau călugărul care va fi sedus un tânăr în relații homosexuale, să fie biciuit în public, să fie pus în lanțuri 6 luni de zile, să fie continuu vizitat de un duhovnic, apoi să postească și să facă pocăință ca pentru alte păcate, până se va putea împărtăși din nou. Adică se va fi vindecat.
            La fel și exemplul dat de tine cu bărbatul care și-a părăsit femeia pentru alta, de se întoarce înapoi, 7 ani să nu se împărtășească. Perioada aceasta de penitență nu este ca în cazul pușcăriilor seculare pentru pedepsire, ci o perioadă în care omul trebuie să lucreze activ la vindearea sa prin pocăință.
            DAR bineînțeles că tu citești toată literatura patristică în cheia lui “homosexualitatea nu este o boală” și deci părinții condamnă homosexualii, și biserica pune presiune, și creștinii sunt homofobi.
            Cu tot respectul, a citi nu este a înțelege. A înțelege nu este a înțelege corect. A înțelege corect nu înseamnă a fi de acord. Nu neg cultura ta, dar consider că multe lucruri le înțelegi foarte aiurea. Înțeleg să nu fii de acord cu creștinismul, este treaba ta. Dar măcar înțelege-l corect. Și fii conștient când îl distorsionezi anacronic, din perspectiva unei etici moderne puternic malformată de secole de propagandă anticlericale și antireligioase.

          • Răzvan Vastea

            Nu vei găsi dragă Sicmar pentru că în literatura patristică, din care ai citit mult cum spui, păcatul sodomiei este o consecință a păcatului mândriei, a trufiei. Păcatul sodomiei apare din prea multă ”iubire de sine”. Homosexualitatea apare, dacă vrei, din narcisism, dragoste excesivă de sine. Dragoste mare de sine inseamna posibilitate mare de a te apropia sexual de persoane de același sex. Păcatul trufiei deschide ușa către homosexualitate.

            Homosexualitate se tratează, ca orice boală sufletească, tratând trufia. Trufia nu poate fi tratată decât într-un singur fel, prin smerenie. Așa că dacă vrei să te vindeci de homosexualitate citește despre smerenie la Sfinții Părinți, sau recitește.

            Canoanele de neîmpărtășire timp de 15, 7, 3 ani ale Sfinților Părinți astfel tratează homosexualitatea, prin îndrumarea păcătosului pe calea smereniei.

          • sicmar

            Nu există nici o legătură între narcisism şi homosexualitate. Nici teologii moderni nu fac vreo legătură şi cu atât mai puţin n-o fac cei vechi. Nici măcar bruma de psihologii care susţine că homosexualitatea are cauze sociale şi este tratabilă prin mijlocul rugăciunilor sau altfel nu susţine o atare legătură.

            Păcatul trufiei deschide calea spre toate celelalte păcate şi asta o spun la unison toţi sfinţii părinţi. A face din homosexualitate un caz aparte în acest context este greşit.

            Până la a considera că homosexualitatea derivă din trufie ar trebui să revezi pe ce considerente homosexualitatea ar fi păcat, dincolo de a lua de bun ceea ce s-a scris în unele părţi. O să constaţi că spre deosebire de toate celelalte păcate, care au baze raţionale pentru a fi considerate aşa, în ce priveşte homosexualitatea această bază lipseşte şi că ea a fost suplinită prin erori de natură ştiinţifică.

          • “O să constaţi că spre deosebire de toate celelalte păcate, care au baze raţionale pentru a fi considerate aşa, în ce priveşte homosexualitatea această bază lipseşte şi că ea a fost suplinită prin erori de natură ştiinţifică.”
            Discuția asta nu mai are absolut niciun sens. Te rog să te oprești aici și să revii cu altă ocazie. Deja acest articol a fost peste măsură încărcat cu un singur subiect. Și nu faci decât să lungești la nesfârșit o direcție de argumentație goală și imposibil de susținut. Te comporți ca un troll. Un troll cu oarece educație, dar un troll.
            Deci, te rugăm, oprește-te aici. Ai atât respect pentru timpul nostru și efortul nostru a crea aici un spațiu civilizat și gestionabil. Homosexualitatea nu singurul subiect de tratat aici. De acea nu merită zeci de comentarii în care ne învârtim în cerc.

          • Răzvan Vastea

            Minți Sicmar.

            ”Sigmund Freud, Jacques Lacan ş.a. au analizat cele două stadii ale narcisismului: primar şi secundar.Încă din 1898, Elis Havelock introdusese termenul de autoerotism în care Freud va stabili veriga de legătură între narcisism şi homosexualitate (Analiza homosexualităţii, 1910, Pentru a introduce narcisismul, 1914). Narcisismul primar mai înseamnă apariţia imaginii de sine, Eul (cunoaşte-te pe tine însuţi), ca dezvoltare a identităţii-arheu, persistentă pe tot parcursul vieţii. Eul arheic este axa existenţială a
            individului. Dar absolutizarea lui duce la solipsism, narcisismul primar fiind deviat în narcisism secundar, ca obstacol în calea socializării. „Esenţialul narcisismului – spune R. Lafon – rezidă nu atât în faptul că imaginea Eului mi-ar părea adorabilă, ci că îmi pare infinit de importantă, încărcată de un accent
            absolut, într-un mod pozitiv sau negativ, după experienţe trăite,
            glorificări şi umiliri, succese şi eşecuri”. Trecerea de la narcisismul primar la maturizare sexuală pare intermediată de autoerotism, când energia libidinală este orientată integral către propria persoană. Maturizare înseamnă orientarea energiei libidoului către persoana de sex opus, altfel individul rămâne fixat într-un stadiu anacronic. Acesta este narcisismul secundar, care poate rămâne în autoerotism (Onan) sau să-şi caute un obiect izomorf sieşi, bărbat, în cazul indivizilor de sex masculin, sau femeie, în cazul lesbienelor.
            Aşadar, o alteritate mutilată şi ambiguizată de neputinţa de a ieşi din narcisism, celălalt nefiind chiar Eu, ci un simulacru de Eu, un obiect libidinal care nu urmează Firea, riscând să cadă în patologie. De aceea, onanismul, homosexualitatea şi lesbianismul înseamnă intrarea speciei umane într-o înfundătură doar a plăcerii, fără perspectiva înnoirii vieţii.” (Narcisism si homosexualitate – de Theodor Codreanu) așa cum apare aici: http://www.ziaristionline.ro/2011/04/26/narcisism-si-homosexualitate-de-theodor-codreanu/#_ftnref12

