Care este averea Bisericii?
Averea, suma de valori a unei comunități, reprezintă totalitatea bunurilor pe care acea comunitate le prețuiește. Biserica prețuiește viața, prețuiește sufletul, prețuiește mântuirea mai mult decât orice. Averea cea mai de preț a Bisericii este comunitatea adunată în liniște și dragoste. Biserica este spital sufletesc pentru cei care caută adevărata avere în această viață, pentru cei care caută pace și dragoste. Și ca orice spital, are nevoie de doctori și de locuri în care cei suferinzi să găsească alinare.
Averea Bisericii este ansamblul terapeutic în care credincioșii își găsesc sprijin și alinare: biserici, mănăstiri, iconografie și obiecte de cult, serviciu liturgic, cultură, tradiție, istorie, identitate și demnitate națională și comuniune universală.
Ce este Biserica?
Biserica nu sunt numai preoții și ierarhii. Biserica este întreaga comunitate de credincioși cu setul lor de credințe și valori. Averea Bisericii, totalitatea bunurilor și a valorilor bisericii aparțin întregii comunități, valori la care aceștia contribuie și bunuri care slujesc acestora.
Preoții și ierarhii sunt slujitori ai comunității Bisericii. Rolul lor este acela de a construi și susține spiritual comunități de credincioși, comunități create în jurul unui set de valori comun și al unei singure credințe. Înainte și departe de a avea privilegii sau poziții deosebite, preoții și ierarhii poartă greutatea și responsabilitatea călăuzirii comunității de credincioși. O sarcină deloc ușoară, dar a cărei greutate poate fi înțeleasă numai în interiorul vieții Bisericii.
Cei care critică Biserica din exterior, nu pot adesea să vadă decât poziția centrală a preoților în comunitate, și o interpretează greșit ca privilegiu, ca poziție de conducere. Asta fiindcă judecă Biserica prin filtrul unei gândiri fundamentată pe dorința de putere, de asuprire, singurele coordonate familiare societății secularizate.
Este Biserica o instituție privată?
În virtutea principiului separării Biserici de Stat, Biserica este adesea considerată a fi o instituție privată. De aici și ideea că susținerea ei financiară ar trebui să se facă în mod privat, prin contribuțiile credincioșilor.
Lucru care se și întâmplă. Dar în același timp, Statul există ca să deservească nevoile întregii populații și toate nevoile pe care cetățenii declară că le au. Distincția public-privat nu poate justifica expedierea nevoilor spirituale în domeniul privat în condițiile în care mai mult de 95% din populația României și-a declarat apartenența la o confesiune religioasă.
Statul este dator să asigure libertatea de conștiința a fiecărui cetățean. Dar este în același timp dator să facă posibil ca orice plătitor de taxe să își poată manifesta această libertate. Cum existența unei comunități religioase presupune și o susținere financiară, Statul este dator să directeze o parte din taxele percepute credincioșilor pentru folosul comunităților lor. Un stat cu adevărat neutru religios nu va face distincții arbitrare între educație, sănătate, religie, infrastructură, și alte nevoi ale cetățenilor.
Câte biserici sunt în România?
În România sunt aproximativ 18450 locașuri de cult. Biserici, catedrale, case de rugăciune, moschei, sinagogi. Fiecare aparținând unuia din cele 18 culte recunoscute în România. În cifre aproximative, 13000 sunt biserici ortodoxe, 3700 biserici protestante și neo-protestante, 1400 catolice și greco-catolice, 90 evreiești, 80 musulmane. Starea lor variază foarte mult. De la construcții noi, la biserici de lemn, la monumente istorice vechi de sute de ani. O varietate care reflectă o istorie îndelungată și, mai ales, o diversitate de nevoi spirituale.
Se construiesc prea multe biserici în România?
O biserică este locul în care o comunitate se adună pentru rugăciune. Fiecare comunitate de credincioși are nevoie de un locaș de cult. Numărul comunităților va determina numărul de biserici. Numărul de comunități va spune câte biserici sunt necesare.
Aglomerările urbane conduc la concentrații mari de locuitori, la comunități foarte mari de credincioși. Astfel un număr semnificativ de biserici este necesar pentru aceste comunități. Construirea lor presupune un efort financiar din partea comunităților în primul rând. Nu s-ar construi dacă nu ar exista o nevoie reală. Nu s-ar construi altele dacă ar fi prea multe.
Nu este deloc întâmplător că cei care strigă tare că sunt prea multe biserici, sunt cei care de fapt neagă cu totul utilitatea și sensul unui locaș de cult. Sunt cei care nu participă în niciun fel la viața spirituală a comunității, și deci nu sunt în măsură să decidă sau să aprecieze nevoile comunităților de credincioși.
Biserici în locul școlilor și spitalelor?
Nimic mai neadevărat. Numărul bisericilor și al locașurilor de cult este datorat unor nevoi reale ale credincioșilor. Nevoi la fel de reale ca educația și sănătatea. Locașurile de culte se construiesc în proporție semnificativă, dacă nu în totalitate, din fonduri private, donații ale credincioșilor. Iar dacă există contribuții de la bugetul de stat, să nu uităm că banii publici sunt banii cetățenilor, în covârșitoare majoritate declarați credincioși. Este dreptul lor ca nevoile spirituale să fie susținute de către stat, așa cum sunt susținute toate celelalte nevoi, la fel de reale.
Construcția unei școli sau a unui spital este incomparabil mai costisitoare decât construcția unei biserici. Cheltuielile de întreținere și de funcționare ale unui spital sau școli sunt, iarăși, incomparabile cu cele ale unui locaș de cult. Comparația biserici-școli-spitale nu denotă altceva decât ignoranță sau rea credință. Nu de puține ori, și una și alta, din nefericire.