          • sicmar

            Eroarea pe care o faci atunci când citezi acest text constă în a nu sesiza distincţia între narcisism şi ceea ce înseamnă sintagma “narcisism secundar”. Sintagme similare găseşti cu duiumul. De exemplu “narcisism social”, este o sintagmă sub care pot fi puşi şi teologii din toate timpurile întrucât se “iubesc” între ei şi îşi argumentează părerile bazându-se pe ale predecesorilor fiind însă rupţi de realitatea cotidiană şi facând abstracţie de ea.

            Dincolo strict de ceea ce au spus psihanaliştii de renume există o grămadă de psihanalişti de ocazie, cum este Theodor Codreanu, din care citezi, care răstălmăcesc scrisele lor.

            Un punct de vedere care rupe cu teoriile psihoanalitice clasice asupra homosexualităţii şi propune alte vederi psihanalitice a fost exprimat în 1962.
            http://en.wikipedia.org/wiki/Homosexuality:_A_Psychoanalytic_Study_of_Male_Homosexuals

            Nici noile puncte de vedere nu au fost acceptate întrucât ele erau subminate de o preselecţie a homosexualilor, dintre pacienţii cabinetelor de psihanaliză, şi ele extindeau concluziile de la homosexualii psihotici la întreaga masă a homosexualilor.

            Loviturile de graţie vederilor psihanalizei clasice asupra homosexualităţii au aparţinut lui Richard Isay, un psihoanalist homosexual.
            http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Isay

            În urma acestora s-a ajuns în situaţia că American Psychoanalytic Association a fost prima asociaţie a profesioniştilor în domeniul sănătăţii mentale care a susţinut dreptul homosexualilor de a se căsători cu persoane de acelaşi sex, în anul 1997.

            În ce mă priveşte sunt de acord cu demonstraţia, făcută de Karl Popper, că psihanaliza este o pseudoştiinţă iar evoluţia acesteia de la Freud până acum a dovedit cu prisosinţă acest lucru.

        • Răzvan Vastea

          Sigur, tu poți să scrii multe sub anonimat. E musai ca tine. Propaganda homosexuală este prin excelență de tip totalitar, hai să-ți dau un citat care îți place MULT: ”Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Singurii noştri
          dumnezei vor fi tinerii chipeşi…..Vom rescrie istoria, istoria umplută
          şi pîngărită de minciunile şi distorsiunile voastre heterosexuale. Vom
          portretiza homosexualitatea marilor lideri şi gînditori care au făurit
          civilizaţia. Vom demonstra că homosexualitatea, inteligenţa şi
          creativitatea sînt inseparabil legate între ele, că homosexualitatea
          este o cerinţă pentru adevărata nobleţe şi frumuseţea autentică a unui
          bărbat….Tremuraţi, voi, porci heterosexuali, căci vom apărea înaintea
          voastră fără măşti!” – MANIFESTUL HOMOSEXUALILOR (Acest document a fost
          publicat pentru prima dată în anul1987 în revista oficială a
          homosexualilor din SUA „GayCommunity News ”din 15-21 februarie, în
          calitate de editorial, adică de poziţie oficială a organizaţiei
          homosexualilor care edita revista.).

          Deci cam așa vreți voi, ”nou-oamenii”.

    • Răzvan Vastea

      ”Sicmar”, cum putem avea o discuție civilizată și cât să valorizăm argumentele tale atâta vreme cât le distorsionezi după bunul plac al tău și al propagandei homosexuale?

      Bunăoară spui că: ”Cea mai veche execuţie prin ardere pe rug pentru sodomie este atestată
      documentar în anul 1574, episcopul Gheorghe al Romanului, în
      conformitate cu cea mai veche mare cronică, a lui Grigore Ureche.”

      Acum hai să mergem la sursă, respectiv Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara (Grigore Ureche): ”Cându s-au așezat Ion vodă la scaun
      Ion vodă, după izbândă cu noroc ce goni pre vrăjmașii săi din țară, să așeză la domnie, carele dintăi la toate era pre voia țărâi, iară mai apoi pre toți i-au covârșit cu vrăjmășiia lui și cu morți groaznice ce făciia. Și vrându să ia agonisita tuturora, nu cu alt meșteșug, ci cu vărsare de sânge și din zi în zi izvodiia féliuri de munci noao. Băgat-au în foc de viu pre vlădica Gheorghie, de au arsu, dându-i vină de sodomie, auzind că are strânsură de avuție.

      Mitropolitul Theofan n-ar fi ieșit intreg de dânsul, de nu ar fi fugit prin munți de groaza lui. Temnițile pline de călugări. Și îngropă de vii pre Véveriță și pre popa Cozma și pre Molodețu călugărul, iar din boieri și din cei de cinste sabiia lui nu mai știia și cu toate féliurile de morți îi omoriia. Și asta socotiia că niminea n-au fostu mai destoinic decât dânsul. De lége își râdiia, că în postul cel mare s-au însurat și alte călcături de lége multe făciia.”

      Vezi ”Sicmar” ce scrie în Letopiseț? Scrie că Ion Vodă l-a ars pe Vlădica Gheorghie pe rug ”DÂNDU-I VINĂ DE SODOMIE CĂ ARE STRÂNSURĂ DE AVUȚIE”. Omiți intenționat să spui asta sau ești victimă a propagandei homosexuale? Vezi că mai departe Ioan Vodă prigonește tot clerul. Erau toți călugării homosexuali, asta vrei să spui?

      Ce valabilitate are argumentația ta dacă ea se bazează pe astfel de constructe artificiale ce distorsionează adevărul?

      Apoi care e relevanta implicarii ML si BOR in discursul despre lupta
      impotriva homosexualilor si despre homofobie? Hitler a trimis in lagar
      homosexuali cu carul. Din cauza lui au murit milioane. De ce nu e
      amintit? Pentru ca nu ajuta la realizarea imaginii ortodoxului roman –
      homofob, legionaroid, extremist!
      Asta vreți voi, să alăturați imaginea creștinilor ortodocși cu cea a extremiștilor ”legionaroizi”.

      Până unde vrei să mergi ”Sicmar” ca să justifici ceea ce este evident o boală spirituală, un păcat, homosexualitatea?

      • sicmar

        @Răzvan Vastea

        Textul lui Grigore Ureche are un sens clar: acuzaţia era de sodomie (şi s-a aplicat pedeapsa tipică pentru sodomie în toată lumea creştină din evul mediu) dar sodomia era pretext pentru că în realitate era dorinţa lui vodă de a lua avuţia. Singurul aspect care interesa aici era dovada existenţei pedepsei capitale pentru sodomie şi aplicarea ei la noi şi doar atât am scris.

        Vinovăţia sau nevinovăţia vlădicăi Gheorghe faţă de acuzaţia de sodomie nu prezenta interes aici şi nici istoricii nu se încumetă la mai mult.

        N-am acuzat toţi călugării de sodomie, nici cronicarul n-o face, şi nu înţeleg care-i problema.

        *

        Mişcarea legionară era şi împotriva homosexualilor nu doar a evreilor. Din cauza climatului homofob de la noi se vorbeşte mai puţin despre asta. Toate mişcările naţionaliste din perioada interbelică au fost şi homofobe nu doar mişcarea legionară. Ceea ce distinge mişcarea legionară de toate celelalte a fost conlucrarea cu biserica (ortodoxă) la toate nivelurile.

        *

        Am prezentat suficient de detaliat situaţia diverselor religii creştine vis-a-vis de homosexuali şi homosexualitate pentru a nu putea fi acuzat că am ceva cu clerul ortodox. Am detaliat evoluţia situaţiei de la noi în context general creştin. N-are rost să cauţi nod în papură.

        Asupra situaţiei de la noi am zăbovit pentru că atunci când am mai scris despre poziţia creştinismului faţă de homosexuali s-a arătat cu degetul spre alţii, că ei au omorât etc.

        • Dacă nu homosexualitatea este de vină pentru actele unor pedofili, încetează de a mai acuza creștinismul pentru actele unora care se declară creștini.
          Este o eroare elementară, și, mai grav, o stratagemă foarte comună de propagandă politică/ideologică.

          • sicmar

            Cred că ar trebui să fii mai explicit. Nu înţeleg ce legtură au pedofilii.

            În Europa pre-creştină homosexualitatea nu era sancţionată penal. Creştinismul peste tot unde s-a instalat în antichitatea târzie şi în evul mediu a impus pedeapsa cu moarte pentru sodomie de îndată ce a putut. A fost o regulă generală nu un fapt izolat. Dacă ar fi fost doar în unele locuri se putea da vina pe un conducător sau altul dar atunci când peste tot a fost la fel şi peste tot se motiva religios această sancţiune lucrurile nu mai pot fi escamotate.

          • Încercam să punctez o eroare de logică elementară. Dacă te simți ofensat de referința la pedofili, hai să îți dau alt exemplu, care să fie și mai explicit:
            Un țigan mi-a furat portofelul. Țiganii fură. Țiganii sunt hoți. A fi țigan este a fi hoț. Este o eroare de logică și se numește rasism.
            Ce faci tu intră în aceiași categorie. Voievodul X a ars pe rug pe cutare sub acuzație de homosexualitate. Voievodul X trăia într-o regiune preponderent creștină. Creștinismul este responsabil pentru arderea pe rug a homosexualilor.
            Raționamentul tău este eronat sub toate aspectele.

            Și apoi faci confuzie între creștinism și conducerea imperială care s-a declarat într-un fel sau altul creștină. Mai din interes sau nu. Omorârea păcătoșilor, homosexuali sau nu, nu este sub nicio formă și în niciun fel concluzie sau urmare a preceptelor creștine. Dacă au existat condamnări și execuții pentru homosexualitate, pentru furt, pentru viol, pentru corupție, pentru orice altceva, trebuie să le judeci la nivelul și în contextul timpului respectiv.
            Și nu cred că vei spune că în 1952, când creștinismul nu mai era de multe secole “impus”, Alan Turin a fost castrat chimic ca să nu fie închis pentru homosexualitatea sa **din cauza creștinismului**. Deja vorbim de secolul XX, la aproape 10 ani de la terminarea războiului.
            Creștinismul nu este ce fac creștinii. Creștinismul este ceea ce trebuie să facă creștinii.

          • sicmar

            Nu mai repet ceea ce am spus.

            Iau o altă ordine a lucrurilor. Ce argumente se aduc astăzi împotriva homosexualilor?
            1) Argumentul religios bazat pe 7 texte biblice şi scrierile părinţilor bisericii.
            2). Argumentul moral dar acesta la o analiză se reduce la morala creştină deci tot la argumentul religios. (Morala din unele zone geografice sau morala altor timpuri chiar şi în spaţiul european nu are / avea nimic contra homosexualilor.)
            3). Argumentul tradiţiei dar, la fel, este vorba de tradiţia creştină şi iar este reductibil la argumentul religios.

            Dincolo de acestea nu este nimic altceva decât lipsă de informaţii şi plus de prejudecăţi.

            Am urmărit dezbateriele din alte părţi asupra acestei problematici şi peste tot erau exact aceleaşi stări de lucruri.

            Morala şi tradiţia se schimbă anevoie şi astăzi dar cu atât mai anevoie se schimbau atunci când informaţia circula greoi. Aşa se face că au trebuit sute de ani creştinismului pentru a impune sancţionarea homosexualilor. Tot aşa se face că sancţionarea homosexualilor a rămas, în virtutea tradiţiei şi a moralei, chiar şi acolo unde nu mai era posibilă impunerea ei de către creştinism.

            *
            Creştinismul nu este doar o sumă de doctrine religioase şi nu se întemeiază doar pe Biblie ci şi pe Sfânta Tradiţie şi pe scrierile părinţilor bisericii incluzând în acestea din urmă şi sinoadele etc. Astea fac din creştinism şi un fenomen social.

            Când un individ oarecare sau un grup oarecare de indivizi acţionează în numele creştinismului se poate nega faptul că ei acţionează ca şi creştini. Când, în cadrul religiilor centralizate, se acţionează de către conducerea centrală şi ea este urmată de către marea masă a credincioşilor atunci nu se mai poate nega acţiunea creştinismului. Când popoarele acţionează unitar în numele creştinismului nu se mai
            poate nega.

            Facem o distincţie între creştinismul utopic, în esenţă filosofic, şi creştinismul real, aşa cum îl simte creştinul şi aşa cum se acţionează în numele lui. Este diferenţa dintre vorbe şi fapte. Asta a făcut şi face din creştinism un fenomen social chiar
            dacă el este departe de esenţa religiei.

            Ca exemplu: Creştinismul rus acum este cel care vrea sancţionarea penală a homosexualilor chiar dacă ea nu este în canoanele bisericeşti. Primul este creştinismul real, cel de/al doilea este utopic.

            Ştiu că este convenabil pentru cler să se distanţeze de faptele trecutului dacă sub perspectiva istoriei ele sunt văzute ca reprobabile şi să nege că ele ar fi ale creştinismului. Asta este ceea ce faceţi aici contestând faptele şi susţinând că ele nu ţin de creştinism.

            Mai ştiu că mâine clerul se va distanţa de faptele de astăzi. Până şi istoria creştinismului face paşi înainte.

            *

            Dacă în dogme n-ar fi incluse decât adevărurile de credinţă n-ar fi problemele cu care se confruntă creştinismul contemporan în ultima sută de ani. Dar în ele sunt incluse şi idei ştiinţifice, morale şi sociale, uneori ascunse alteori la vedere. Chiar dacă acestea erau potrivite vremurilor de altădată ele nu mai sunt potrivite acum. Cunoştinţele ştiinţifice, normele morale şi societatea evoluează. Dogmele nu pot ţine pasul. Soluţia ideală este debarasarea religiilor de tot ceea ce ţine de balastul ştiinţific, şi o bună parte din cel moral, în special din zona sexualităţii şi a familiei, şi din cel social privind discriminările de toate felurile.

            Din nefericire religiile relevate sunt foarte greu reformabile. Orice reformă prea rapidă duce la schisme şi erezii.

          • 1. Faci niște confuzii absolut elementare. Firește că argumentele împotriva homosexualității sunt de natură morală. De ce altă natură ai vrea să fie? Argumentele împotriva oricărui tip de act nu pot fi decît de natură etică. Se numesc norme etice. Verbul “a trebui”. Trebuie să fii așa, să vorbești așa, să te exprimi așa, să trăiești așa, să acționezi așa. Este ceva constitutiv naturii umane. De asta discutăm aici.
            Toate așa numitele “drepturi naturale” sunt de fapt norme etice unanim (sau nu) recunoscute. Unele sunt mai vechi, altele mai noi. Dreptul “natural” la avort a fost recunoscut doar recent. Mai întîi de naziști și comuniști, și apoi de frații lor mai mici, guvernele post WWII. Și de atunci, în virtutea acestui drept natural s-a fondat o tradiție morală care a făcut sute de milioane de victime. În “lumea creștină” cum îți place ție să spui.
            Normele etice nu pot progresa așa cum progresează cunoașterea științifică. Faci o eroare de catogori. Spațiul valorilor etice nu are direcție, nu are sus și jos. Doar dacă accepți existența unui creator care a creat omenirea cu un scop anume, poți spune că există un progres al nostru către acel scop. Altfel, NU EXISTĂ moralitate obiectivă. O persoană care îți violează copilul se poate considera cea mai morală persoană din lume în timp ce îți scoate ochii cu foarfeca. Fiindca asta simte el. Și el este el însuși. Și trebuie să îi spună nimeni lui cum să fie.
            Acea sintagmă “atâta timp cât nu faci rău nimănui” este vorbă goală fiindcă nu este deloc clar ce înseamnă “a face rău”. A provoca durere? Atunci cum este avortul moral?! O bălărie și o mascotă de “moralism modern”.
            Propaganda homosexuală încearcă la fel să impună o morală și o tradiție.

            2. Nu poți expedia creștinismul ca “filosofie” utopică și nerealizabilă. OK, dacă nu recunoști adevărul creștinismului și negi existența Dumnezeului creștin, e treaba ta. Dar oprește discuția aici că nu are niciun sens. Evident nu o vom scoate la niciun capăt.
            Dar creștinismul “ideal” este cât se poate de realizabil. Și anumite lucruri vor fi întotdeauna blamabile din punctul de vedere al creștinismului. Avortul, homosexualitatea, incestul, adulterul, și toate celelalte păcate. Avortul ar trebui să fie ilegal, fără niciun fel de discuție. Chiar dacă colegii tăi de propagandă numesc asta “misoginie”.
            Și așa cum avortul ucide un copil, homosexualitatea ucide sufletele oamenilor, fiindcă îi face captivi propriilor dorințe. Îmi amintesc o scenă dintr-un film în care tipul ăsta gay avea o aplicație iPhone cu care detecta homosexuali din apropriere disponibili pentru acte sexuale ad hoc. Așa, de fun.

          • sicmar

            Zici: “Faci niște confuzii absolut elementare. Firește că argumentele
            împotriva homosexualității sunt de natură morală. De ce altă natură ai
            vrea să fie? Argumentele împotriva oricărui tip de act nu pot fi decît
            de natură etică. Se numesc norme etice. Verbul “a trebui”. Trebuie să
            fii așa, să vorbești așa, să te exprimi așa, să trăiești așa, să
            acționezi așa. Este ceva constitutiv naturii umane. De asta discutăm
            aici. ”

            Care morală? Care etică? Morala şi etica (= morala filosofică) sunt circumscrise spaţial şi temporal. Mai ales morala sexualităţii “beneficiază” de această circumscriere. Aici, acum, discutăm de o morală creştină la bază dar ajunsă de nerecunoscut în viaţa reală.

            Când guvernul cumpără 200.000 de prezervative pentru a fi distribuite gratuit prin farmacii în cadrul planingului familiar şi BOR nu suflă o vorbă despre ce morală vorbim?

            Când peste 27% dintre copii născuţi în România în anul 2010 sunt născuţi în afara căsătoriei despre ce morală vorbim?

            Când aproape 50% dintre băieţii de 15 ani din România, conform unei statistici internaţionale din 2005, şi-au început deja viaţa sexuală despre ce morală vorbim?

            Aceasta este aici morala zilelor noastre, nu morala creştină.

            Dacă privim dincolo de orizontul nostru vedem o Europă şi mai departe de normativele moralei creştine. De la noi spre vest mergi până la Atlantic trecând doar prin ţări în care sunt permise uniunile civile între persoane de acelaşi sex şi în democraţii consolidate sunt permise şi căsătoriile între ele. Dincolo de Atlantic lucrurile nu sunt cu nimic mai altfel. Sprijinul majorităţii populaţiei este deja asigurat acolo şi restul este doar problemă de timp.

            Morala creştină este literă moartă chiar dacă nu luăm în calcul subiectele care sunt calul de bătaie al moraliştilor, avorturile şi homosexualitatea. Este mult prea târziu pentru resuscitarea moralei creştine.

            Şi totuşi, atunci când este vorba despre homosexualitate, şi la noi şi în alte părţi, adversarii recunoaşterii drepturilor homosexualilor invocă fantoma moralei creştine.

            Zici: “Dreptul “natural” la avort a fost recunoscut doar recent. Mai întîi de
            naziști și comuniști, și apoi de frații lor mai mici, guvernele post
            WWII.”

            Erori de informare.

            Naziştii au înăsprit pedepsele pentru avort şi asta o puteai afla printr-o simplă căutare pe net. În 1943 au ajuns ca avortul să fie o infracţiune capitală. Ai căzut pradă unei propagande care vorbeşte despre avorturile în termeni de genocid şi compară acest genocid cu genocidul făcut în lagăre de către nazişti.

            Nici cu comuniştii n-ai nimerit-o dar probabil că eşti prea tânăr ca să ştii cum era pe vremea când s-au născut decreţeii. Doar dacă te refereai la comuniştii chinezi aveai dreptate.

            *

            Zici: “Dar creștinismul “ideal” este cât se poate de realizabil.”

            Când şi unde, în aproape două milenii de când s-a născut creştinismul a fost realizat acel creştinism ideal? În “Vieţile Sfinţilor”?

            N-a avut timp destul şi puteri depline în cadrul teocraţiilor medievale?

            *

            Zici: “Doar dacă accepți existența unui creator care a creat omenirea cu un
            scop anume, poți spune că există un progres al nostru către acel scop.
            Altfel, NU EXISTĂ moralitate obiectivă.”

            Marea dramă nu este inexistenţa acestei morale obiective ci legarea moralei creştine, precum o ghiulea, de picioarele religiei creştine. Răul pe care-l face această atârnare poate fi fatal religiei. Nu degeaba papa Francisc a cerut schimbarea registrului interpretativ, de la accentul pe morala sexualităţii (cu nominalizarea avortului şi homosexualităţii) la accentul pe iubirea aproapelui în varianta socială – teologia liberării. Este mult mai bine informat decât noi şi ştie cum merg lucrurile în lumea reală.

          • * Eu vroiam să te atenționez într-o chestiune de principiu și tu ai început să enumeri statistici. Spune-mi, te consideri capabil să porți o discuție la nivel teoretic sau o lăsăm baltă? Căci dacă nu poți, și doar profiți de ocazie ca să exprimi niște frustrări personale față de creștinism, ne pierdem timpul reciproc.
            Faptul că lumea o duce din ce în ce mai rău moral nu este vina creștinismului și nici nu îl invalidează. Nu ar trebui prea mult timp de gândire pentru așa ceva. Situația de astăzi vine după 50 de ani de comunism, dragă anonim bătrân născut pe vremea decrețeilor. Nu pune în cârca creștinismul ce a făcut regimul comunist ateu.
            Și despre media nu spui nimic? Televiziunile cu showurile lor cu țîțe mari și babe ștrangulate? De unde vin aceste “modele morale”? Nu din țările cu democrațiile solide din vest? De acolo de unde s-au legalizat căsătoriile homosexuale fiindcă toată lumea este absolut terorizată de eticheta “homofobie” și de acuzația de “discriminare”? Vezi doamne, “privilegiile majorității”. Un homosexual se plângea într-un articol că este “rupt în două” emoțional fiindcă trebuie să stea la aeroport la cozi diferite de partenerul lui căruia i-a jurat credință pe viață. Rupt în două!
            Nu este vorba de democrație solidă, ci de un lobby extrem de agresiv care începe să își dea roadele după zeci de ani de articole și filme și caricaturi și emisiuni și showuri și reclame. Așa evoluează morala de care vorbești tu. Prin mijloace de “educare” în masă.

            * Creștinismul este realizabil numai la nivel personal, și nu la nivelul unei societăți perfecte, aici pe pământ. Trebuie să fii foarte ignorant în privința creștinismului ca să susții așa ceva. Apropo de simplele căutări pe net.

          • sicmar

            Zici: “Eu vroiam să te atenționez într-o chestiune de principiu și tu ai
            început să enumeri statistici. Spune-mi, te consideri capabil să porți o
            discuție la nivel teoretic sau o lăsăm baltă? Căci dacă nu poți, și
            doar profiți de ocazie ca să exprimi niște frustrări personale față de
            creștinism, ne pierdem timpul reciproc.”

            Discuţiile teoretice, fără ancorare în realitate şi în raţiune, sunt sterile. Teoretic se poate afirma orice, de la adevăruri până la aberaţii, dar realitatea şi raţiunea fac distingerea între teorii, validându-le sau nu. Situaţiile statistice, atestând o realitate, şi raţiunea din spatele lor au avut menirea de a cenzura ruptura de realitate.

            Ştiu că este frustrant să vezi cum realitatea contrazice o teorie dragă inimii dar nu-i vina realităţii pentru această frustrare.

            Personal n-am nici o frustrare faţă de creştinism. N-a fost locul aici să afirm multele lucruri bune pe care le-a adus dar asta nu înseamnă că pot trece peste cele rele.

            Spre deplina ta satisfacţie scriu unul dintre lucrurile bune aduse de creştinism: încetarea practicii barbare, în lumea greco-romană, de expunere a copiilor nedoriţi. Cred că ştii la ce mă refer aşa că nu mă întind cu explicaţiile.

          • Eduard Dumitrache

            In Rusia nu avem sancţionarea penală a homosexualilor, ci a propagandei homosexuale. Este o mare diferenta.
            Din punct de vedere crestin ortodox homosexualitatea este un pacat, o patima care afecteaza sufletul. Patima este o boala a sufletului.
            Vei spune ca nu este vinovat omul de acest libidou special. Iti dau dreptate, omul adeseori nu este vinovat, adeseori aceasta se dezvolta poate independent de el. Desi botezati purtam ranile pacatului originar si mostenim genetic greutati greu de evaluat. Apoi crestem in conditii pe care nu le alegem.
            Dar suntem vinovati daca socotim patima ca fiind firea noastra. Patima este o rana a sufletului iar parintii bisericii si biserica ne pun la indemana tot ce ne trebuie pentru a lupta cu orice patima.
            *
            Sa nu vorbim despre crestinism in general. Aici vorbim despre ortodoxia apostolica. Linia noastra este definita de apsotolii si parintii bisericii si in ea dorim sa crestem.

        • Răzvan Vastea

          ”Sicmar”, tu singur spui că ”aici escamotăm atitudinea Creștinismului față de homosexualitate”, așa începe primul tău mesaj de mai sus. Foarte abil, tu amesteci termenii. Creștinism cu Biserica lui Hristos nu e totuna. Extrapolezi forțat o atitudine despotică a unui voievod (Ioan Vodă) care deși botezat se plasează prin faptele sale în afara Bisericii (este practic afurisit, vezi ce spune Ureche: ”De lége își râdiia, că în postul cel mare s-au însurat și alte călcături de lége multe făciia”) ca să justifici ”atitudinea Creștinismului vis-a-vis de homosexualitate”. Atitudinea Bisericii față de homosexualitate o știi, am pus canoanele Sfinților Părinți, nu e nevoie să te joci inutil cu termenii. NICIUN canon al Sfinților părinți NU condamnă la moarte homosexualii ci oprește de la împărtășit (pentru 15 ani, 7 ani, 3 ani, cu ajunare și mâncare uscată…).

          Biserica Ortodoxă condamnă păcatul nu omul și ”obligă” creștinii la iubire față de cei aflați sub ispită. Nu este nevoie să vii aici cu tot felul de manipulări verbale. Eu știu, voi vreți să fiți ”omul cel nou”, modificați istoria, modificați termenii, este nou-vorba lui Orwell. O minciună repetată de un milion de ori devine adevăr nu-i așa? Omule, faci propagandă homosexuală și încerci să justifici un păcat împotriva firii: Sodomia.

  • Răzvan Vastea

    Bine că ai spus asta, acum este clar, acel homosexual delira, nu a avut nici o intenţie de fapt. Iat revista homosexualilor din SUA a preluat putregaiul ca un editorial, adica pozitia oficiala a revistei. Acum este clar.

    Dar ia uite aici, si aici nu mai este gunoi de tip ”fantasy”, ia uite aici: Activistul homosexual Michelangelo Signorile care scrie periodic pentru New York Times, rezumă în revista OUT planurile homosexualilor: … să luptăm pentru căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex şi pentru privilegiile care urmează din aceasta şi, odată obţinut acest drept, să reproiectăm complet instituţia căsătoriei, să cerem dreptul de a ne căsători nu ca pentru a adera la normele morale ale societăţii, ci de fapt pentru a demonta un mit şi a transforma radical o instituţie învechită. Cea mai subversisă acţiune pe care o pot face homosexualii şi lesbienele – acţiune de care posibil va beneficia întreaga societate – este să schimbe complet noţiunea de familie. Aceasta este unealta finală care ne va ajuta să demontăm toate prejudecăţile împotriva sodomiei, să obţinem în şcoli predarea lecţiilor educative despre homosexualitate şi SIDA şi, în final, să schimbăm în mod radical felul cum societatea ne priveşte şi ne tratează.”
    Asta cum e Sicmar, tot ”fantasy”? Mai am aşa, le voi pune pe parcurs. O lume întreagă vede ce faceţi voi aici, pură propagandă sodomistă si tu strigi: E fantasy! Eşti funny.

    În data de 28 ianuarie 2014, 20:41, Disqus a scris:

    • sicmar

      N-am reuşit să găsesc textul lui Michelangelo Signorile în limba engleză dar fiind mereu pus alături de cel al lui Michael Swift pot suspecta că la fel ca şi în cazul ultimului avem de a face cu o malvarsaţiune. Citesc mereu textele, în engleză, scrise de Michelangelo Signorile şi nu găsesc lucruri scandaloase în ele.

      Dincolo de aceste considerente, care sunt exact afirma’iile care te deranjează din textul lui? Întreb asta pentru că sunt multe şi n-ar avea rost să ne întindem cu discuţia asupra tuturora.

      • Răzvan Vastea

        La orice prim contact cu un text, primul nivel este cel al tonalităţii mesajului. În cazul de faţă unul dezlipit din propaganda totalitară comunistă cu accente naziste (dezaxatul citat mai devreme dorea exterminarea la propriu a heterosexualilor).

        Se observă imperativul, lupta de clasă: “luptaţi (pentru “drepturile” sodomiste, n.mea)!”, “redefiniţi instituţia căsătoriei!”, “acţiune subversivă pe care homosexualii o pot realiza”, “să transformăm noţiunea de familie!”.

        Să spunem că acum nu vorbim despre păcatul sodomiei care este o boală sufletească evidentă, ce nu poate fi tratată decât prin pocăinţă şi apropierea de Biserică. Acum vorbim strict despre o miscare pur ideologică, copy-paste din revolutiile comuniste. O impunere propagandistică a anormalităţii, a nefirescului de către lobby-ul homosexual. Încercarea de a distorsiona mai mult sau mai putin adevarul istoric pentru a-l apropia de ceea ce este potrivit mişcării, eforturile scremute de a reinventa termenii (un fel de nou-vorba a lui Orwell). Sicmar nu este vorba despre tine, om aflat în păcat ca noi toţi ci de mişcarea ideologică, propagandistica homosexuală,care face victime în primul rând în comunitatea homosexualilor. Face victime pentru că evită tratarea stării de păcat, forţează artificial o stare de corectitudine politică a ne-naturalului, a nefirescului, a bolii spirituale, a păcatului care este sodomia.

        Textul în engleză engleză, (Out! magazine, Dec./Jan., 1994): “…fight for same-sex marriage and its benefits and then, once granted, redefine the institution of marriage completely . To debunk a myth and radically alter an archaic institution. . The most subversive action lesbians and gays can undertake-and one that would perhaps benefit all of society-is to transform the notion of ‘family’ altogether….”

        Un alt exemplu de impunere forţată a ne-naturalului aici: Membrul Comisiei de Patente şi Mărci Comerciale al SUA,activistul homosexual Bruce Lehmen declară răspicat, în Washington Times (9/8/1994): În 1994, atunci cînd un consultant în diversitate a întrebat ce trebuie să se facă
        în cazul în care unii angajaţi se vor împotrivi să participe la seminarele de sensibilizare privind homosexualitatea, homosexualul declarat Bruce Lehmen a răspuns: Acestea urmează să le fie băgate pe gît. Dacă vor să fie habotnici, nu au decît să meargă să lucreze în altă parte.

  • Pingback: 15 lucruri înțelese greșit despre credința creștină | Ora de religie()

  • Pingback: 15 lucruri înțelese greșit despre credința creștină » Ora de religie()

  • Aurelian Lupu

    Sfintii Parinti spun clar ca Biblia contine texte scrise intocmai si texte ce trebuie intelese. Iar o minte putin scolita observa textele ce trebuie intelese. Din comentariile de mai jos imi dau seama ca unele persoane nu doar ca nu inteleg acele texte, dar le interpreteaza dupa bunul plac, asta daca nu el iau intocmai.

  • Pingback: Ateii sunt mai intoleranți decât majoritatea românilor și nu le este ușor să fie așa | Averea Bisericii()

  • Andre

    Referitor la articolul dumneavoastra “15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă” sunt multe lucuri care poate le-ati putea formula intr-un mod mai corespondent cu realitatea.

    Referitor la punctul 1, afirmatiei ca “oamenii cred doar fiindcă le e frică de Iad sau de moarte” nu i se opune doar ortodoxia, ci si stiinta. Autorul stie bine lucrul acesta pentru ca citeaza Hawking. Plank, departe de a se fi recunoscut crestin, considera ca lumea fizica nu este o explicatie suficienta pentru lucrurile observate. In plus ortodoxia nu se deosebeste de alte confesiuni crestine in aceasta privinta.

    Referitor la punctul 2, anume ca “oamenii cred doar fiindcă s-au născut într-o țară ortodoxă”, exista suficiente dovezi de crestini neapartinand cultului crestin ortodox si care au ascendenta si locul de nastere intr-o tara islamica. Poate viziunea dumneavoastra este ca daca ei nu sunt apartinatori ai cultului ortodox atunci nici nu sunt crestini, dar ati fi intr-o mare dificultate daca ati compara sacrificul lor cu sacrificiul dumneavoastra pentru ducerea evangheliei in tari islamice.

    Motivul pentru care m-am hotarat sa va scriu deste de fapt puncul 3, ca “Biblia este o listă de porunci morale care trebuiesc respectate orbește”. Poate as fi fost de acrod cu dumneavoastra daca vorbeati despre viata in Hristos, dar scrie “spre exemplu, preceptele Vechiului Testament nu mai au validitatea pe care au avut-o la momentul și contextul la care au fost expuse”. Aceasta afirmatie e dubitabila, daca nu gresita. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si asta este de o semnificatie covarsitoare.

    Tot aici scrie “starea în care au ajuns oamenii mii de ani după crearea primilor oameni, a necesitat un set de reguli care să îi prevină pe aceștia de la a se pierde în obiceiurile popoarelor care îi înconjurau” si e o afirmatie incorecta, pentru ca taierea imprejur vine de la vremea lui Avraam, iar promisiunea venirii Mantuitorului vine inca din primele capitole ale Facerii, iar in binecuvantarea data de Iacov fiului sau Iuda o puteti gasi iarasi, deci unicitatea semintiilor lui Israel nu vine in urma celor 10 porunci.

    Inca, mai scrie “chiar dacă legile respective par inacceptabile după standardele moderne (și chiar cele ale Noului Testament), ele trebuie înțelese și judecate potrivit nivelului omenirii de atunci” si e o propozitie care nu pare corecta pentru ca “legea e scrisa in inimile lor”, si stiti asta din Noul Testament.

    Ma opresc aici pentru ca deja este prea multa critica, si de aceea v-as indemna, daca se poate sa formulati articolele intr-un mod mai corespondent cu realitatea.

  • Ionut

    Sicmar: eu inca nu am intalnit o demonstratie demna de luat in seama a Teoriei heliocentrice. Cu toate acestea, tu-ti permiti sa spui ca sfintii au gresit 🙂

  • bogdan

    sicmar Nu mai incerca sa scuzi homosexuali pentru ca asta este o boala daca nu una trupeasca cum tu spui sigur una sufleteasca ca multe altele acesti oameni trebuie ajutati ca multi alti dintre noi si pentru ca incet incet dam libertate si toleranta acestor lucruri si nu vorbesc numai de homosexualitate se va ajunge rau in plus stiinta fara dumnezeu nu valoreaza nimic pentru ca oameni doar au modificat sau au prelucrat ceea ce Dumnezeu a creat si a lasat sa fie cu putinta schimbat in avantajul sau dezavantajul nostru deci “mariile genii” sunt doar niste adaugatori a unor lucruri

  • Larisa Teaca

    Trăim într-un timp profetic al Apocalipsei cap. 14: 6 şi 7, care spune:”” Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vecinica, pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului: oricarui neam, oricarei seminţii, oricarei limbi şi oricărui norod.El zicea cu glas tare:”” Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i slavă, caci a venit ceasul judecăţii Lui şi închinaţi-vă Celui ce a facut cerul şi pămîntul marea şi izvoarele apelor”‘ Azi Dumnezeu cheamă la pocăinţă pe fiecare om, fără a ţine cont de culoarea pielii,limbă naţională ,seminţie.Nici o prioritate pentru cineva.Prioritar este Unul Singur–Dumnezeu şi Cuvintul Sau.În cer nici o fiinţă nu-şi face simţită puterea asupra altuia.Toate trăiesc în armonie.Creştinii de astăzi sunt săraci din lipsă de armonie şi din lipsa dragostei dezinteresate.Nu dezbateri aşteaptă Domnul de la pămînteni,ci dragoste,pentru că toate vor pieri,dar “”Dragostea nu va pieri niciodată.Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit. “‘Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea,dar cea mai mare dintre ele este dragostea…1Corinteni 13 8 şi 13.